Archive | Acasa RSS feed for this section

3 ani de la inceputul sfarsitului regimului Basescu-MRU-Predoiu

26 Apr

3 ani - 27 aprilie 2012

În urmă cu 3 ani, pe 27 aprilie 2012, a avut loc un moment unic în istoria post-decembristă a României – ​guvernul ​un​ui​ regim abuziv și corupt a fost înlocuit, grație mecanismului democratic al moțiunii de cenzură, de ​o coalitie a partidelor din opoziţie.

A fost prima (şi singura) dată când o astfel de schimbare s-a produs în România democratică – moţiuni de cenzură au mai fost votate (cazul Boc), dar schimbări de guvern au fost doar o singură dată – acum 3 ani!​

De aceea, îi invit pe toți parlamentarii care au votat moțiunea pe 27 aprilie 2012 să participe luni, la Palatul Parlamentului, la evenimentul „3 ani de la începutul sfârșitului regimului Băsescu-MRU-Predoiu”. Evenimentul are loc de la ora 18:00, la sala I.I.C. Brătianu.

Împreună, vom reaminti ce a însemnat schimbarea cursului României din punct de vedere economic și social!​

​De altfel, având în spate un val legitim de susținere populară, USL a dat o imensă lovitură regimului Băsescu-MRU-Predoiu, lovitură care va rămâne în cărțile de istorie.

Pentru mine, Uniunea Social Liberală a fost și va rămâne cel mai important și puternic proiect politic al României. ​Indiferent de ce a urmat​, acesta a îndeplinit probabil cel mai important obiectiv al ultimilor ani: a făcut dreptate pentru milioanele de români asupriți de un regim extrem de dăunător!

De aceea, vreau să marcăm împreună acel moment istoric.

Datorită zilei de 27 aprilie 2012, românii au acum 3 ani de creștere economică, după 3 ani de scădere. Datorită acelui moment, peste un milion de români au salariul minim de 1.050 de Lei începând din această vară, și nu de 700. Datorită celor 235 de parlamentari care au votat moțiunea de cenzură, avem spitale redeschise, TVA de 9% la alimente și nu de 24%, șomaj la un minim istoric și nu disponibilizări pe bandă rulantă, rată de absorbție a fondurilor europene de cca 55% și nu de 7% și multe altele.

​Iată cine sunt cei 235 de ​parlamentari care au votat atunci:

Tabel voturi motiune-1Tabel voturi motiune-2Tabel voturi motiune-3Tabel voturi motiune-4Tabel voturi motiune-5Tabel voturi motiune-6

Advertisements

Impactul reducerii TVA la nivelul populației

20 Apr

Reducere TVA

Măsura este în acord cu recomandările FMI și CE – o reducere a poverii fiscale pentru gospodării (efect similar cu o reducere în impozitul pe venit), precum și o concentrare a efectelor favorabile îndeosebi la nivelul celor cu venituri mici.

Măsura presupune simultan temperarea presiunii sociale pentru creșterea salariilor, cât și un impact macroeconomic favorabil (efectele de multiplicare în economie fiind mai ridicate atunci când crește puterea de cumpărare a celor cu venituri modeste decât atunci când beneficiarii relaxării fiscale sunt, în special, cei cu venituri ridicate).

Măsura are efect pozitiv mai pronunțat în rândul gospodăriilor cu venituri reduse și a celor cu venituri medii (parte din clasa mijlocie). În primele 6 decile intra: 1) gospodăriile cele mai sărace: familii cu multi copii, monoparentale, familii de pensionari, șomeri, agricultori, familii din care fac parte salariați cu un venit sub salariul mediu pe economie (83% dintre salariatii romani); 2) gospodăriile cu venituri medii.

Venituri

Măsura conduce la creșterea puterii de cumpărare pentru fiecare român dar cei care vor beneficia cel mai mult sunt 66% din populație (primele 6 decile D1-D6 – 60% gospodarii, 66% din populatia totala decila D1 – 10% cele mai sarace gospodarii pana la  D10 10% gospodăriile cele mai bogate). Acesti 66% din populație alocă între 27% (decila D6) și 90% (decila D1) din coșul de consum pentru alimente și băuturi nealcoolice. Primele 6 decile au o rată de deprivare materială (indicator ce exprima relevant sărăcia) cuprinsa între 55% primele decile – cele mai sărace și 24% decilele 5-6 cu venituri medii.

Persoane

Reducerea TVA la alimente şi băuturi ne-alcoolice este echivalentă cu reducerea ponderii fiscalităţii în venituri de 9,9pp pentru gospodăriile cu veniturile cele mai mici şi de 0,7pp pentru gospodăriile cu cele mai mari venituri.

Reducere fiscalitate

Măsura are un puternic caracter de echitate. Modificările asupra impozitului pe venit nu ar fi avut nicio componentă de reducere a inegalității (primele 6 decile au o pondere a platii impozitelor, taxelor si contributiilor cuprinsa intre 0,9% D1 si 15% D6) pe când reducerea TVA la alimente și bauturi nealcoolice la 9% este caracter regresiv – ajută mai mult pe cei cu venituri reduse.

Categorii sociale

Reducerea cotei de TVA pentru alimente și băuturi ne-alcoolice creează premise favorabile pentru reducerea evaziunii fiscale prin îmbunătățirea ratei de conformare voluntară la plata TVA din partea contribuabililor (Rata de colectare a TVA-ului în România este de cca. 55%, în timp ce media europeană este de aproximativ 85%).

Reducerea cotei de TVA pentru alimente și băuturi ne-alcoolice este o măsura de protejare și încurajare a producției interne, mai ales în sectoarele agricultură și industrie alimentară. Totodată, aceste evoluții vor întări reziliența producătorilor autohtoni la intensificarea concurenței în domeniu, în special după impunerea de restricții la importul de produse alimentare de către Federația Rusă.

Reducerea TVA la alimente şi băuturi ne-alcoolice va creşte puterea de cumpărare a populației, dar nu prin sporirea venitului disponibil al angajaților ca efect al indexării salariului, ci prin reducerea preţurilor produselor alimentare care sunt cele mai necesare pentru orice gospodărie.

Cheltuieli

Reducerea cotei de TVA pentru alimente și băuturi ne-alcoolice poate fi suportată fără dificultăți de bugetul de stat consolidat, în condițiile în care datele recente privind execuția bugetară arată încasări suplimentare consistente de venituri; astfel, măsura nu va afecta stabilitatea finanțelor publice pe termen lung consimțită de Pactul Fiscal (obiectivul de deficit structural pe termen mediu).

Despre provocarile stangii in Europa de azi

22 Mar

Context Extern - Social-democratie

1. Stanga ramane una dintre fortele centrale pe continentul european

La nivelul Uniunii Europene, Socialistii europeni detin 191 din cele 751 de mandate de europarlamentar, fiind al doilea grup, ca marime, din cadrul Legislativului Uniunii Europene. Socialistii au 122 de reprezentanti in randul celor 353 de membri ai Comitetului Regiunilor.

8 dintre cei 28 de comisari europeni sunt reprezentanti ai socialistilor sau social-democratilor, detinand portofolii importante, precum cel de Inalt Reprezentant pentru Politica Externa si de Securitate Comuna, prin Federica Mogherini, cel pentru Uniunea Energetica, prin Maros Sefcovic, ori cel al Politicii Regionale prin Corina Cretu.

Nu mai putin de 10 dintre cei 29 de membri ai Consiliului European sunt reprezentanti ai social-democratiei sau ai stangii (in diversele sale forme).

Partidul Social-Democrat din Romania este, in urma alegerilor din 2014, al patrulea ca importanta in interiorul grupului Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor (dupa partide importante, ca Democratii italieni, social-democratii germani ori laburistii britanici, dar inaintea unor partide cu o traditie mult mai indelungata – precum cel francez sau cel spaniol).

In Europa, fortele de stanga si centru-stanga se afla la guvernare in 18 state. In Franta, Italia, Romania, Republica Ceha, Suedia, Austria, Danemarca, Slovacia, Croatia si Lituania, partidele de centru-stanga sunt partidele principale ale coalitiei de guvernare. In Germania, Olanda, Finlanda, Irlanda, Slovenia, Estonia si Luxemburg, reprezentantii socialistilor sau social-democratilor sunt parteneri in coalitiile de guvernare (fara a fi partid dominant). Malta este singura tara din cadrul UE unde stanga conduce un guvern monocolor.

In Portugalia, cele mai recente sondaje indica faptul ca socialistii sunt favoriti sa castige alegerile parlamentare (se afla pe primul loc, cu 37-38% din intentia de vot). Similar, laburistii britanici se afla pe primul loc in sondaje, in perspectiva alegerilor din luna mai (33-34% din voturi). In Danemarca, social-democratii au un avantaj minor (0,2%) fata de liberali. In Estonia, social-democratii sunt asteptati sa ramana a treia forta politica a tarii, ramanerea la guvernare depinzand de jocul aliantelor politice. Aceeasi situatie se regaseste si in Finlanda, unde social-democratii sunt asteptati insa sa devina a doua forta politica a tarii. Stanga poloneza obtine in continuare rezultate sub potential, principala forta politica de centru-stanga osciland in jurul pragului de 10% (insuficient pentru accesul la guvernare). Tot intr-o situatie dificila se afla si socialistii spanioli (18,3% dupa 4 ani de opozitie), depasiti in sondaje nu numai de populari, ci si de formatiunea de extrema stanga Podemos, care isi continua ascensiunea inceputa la alegerile europarlamentare din 2014 (cotata in prezent la 27,7%).

2. Provocarea stangii extreme

Cu toate ca partidele stangii europene reprezinta in acest moment una dintre principalele forte politice ale continentului, atat din perspectiva succeselor electorale, cat si din perspectiva mandatelor si pozitiilor detinute, aceasta se confrunta cu aparitia unei contestari ideologice venite tocmai de la stanga.

Este evident ca resuscitarea stangii extreme sau radicale este o consecinta directa a efectelor create de criza economica si financiara, precum si un rezultat al politicilor de austeritate. Cu toate acestea, situatia politica la nivel european este una mai complexa decat pare la prima vedere, iar pentru stanga europeana, provocarea nu este, asa cum ar parea initial, blocarea ascensiunii formatiunilor radicale sau populiste.

Argumentul istoric, precum si evidenta ultimilor ani arata ca perioadele de criza sau de puternice tulburari economice au drept rezultat alimentarea extremismului, a nationalismelor ori a miscarilor radicale. Rezultatele electorale ori sondajele descriu aceasta realitate, dar nu cauzele ei. In egala masura, ascensiunea fortelor politice precum Podemos in Spania, ori Syriza in Grecia, nu trebuie supralicitata. Avem de-a face in mare parte cu situatii singulare – numai in cele doua state mediteraneene, confruntate si cu o recesiune grava, precum si cu unul dintre cele mai ridicate niveluri ale somajului in randul tinerilor, este consemnata ascensiunea acestor forte. Mai mult, este discutabil daca Spania va urma drumul Greciei – victoria Syriza a fost facilitata nu doar de sprijinul popular, ci si de sistemul electoral elen, care, pentru a asigura stabilitatea majoritatii guvernamentale, acorda o „prima” de 50 de mandate primului clasat. In ciuda faptului ca Podemos se afla pe primul loc in preferintele alegatorilor, tanara formatiune nu va putea forma singura guvernul (in niciun caz fara sprijinul socialistilor).

  1. Problema majora a stangii europene este reactia sa prea timida fata de modelul austeritatii. Cu exceptia Partidului Social Democrat din Romania, care a contestat inainte de a prelua sarcina guvernarii acest model de politica economica, principalele partide de centru-stanga ale continentului nu au contestat „ortodoxia” neoliberala impusa la nivelul politicilor publice. Desi ideea reducerii cheltuielilor publice in limita sustenabilitatii lor nu este in sine ideologica sau apropriabila la acest nivel, ea a devenit pretextul flexibilizarii nesustenabile a pietei muncii, cu rezultate vizibile la nivel european in ceea ce priveste rata somajului, in special in randul tinerilor, precum si al demantelarii serviciilor publice, mai ales cele de sanatate si de educatie. Contestarea acestui discurs al austeritatii reprezinta marea provocare a stangii. Contextul perfect pentru reafirmarea principiilor progresiste a fost ratat. Mai mult, cu exceptia Italiei si a Romaniei, exista putine executive europene care au deviat de la modelul austeritatii. Dimpotriva, partide importante, precum socialistii francezi sunt puternic afectate de aceasta disputa, ajungand sa impuna direct politici de reducere a cheltuielilor publice.
  1. Criza economica europeana a fost urmata de o criza a modelului social european, in care cel din urma ar putea sa devina cea mai mare victima a politicilor de austeritate. In acelasi timp, in statele dezvoltate ale continentului, asistam la o imbinare total neasteptata intre xenofobie, austeritate si cheltuieli publice – statul social este contestat pentru ca ofera sprijin „indezirabililor”, imigrantilor sau marginalilor est-europeni, care in retorica populista priveaza astfel cetatenii de beneficiile ce li se cuvin. Austeritatea a produs cresterea saraciei la nivel european. Mai mult, cea mai grava consecinta a dezbaterilor recente este delegitimarea ideilor care stau la baza serviciilor publice, demonizarea ideii de solidaritate transnationala, criticarea generozitatii.
  1. Sarcina stangii europene nu este neaparat de a raspunde actorilor precum Syriza sau Podemos, ci mai degraba de a defini un program clasic de aparare a statului social (net mai putin radical decat programe din anii ’60-’80 ale socialistilor ori social-democratilor europeni). Sarcina stangii europene este de a arata ca exista alternative la austeritate, ce pot raspunde cu succes provocarilor curente, precum si realitatilor economice ale prezentului. Or, oportunitatea pentru PSD este de a promova mai mult in cadrul UE virtutile modelului mixt urmat in ultimii trei ani, care a dus si la crestere economica, si la majorarea cheltuielilor sociale; avem un nivel ridicat al investitiilor si o sustinere ferma a masurilor de protectie sociala. Acest model permite combinarea beneficiilor cresterii economice cu cele ale dreptatii sociale.

3. Riscuri si provocari pentru stanga europeana

  • Ascensiunea miscarilor extremiste si raspunsul stangii

Pe fundalul legitimarii implicite a curentelor eurosceptice, asistam nu numai la o erodare lenta a credibilitatii modelului social european, in mod special, sau a proiectului european, in ansamblu. Apar miscari politice xenofobe sau populiste, care sub masca atacurilor la adresa imigrantilor ce „paraziteaza” sistemele de beneficii sociale pledeaza consistent pentru demantelarea sau limitarea excesiva a libertatilor si drepturilor cetatenilor europeni. Mai mult, rasismul, xenofobia sau discriminarea devin legitime prin intermediul unui discurs ce trateaza numai aparent chestiunea finantelor publice.

Stanga europeana trebuie sa reactioneze ferm la aceste tendinte si sa demonstreze caracterul fals al multora dintre afirmatiile ce stau la baza acestor procese, precum si esenta acestei confruntari: caracterul democratic, transparent al societatilor europene. Un risc major pentru PSD este evitarea subiectului romanilor care lucreaza in strainatate. PSD este partidul care a actionat cel mai energic pentru apararea drepturilor acestora, in conditiile in care actorii politici de pe zona de dreapta a spectrului politic s-au opus acestor reactii.

  • Raportarea cu privire la combaterea austeritatii

Pe termen mediu, stanga trebuie sa arate care sunt alternativele la austeritate, riscand altminteri sa isi piarda relevanta. In ciuda evidentei socio-economice, campionii austeritatii continua sa sustina acest model distructiv pentru societatile europene si cu un impact negativ direct asupra cresterii economice. Cel mai mare risc politic pentru stanga europeana este legitimarea tacita a modelului austeritatii, prin lipsa unei pozitii transante in raport cu viabilitatea acestor proiecte. Pe termen scurt, primele „victime” ale austeritatii sunt politicile publice.

Un alt aspect important este constientizarea riscurilor pe care somajul in randul tinerilor le ridica – combaterea acestui fenomen trebuie sa fie una dintre prioritatile stangii. Este necesar ca programe precum „Primul job”, prin care este sustinuta angajarea tinerilor absolventi, sa fie prezentate la justa lor valoare: o masura anti-austeritate capabila sa raspunda uneia dintre cele mai mari provocari ale prezentului.

  • Construirea unui nou bazin electoral

In ciuda succeselor obtinute de formatiunile de stanga, realitatea electorala este ca formatiunile cuprinse in acest curent trebuie sa se adapteze unor procese socio-demografice ce au modificat realitatea societatilor europene. Pe de o parte, datorita cresterii sectorului tertiar, bazinul traditional al stangii – muncitorii industriali – este in scadere. Pe de alta parte, este evident ca stanga poate oferi raspunsuri pentru problemele grave cu care categorii sociale aprarent disparate – tinerii, profesionistii din servicii, persoanele marginalizate social – se confrunta. Sarcina cea mai importanta a stangii este de a explica faptul ca problemele cu care se confrunta diferite grupuri sociale sunt de fapt legate si ca solutia cea mai la indemana consta in reconstruirea statului social.

  • Sustinerea proiectului european

Demantelarea sau delegitimarea Uniunii Europene afecteaza implicit si stanga europeana. Unul dintre factorii care definesc politica de stanga este capacitatea acestui model de dezvoltare si de organizare sociala de a trece dincolo de diferentele de rasa, etnie sau gen. Proiectul european este dezvoltarea naturala a ideilor de solidaritate. Existenta unei stangi europene este legata definitiv de proiectul european, iar apararea sa trebuie sa fie principalul obiectiv pe termen scurt si mediu.

4. Romania are nevoie de o stanga puternica intr-un context extrem de dificil

Contextul regional in care se gaseste Romania este unul care genereaza atat numeroase oportunitati, cat si riscuri, pe care orice guvernare responsabila trebuie sa le aiba in vedere. De departe, actiunile Rusiei reprezinta cea mai mare provocare la adresa securitatii regionale si, chiar a ordinii internationale. Ordinea postbelica si mai ales, cea post-Razboi Rece, s-a bazat pe afirmarea si mentinerea principiului suveranitatii. Existenta statelor suverane este unul dintre elementele fondatoare ale ordinii internationale, iar contestarea acestei norme ridica numeroase semne de intrebare cu privire la stabilitatea politica a Estului Europei. Totodata, ofensiva rusa pune sub semnul intrebarii atat politicile Uniunii pentru vecinatatea ei estica, precum si capacitatea ei de a actiona ca un factor pozitiv in democratizarea continentului.

Desi Uniunea Europeana a reusit sa aiba o reactie unitara in raport cu actiunile Rusiei, exista mai multe elemente care trebuie avute in vedere de orice decident responsabil. Pe de o parte, curtarea de catre Rusia a unor state europene (in special Grecia si mai ales Ungaria) ridica pe termen lung tocmai problema solidaritatii si soliditatii pozitiei adoptate de Uniunea Europeana – subminarea politica a consensului european este o realitate, cu atat mai grava pentru Romania cu cat aceste dinamici au loc in proximitatea ei.

Pe de alta parte, este evident ca orice sansa de impunere a unei politici europene in Estul continentului depinde exclusiv de capacitatea de actiune comuna a membrilor UE.

Contextul regional trebuie completat de problema securitatii energetice, pe care realitatea unui conflict politic cu Rusia o face din ce in ce mai acuta. Din nou, numai actiunea concertata la nivelul Uniunii Europene, precum si eforturile nationale pentru cresterea eficientei energetice si diversificarea surselor de aprovizionare, reprezinta solutii fezabile in fata acestei realitati ce nu mai reprezinta de mult timp un simplu cost economic aditional.

Romania se afla in acest moment in pozitia celui mai stabil stat din regiune. Mai mult, Romania este singurul stat din regiune care si-a asumat deschis o politica externa atlantista, bazata pe respectarea valorilor democratiei si suveranitatii. Este important sa continuam acest curs al politicii externe, cu toate costurile pe care, pe termen scurt, dar mai ales in vecinatate, trebuie sa le suportam.

Despre societatea omenoasa si de ce avem nevoie de ea

22 Mar

Despre societatea omenoasa am vorbit pentru prima data in plenul Parlamentului in luna februarie, cand am prezentat prioritatile guvernamentale pe urmatoarele luni; a fost un semn de respect fata de Parlament ca principala institutie democratica a tarii. O asemenea societate, una omenoasa, nu se obtine insa accelerand in cateva luni, ci presupune o schimbare de mentalitate, un lucru in echipa intre toti cei care doresc progresul Romaniei si o viziune clara pentru tara. De ce spun asta? Pentru ca in ultimul deceniu am bajbait in intuneric la capitolul viziune, consumand prea mult din energia noastra in conflicte interne, intretinuti fiind si de caracterul profund conflictual al unor oameni politici. 

Dincolo de trecut insa trebuie sa ne concentram pe viitor: de la “sarac si cinstit” al domnului Iliescu din anii 90 nu am mai avut pe nimeni care sa articuleze o viziune de societate. Am trecut prin 25 de ani de tranzitie, e suficient, e important acum sa punem bazele serioase ale cresterii si dezvoltarii tarii: e legitim sa ne dorim sa fim “prosperi si cinstiti“. Dincolo de planuri economice care sa ne duca la prosperitate sau de actiunea justitiei care sa asigure ca cine e necinstit plateste, e important sa vedem si ce societate ne dorim. In acest context, e important sa vorbim despre societatea omenoasa, ca model pe care vi-l propun.

Sunt social-democrat: cred in oameni si in dreptate sociala. Inteleg foarte bine si utilitatea capitalului si il respect, insa stiu ca, si istoria ne-o arata, capitalul trebuie reglementat pentru a nu da loc abuzului. Nu imi doresc sa traiesc doar intr-o societate in care unii profita si restul – marea majoritate – alcatuieste o masa pierzatoare. Nu cred ca o asemenea societate ar fi echilibrata: solutia mea e o clasa mijlocie mereu mai puternica prin ridicarea oamenilor din saracie. E usor sa vii cu idei aparent atragatoare gen “stat minimal” sau “libera initiativa” cum fac PNL-PDL si alti amici ai lor de pe dreapta, dar adevarul e ca noi avem nevoie de un stat activ si eficient nu de un stat care sa stea cuminte intr-un coltisor si sa se uite la Romania asa cum e acum, cu atat de multi dintre romani aflati sub pragul saraciei. Dincolo de aceasta cifra se ascund drame personale si de familie, pe care o parte din clasa politica, obisnuita cu cafenele din centrul Bucurestiului, nu le intuieste, si pe care eu le-am vazut prin desele calatorii prin tara in ultimii ani.    

Sunt de acord ca munca este secretul succesului, poate ajutata si de un dram de noroc, de care avem cu totii nevoie in viata in momente cheie. Munca nu e de stanga sau de dreapta, ca de altfel nici omenia, sunt sigur ca sunt oameni la dreapta care, dincolo de pasiunea doctrinara, inteleg ca exista multa saracie in Romania si ca asta e principala amenintare la adresa viitorului tarii. Nimeni nu spune ca oamenii nu trebuie sa munceasca, insa statul in care imi doresc sa traiesc are grija ca cei care vor sa munceasca sa vada un guvern care se preocupa de ei, nu care le inchide usa in nas cu slogane gen “esti liber, ai initiativa, hai, reuseste in viata!”. Nu poti sa te uiti in ochii unui copil sau batran si sa ii zici “succes, hai pa!” – sper ca “dreapta” romaneasca nu va ajunge chiar acolo, desi asta da de inteles prin faptul ca nu are nicio componenta sociala in planul lor de guvernare. 

Societatea omenoasa pe care mi-o doresc pentru Romania ar avea in vedere in primul rand o schimbare de atitudine: abandonarea ideii de individualism crunt in favoarea celei de comunitate. Ajutorul social nu e “pomana” ci o investitie in viitorul comun, in succesul comunitatii. Saracia a fost demonizata pe nedrept, de parca oamenii aceia aveau toate oportunitatile de pe lume si le-au dat cu piciorul, nu au fost suficient de “liberi”, nu au avut suficienta “libera initiativa”. O societate care nu combina succesul cu solidaritatea legifereaza de fapt legea junglei: nu te-ai nascut in familia care trebuie, asta e! Or, eu nu cred asta: cred cu tarie ca fiecare copil si fiecare familie merita o sansa iar scopul meu ca social-democrat e sa arat ca o societate, o comunitate, presupune ca nimeni nu este lăsat în urmă. 

Desigur, provocarea stangii e sa dezvolte cat mai multe programe care sa invete oamenii sa pescuiasca, nu doar sa ofere peste. Am inceput sa facem asta si vom continua, intre timp insa sunt categorii sociale care au nevoie de ajutor in forma pura: nu ii poti spune unui copil sa mearga la munca si nu poti sa nu respecti pensionarilor o viata de munca. De asemenea, ii invit pe toti cei care cred doar in stampila “pomenii” sa faca o pauza si sa se gandeasca daca au fost ajutati vreodata in viata, in parcursul profesional: de familie, prieteni, alt gen de ajutor de la straini. Eu am fost ajutat, si nu mi-e teama sa recunosc asta. Familia a fost sprijinul meu, dincolo de multa munca. Ce fac insa cei care nu au acest ajutor sau familiile lor chiar nu pot sa ii ajute? Cum se ridica acesti oameni, cum pot ei face un salt din saracie in clasa mijlocie astfel incat sa fie cat mai multi romani care sa traiasca decent? Aici avem nevoie de un stat activ pentru a da o mana de ajutor la momentul potrivit. 

Societatea omenoasa are o componenta morala si umana puternica, pentru ca de aici porneste totul, e important sa revenim la normalitate, dincolo de politica conflictului. Or normalitate inseamna respect pentru cei din jur si o societate incluziva, pentru toti, nu o societate a segregarii. Un sfert din copiii Romaniei sunt sub pragul saraciei, daca nu facem ceva in urmatorii ani, acestia vor ramane saraci si ca adulti, vor intemeia familii care vor ramane in saracie, saracia se va perpetua. De aceea trebuie actionat de la inceput, sprijinind educatia ca ascensor social, oamenii acestia au nevoie doar de sansa unui start de succes. Educatia e cheie si pentru ca trebuie sa pregatim oamenii pentru economia secolului 21: acum poti face mult mai multe cu un Ipad decat cu puterea bratelor. 

La fel, o alta chestiune cheie, care tine de agenda reala a populatiei: slujbele; destui adulti inca isi cauta de lucru. Putine lucruri m-au bucurat mai mult in mandatul meu de Premier ca faptul ca am reusit sa ajutam la redeschiderea multora din locurile de munca desfiintate in 2010-2012. Azi, avem un somaj in scadere si un numar in crestere al locurilor de munca si al persoanelor ocupate. Mai avem inca multe de facut, iar cresterea salariului minim e doar primul pas spre un respect mai mare pentru oameni, mai ales cand avem o crestere economica sanatoasa. 

In societatea omenoasa este loc pentru toti: cei indrazneti nu sunt franati – dimpotriva, chiar ii invitam in proiecte de antreprenoriat social – in timp ce sunt ajutati cei care chiar au nevoie. Cred in societatea omenoasa ca o cauza justa, un nou contract social romanesc. Suntem diferiti si e normal sa avem opinii diferite, e important insa sa nu ne mai pierdem vreodata omenia sub impulsul populismului politic.

Va invit, romani de stanga sau de dreapta, sa demaram o dezbatere larga cu privire la societatea pe care ne-o dorim! Acest articol este un prim pas si o invitatie, va propun sa continuam dezbaterea pe internet.

P.S.

Acum o luna am fost la dezbaterea Friedrich Ebert Stiftung cu privire la Strategia Nationala privind Incluziunea Sociala si Reducerea Saraciei (2014 – 2020), unde am discutat cu multi oameni de stanga despre guvernare; ii invit sa participe la dezbaterea societala de mai sus. 

Va asigur ca asemenea demersuri, precum si masurile de crestere a clasei mijlocii prin ridicarea oamenilor din saracie, vor continua: guvernul acesta este unul de centru-stanga si nu va uita de dimensiunea sociala!

Romania 2020

Mos Nicolae in 2010

7 Dec

Acum chiar simt nevoia sa scriu ceva frumos; sa nu ma mai enervez pt. ticalosia si iresponsabilitatea astora in ceea ce priveste indemnizatia pentru mame; sa uit un pic de mizeriile cu care ne podidesc chiar si in aceasta zi mai speciala, sa arat ca dupa ce am fost cateva ore fericit (si chiar uluit) de Irina si Andrei, chiar nu conteaza ce spun preda, lazaroiu, turcan, geoana, boc, etc.

E clar ca vechile trucuri nu prea mai tin la copiii de azi, cei care intra pe net sau vorbesc la mobile inainte sa stie sa scrie si sa citeasca! Dar revelatia concreta merita totusi povestita! Aseara i-am pus lui Andrei, langa ghetele frumos aranjate la intrare, o punga cu cateva dulciuri si o jucarie de construit. A fost foarte fericit, le-a scos pe rand, cu mare satisfactie, si in final mi-a spus foarte calm – “Tati, vezi ca a uitat Mos Niculae in punga bonul cu care a cumparat jucaria!!!”. Sigur, are aproape 8 ani si doar se complace in jocul asta, dar faptul ca poate sa fie deja spiritual (ca sa nu spun ironic) recunosc ca m-a blocat, intre hohotul de ras si ciuda ca am uitat bonul inauntru!

Dar asta a fost doar inceputul. De dimineata, Irina s-a trezit sa vada ce a primit, ocazie cu care mi-am luat si eu din propriile ghete fularul si manusile despre care ii sugerasem Dacianei ca mi-ar trebui. Va dati seama ca m-am inecat cu cafeaua cand, aratandu-i Irinei ce am primit si eu de la Mosu, mi-a replicat foarte direct – “A, astea le-am luat cu mami de la Mall!”. Are doi ani jumate si chiar cred ca-i prea repede sa afle ca Mos Niculae si Mos Craciun se aprovizioneaza de la AFI Cotroceni!

Nu vreau sa fiu demagog (toti cei care aveti copii sunt convins ca ma intelegeti foarte usor), dar chiar imi imaginez cum este sa te duci acasa disperat ca nu poti sa-i cumperi aproape nimic copilului care vede non stop in reclamele de la TV tot felul de Mosi darnici cu saci doldora de jucarii. Poti sa-i explici ca Boc ti-a taiat salariul, sau pensia bunicilor, sau alocatia, sau pur si simplu te-a dat afara de la servici pentru ca esti “omul gras”? Sau ca nu mai ai slujba pentru ca trebuiau angajati tot felul de oameni care sunt “de la partid”? Pana si mie imi vine sa sparg televizorul cand le vad pe doamnele Udrea, Anastase sau Turcan cum vor binele femeilor sa nu mai stea prea mult pe acasa! Ma rog, spuneam ca as vrea sa uit un pic de toate astea. Dar n-ar putea sa uite si ele un pic de noi toti, sa taca din gura, atat? Daca ar face asta in sfarsit ar fi primul pas spre “Sa traim bine” cu cei dragi noua!

O poveste veche, despre anul Mineriadei, dar fara Iliescu sau Nastase

19 Nov

Old story

Recunosc faptul ca in general urmaresc ceea ce se scrie sau se spune despre mine. Nu tot, nu intotdeauna si nu cu acelasi interes, dar nu pot fi atat de ipocrit sa spun ca nu o fac, nici atat de rece sau pragmatic ca sa nu pun pret deloc pe ce gandesc altii in ce ma priveste. Sunt perfect constient ca va exista mereu o diferenta (la oricare dintre noi, suntem oameni!) intre cum sunt eu cu adevarat, cum cred eu despre mine ca sunt si cum ma vad altii. Problema este cat de mare e diferenta iar eu, fire carteziana  (sau deformatie de procuror, cum ar zice altii) incerc sa gasesc mereu fapte care sa “probeze” oricare din cele trei abordari.

Am amanat mereu sa scriu pe blog despre o perioada extrem de agitata din viata mea, care m-a modelat si influentat extrem de mult – anul 1990. Familia si cei apropiati o cunosc foarte bine, nu era nimic de ascuns, dar suna prea aventuros ca sa fie si credibil; si nici nu pot sa  fac o postare scurta, sunt atatea de spus. Acum insa, fiind in avion, am timp berechet, nu ma supar daca nu aveti rabdare sa cititi tot, e mai mult doar ca sa nu uit eu prea mult cand voi fi batran si-mi voi scrie memoriile! Glumesc, bineinteles, dar culmea este ca unul din cei mai fideli cititori ai blogului meu este chiar mama; pt ea am scris aceasta postare, sa nu ma criticati ca este prea lunga (trebuia sa fie chiar mai mult), nu trebuie sa va obositi  – nu are nimic politic, nimic de facut o stire! Sunt doar fapte pe care le privesc cu nostalgie si care au semnificatie doar pt cei care tin la mine; sau pt cei care ar dori in mod serios sa ma analizeze, dar acestia sunt prea putini, azi e suficient sa pui sabloane si sa arunci cu vorbe, nu merita efortul sa fii serios, nu?!?

Aveam nevoie de un declic insa ca sa ma apuc de scris si el a venit exact din opiniile altora, repetate si rostogolite pana la momentul in care adevarul chiar nu mai conteaza. Am vazut o alta particica din emisiunea celor de la Divertis, de genul celei pe care am postat-o anterior chiar aici – tema e evident aceeasi, Nastase si Iliescu care ma conduc, eu papusa etc. S-au cam lenevit baietii si prefera sa mearga pe aceasi tema, dar e ok, amuzant, insa a fost primul impuls ca sa scriu despre acea perioada din viata mea in care nu ma “ghidonau” Iliescu, Nastase, Ilie Sarbu si altii. Am fost singur-singurel cand am implinit 18 ani in Place Saint Michel din Paris, departe de toti cunoscutii, si nu cred ca m-am descurcat rau. Asa ca asta a fost impulsul pozitiv.

A existat insa si unul negativ. Remarc ca cei mai activi reprezentanti ai Falangei Fasciste a lui Basescu – in speta Tismaneanu si Monica Macovei – folosesc mereu termenul de “mineriada” legat de numele meu (probabil ca asa le da tema Lazaroiu, la fel ca epitetul “imatur” pe care il arunca mereu Base si constat ca l-a preluat si Crin). Las la o parte faptul ca, la Mineriade, (si in toata perioada Pietei Universitatii) eu eram liderul elevilor de liceul meu, mobilizandu-i pe cei de varsta mea in fiecare seara, iar Tismaneanu si Macovei erau exact de partea puterii (unul in America la “pregatire”, lucra la interviul pe care urma sa-l ia Dlui. Iliescu;  cealalta, procuror chiar la Parchetul general daca nu ma insel!). Mutilarea faptelor si rescrierea istoriei sunt instrumente extrem de comune pt fascisti (ca si pt comunisti de altfel) iar astfel de oameni traiesc azi foarte bine primind bani multi din functiile in care Basescu i-a cocotat direct, tocmai ca sa le cumpere complicitatea. Ceea ce ce mi se pare interesant este ca tocmai evenimentele de atunci mi-au schimbat viata intr-un sens extrem de interesant.

Sa trec la fapte! Da, m-am “imbatat” cu aerul libertatii la inceputul lui 1990 (ca noi toti cred), aveam abia 17 ani si toata lumea imi statea inainte. Dupa serile din Piata dar si dupa alegerile din 20 Mai, atmosfera s-a “dezumflat” si fix pe 13 iunie dimineata, la ora 6.00, eram la coada la Consulatul Francez (langa Piata Romana). Intrasem intr-un program de schimb cu un liceu din Nancy si primisem o invitatie pentru o tabara la care sa particip. A fost o oportunitate pe care o datorez in totalitate profesoarei mele de franceza din liceu, care a reusit sa se lupte cu incapatanarea si comoditatea mea si mi-a bagat franceza si dragostea de Franta in cap aproape cu forta (multumesc si acum, Dna. Felicia!). Am vazut desfasurarea de politie si armata si, cu pasaportul cu viza in buzunar, am luat-o spre Centru. Am trait cu evidenta nefericire evenimentele din 13-15 iunie si impresia mea a fost ca ma aflu intr-o tara care nu ma intelege si in care nu-mi pot indeplini visele. Macovei si Tismaneanu nu cunosc acest sentiment pt ca nu au fost acolo, asa ca le e usor sa vorbeasca despre ceva ce nu au trait direct, dar ma rog, ei chiar nu conteaza!

Am plecat spre Nancy cu acest pesimism fata de viitorul Romaniei si cu 40 de $ in buzunar (numai mama stie de unde a reusit sa-i faca rost). Am mers cu un bilet de tren redus pt elevi la Budapesta, apoi Praga si Frankfurt, iar din gara m-au recuperat cei de la liceul din Nancy. Cam aventuros, stiu, dar nici nu implinisem 18 ani si eram mult mai ambitios si mai curajos decat sunt acum (cand plec in lume cu avionul, toate biletele, cazarile si intalnirile deja stabilite, cu mobilul, cardul de credit si iPadul in geanta, condus la aeroport si asteptat in partea cealalta!).
Tabara a durat 3 saptamani, in care am mai prins ceva franceza si am descoperit mirajul McDonald”s si iata-ma in gara din Nancy gata de plecare spre casa. Am multumit frumos, m-am dus spre peron, am iesit pe alta usa si am luat-o la picior cu rucsacul in spate spre iesirea din oras. Doar nu era sa fiu atat de aproape de Paris – orasul la care am visat toata adolescenta, si sa ratez ocazia.  M-a luat un camionagiu si, pe la miezul noptii, am pus piciorul in locul visat. Metroul m-a dus in Gara de Nord si am dormit in prima noapte chiar acolo, invatand rapid de le ceilalti aflati in aceeasi situatie cu mine unde sa ma plasez si cum sa-mi pun bagajul sub cap, legat de mine, ca sa nu raman fara el!

Mama avea o veche prietena la Paris si am sunat-o a doua zi; am constatat ca nu o ducea deloc bine si s-a speriat cumplit ca o sa stau pe capul ei, asa ca a facut mari eforturi sa ma convinga sa plec acasa. Era prea tarziu, eram decis ce sa fac, am obtinut sa-mi primeasca macar rucsacul la ea si eu m-am instalat frumusel in Gara, intalnind rapid alti doi romani in aceeasi situatie cu care am format imediat un trio foarte unit. De ziua surorii mele Alexandra (2 August), am sacrificat 10 franci si am sunat acasa sa-i spun “La Multi Ani” iar cand am cerut-o pe mama la telefon i-am trantit direct ca am de gand sa mai stau, eventual sa gasesc de lucru, si sa nu se ingrijoreze . Reactia mamei mele a fost ca intotdeauna – “Bine, am incredere in tine, ai grija de tine si noi te sprijinim orice vei face!” (d-aia o iubesc asa tare si de acolo imi vine increderea in mine care m-a ajutat de atatea ori!).

A fost cea mai boema perioada din viata mea. Am batut tot Parisul pe jos (il cunosc mai bine decat Bucurestiul chiar); m-am imprietenit cu toti emigrantii veniti in Gara de Nord din toate colturile lumii; ne-am balacit in fiecare zi in fantanile arteziene de la Luvru; am invatat sa mergem cu metroul fara bilet; castigam cam 40-50 de franci in cateva ore recuperand fisele din carucioarele de bagaje abandonate de cei care prindeau trenul in ultimul moment; am vazut toate muzeele aratand carnetul de elev si convingand ca nu am bani de bilet; inclusiv am mers cu alti romani la Centrul de recrutare al Legiunii Straine de langa Paris, am trecut testele medicale, dar cand am aflat conditiile (contract de minim 5 ani) am  dat inapoi inainte sa semnez, si bine am facut!

In Septembrie am terminat formalitatile si am primit drept temporar de munca. Nu era usor sa-mi gasesc un job dar iar a intervenit Profesoara mea Felicia, care m-a prezentat unui fost elev al ei stabilit de mult la Paris – Mihai. El m-a ajutat enorm, am ramas pana azi foarte atasat de el si, chiar daca nu ne mai vedem prea des, o sa-i fiu toata viata recunoscator pt ce am invatat de la el. Printre altele mi-a sadit “microbul” ceasurilor si al vinurilor de calitate – deh, apucaturi burgheze, dar placute in felul lor!

Asa ca hoinareala placuta din august a luat sfarsit! In septembrie m-am apucat de lucru, la inceput la o benzinarie, apoi doua luni la un supermarket (faceam cam o ora la dus si una la intors plus cele opt de munca si una de pauza). Am reusit sa-mi inchiriez o camaruta de 12 metri patrati la ultimul etaj dintr-un bloc in apropiere de Saint-Lazare (ma urmaresc garile, in Bucuresti am trait 20 ani la Gara de Nord). Dupa care am gasit serviciul ideal – la un fast food din centru, program de la ora 17 pana la inchiderea de la 1.30, salariul mimin pe economie echivalent cu 1.000 $ (cine avea in Romania in anii 90 asa salariu?!).  Ma trezeam la pranz si mergeam direct la Biblioteca Georges Pompidou, unde citeam si ascultam muzica pana cand trebuia sa plec la serviciu. Ziua libera o petreceam cu gasca de romani pe care ii intalneam in Saint Michel, iar munca si banii castigati au inceput sa aiba cu adevarat semnificatie pt mine. Cred ca a fost o sansa extraordinara sa invat sa muncesc si sa pretuiesc banii intr-o societate deja functionala si organizata, ceea ce Romania nu era atunci (si din pacate nici macar acum!).

Tot regulile stricte ale Frantei, cele referitoare la continuarea studiilor, mi-au dat si ultimul imbold sa ma intorc acasa. Adevarul e ca am simtit atat de tare lipsa familiei si a celor apropiati incat de atunci si pana azi nu m-am mai gandit niciodata sa plec defintiv din tara. Mama a reusit sa vina in vizita la mine. In timpul plimbarilor noastre nocturne prin oras am primit din nou ceea ce aveam nevoie – sfaturi bune si curaj! Mama mi-a spus ca se bucura ca am dovedit ca pot face ceva singur intr-o lume atat de dificila, dar ca viitorul meu poate fi la fel de bun acasa, alaturi de cei care ma asteptau. Plecasem la sfarsitul clasei a XI-a si nu reuseam sa ma reinscriu in Franta ca sa-mi dau bacalaureatul si sa ma inscriu la facultate. Sorbona mult visata era mai departe de mine din Paris decat daca ma intorceam acasa sa termin liceul! A fost una din cele mai grele decizii din viata mea, dar am considerat mereu de atunci incoace ca am facut foarte bine. Pe 22 Ianuarie 1991 am aterizat la Otopeni, strivit de emotie si de multimea de prieteni care m-au asteptat! Recunosc insa ca socul revenirii a fost imens, nu cred ca ne mai aducem aminte exact cum arata Romania in acei ani, ce diferente fata de Occident (multe din acestea le-am recuperat, dar am pierdut lucruri bune in schimb!).

Desi trimestrul al doilea al liceului incepuse deja, am primit (sigur, prin cunostinte si rugaminti, ca la noi) de la Ministrul Educatiei de atunci (Mihail Sora cred, ii multumesc desi habar nu are cine sunt) o dispensa speciala sa nu pierd un an. Am muncit pe branci sa-mi inchid situatia scolara pe primul trimestru ca sa-mi prind colegii din urma. Nu reuseam fara “gasca” mea atat de unita si draga, oamenii alaturi de care practic am trait zi de zi din clasa a IX-a in 1987 si pana dupa 2001, cand noile mele preocupari m-au indepartat de ei, din pacate.

Am trecut de hopul cu scoala cu greu asa ca am decis ca nu dau la Drept in anul acela pt ca nu mai aveam nici timp nici chef de invatat; vroiam sa merg la mare, sa ma distrez, sa joc baschet si sa-mi iau un serviciu un an. Din nou cineva m-a ambitionat (normal, mama) care m-a convins sa dau in acel an la facultate iar ea imi garanteaza ca nu va sti nimeni nimic, si deci nu o sa ma simt rusinat de rezultat. Si chiar a creat o legenda extraordinara, a facut rost la noi in bloc de un apartament gol unde am stat o saptamana sa invat, fara sa ies din casa si primind doar mancare de la ea. Mai mult, toata lumea stia ca sunt in cantonament cu echipa. M-am dus la examen ca la un meci de antrenament, fara teama dar fara asteptari; istoria si gramatica mi-au placut mereu si oricum nimeni nu urma sa afle ce note am luat.

Nu mi-am facut deloc iluzii, erau doar 280 de locuri la Drept si multe mii de candidati (parca spre 5.000). Cand s-au afisat rezultatele nici nu m-am deranjat sa ma intorc de la mare! Trecand prin Bucuresti sa-mi schimb hainele m-am dus cu sora-mea Alexandra prin oras si, spre nedumerirea ei, i-am cerut sa mergem si pe la Drept. M-a urmarit curioasa cum m-am apucat sa citesc listele cu cei respinsi (o multime) si cand nu m-am gasit pe ele a inceput sa-mi rada fata. M-am uitat si pe cele cu admisi dar tot nu m-am vazut, eram cam agitat si nervos si m-am hotarat sa plec. Alexandra s-a prins ce se intampla si, foarte calma, a verificat tabelele, gasindu-ma rapid la pozitia 147 dintre admisi! Nu sufar deloc de modestie dar chiar am fost tare mandru si fericit, mai ales cand ma gandeam ce o sa spuna toti cei care nici macar nu stiau ca am dat la facultate! Iar pt mama a fost probabil punctul in care s-a convins ca nu a gresit in ce priveste spiritul in care m-a crescut.

Asa s-a incheiat aventura mea din 1990-91, si sigur ca acum zambesc cand tot aud ca nu fac nimic decat daca ma pune ceva, ca eventual eu as fi promotorul Mineriadelor, si alte bazaconii. Nu-mi dau seama cat se explica aceste alegatii prin ticalosie si interes (ca la Macovei sau Tismaneanu), prin superficialitate, invidie sau cat las eu aceasta impresie unora de buna credinta! Incerc sa nu fiu prea afectat, sa vad ce tine de mine, sa indrept lucrurile si, mai ales, sa prezint fapte ca un procuror! De judecat, insa, nu cred ca e deocamdata cazul!

De ce am fost fericit Duminica!

18 Oct

Sa nu- mi spuneti ca datorita Congresului! Pt ca nu din acest motiv! Intr-adevar, a fost un eveniment pe care l-am considerat o reusita deplina (cam toti cu care am vorbit mi-au confirmat acest lucru, si vorbesc de persoane obiective, nu de laudatorii de serviciu). Atmosfera a fost senzationala, am reusit sa transmitem toate mesajele pe care le aveam in plan, au venit toti invitatii si s-au comportat asa cum ma asteptam! Chiar cred ca iesit mai bine decat in cele mai optimiste predictii si satisfactia pe care am vazut-o la cei mai multi mi-a intarit acest sentiment! Sigur, daca trebuie sa vorbesc si despre ce nu mi-a placut a fost durata excesiva a discursului meu, il anticipam de maxim 45 minute, dar faptul ca 5.000 de oameni au stat de la inceput pana la sfarsit si m-au ascultat cu atentie a fost un semn de incurajare si un compliment care evident imi face mare placere, de ce sa nu recunosc! Iar timpul lung a fost compensat sper de consistenta celor transmise (ajunge, ca nu mi-au murit toti laudatorii!).

Dar duminica am fost fericit pentru un motiv care tine de cei dragi; si nu pot decat sa constat ca politica, pe care o fac cu pasiune si daruire,  imi aduce satisfactii dar fericirea vine doar din partea cealalta, cea familiala. Duminica Andrei, baiatul meu, a castigat ultima etapa la karting si a devenit campion national la grupa lui – grupa PUFO (nu radeti, asa se numeste, au toti niste fete… asa de mici, cu castile in cap si in combinezoane, sunt fantastic de simpatici).
Sigur ca orice tata este mandru cand fiul lui iese pe primul loc la ceva, nimic special aici. Sigur ca mandria este dubla cand merge pe o pasiune pe care recunosc ca eu i-am insuflat-o;  si ca o sa-mi plezneasca inima cand la gala premiilor Federatiei de Automobilism din 11 decembrie o sa urce pe podium doi de Ponta! Dar din nou nimic special aici, asa trebuie sa fie intr-o lume normala!

Problema este ca noi nu traim intr-o lume normala! De cand pozitia mea publica a devenit mai pregnanta (si probabil va mai fi asa o perioada) am devenit extrem de temator pt cat il va afecta pe Andrei (si mai tarziu si pe Irina) acest lucru. Am putut sa constat de foarte aproape ca sa fii copilul cuiva aduce mai multe dezavantaje decat avantaje! Am vazut, la Daciana in primul rand, la baietii lui Adrian Nastase, la cam toti copiii unor persoane politice! Sa nu-mi spuneti ca este fariseism, chiar pot fi obiectiv pt ca parintii mei nu au fost deloc bogati si nu au avut functii importante; mi-au dat tot ce au avut ei mai bun si le sunt foarte recunoscator pt asta. Dar zau ca pozitia celor de mai sus nu e de invidiat! Faptul ca ai mai multe posibilitati financiare sau relationale este depasit cu mult de lipsa de obiectivitate – orice facea Daciana era “pt ca o ajuta tatal”; oriunde se ducea Andrei Nastase apareau discutii, orice eveniment asupra parintelui il marcheaza chiar mai tare pe copilul care vede inevitabil aceste lucruri in presa sau le afla de la colegi. E nedrept, dar este o realitate si eu am avut si am in minte cum pot sa-mi protejez copii de acest pericol evident.

Cu Andrei am avut si primele semne negative – mi-a spus odata, spre stupoarea mea si a Roxanei, ca lui cel mai tare la mine ii place ca apar des la televizor! Sau ca l-a intrebat un coleg de scoala daca eu sunt bogat! Si de ce cand mergem la film sau la cumparaturi ma saluta atatia oameni? De multe ori a vrut sa intre si el in poza cand oamenii ma rugau sa ne fotografiem! Asa ca am simtit nevoia sa gasesc o solutie – si pana acum kartingul s-a dovedit una extraordinar de buna! De ce? Foarte simplu:
. Pt ca a invatat rapid ca pe pista faptul ca il cheama Ponta nu inseamna nimic, ci doar performanta individuala conteaza
. Pt ca a suferit cand era intrecut de toti si i-am spus ce are de facut – sa se antreneze cat mai mult si mai serios; a muncit foarte mult (pt un copil de 7 ani sa mearga dupa scoala in fiecare zi la antrenament si in weekend sa stea de dimineata pana seara la pista nu e deloc usor) – si a constatat ca succesul a inceput sa vina
. Pt ca a intrat intr-o echipa in care toti copiii sunt egali iar autoritatea antrenorului (ii sunt foarte recunoscator lui Costi Raileanu pt tot ce face) nu poate fi pusa la indoiala nici chiar de mine
. Pt ca a simtit pe pielea lui ca orice abatere de la program sau de la regulile tehnice  se sanctioneaza imediat si fara apel (a castigat o cursa la Targu Secuiesc si a fost descalificat pt o greseala a mecanicilor – dupa ce a plans bine a inteles ca in echipa raspunzi si pt erorile altora, asa e norma!)
. Pt ca castigat primii bani din viata lui prin munca proprie – a primit drept premiu un voucher de 250 de ron pt echipament si a fost tare fericit desi nu a inteles exact de ce nu i-au dat banii direct lui!!! Si a avut acest succes pt ca e Andrei castigatorul cursei si nu baiatul meu
. Pt ca va putea sa participe la concursuri in strainatate unde chiar ca nimanui nu o  sa-i pese ca il cheama Ponta, si unde doar rezultatele lui o sa conteze

Sunt convins si ii spun mereu lui Andrei ca el si Irina sunt infinit mai norocosi decat alti copii care nu au parinti, sau nu au ce manca, nu se pot duce la scoala si se uita cu jind la o biata jucarie! Si ca trebuie sa aprecieze acest lucru, sa fie mai darnic si sa se laude mai putin (cam greu sa-i dau tocmai eu sfatul asta, stiu).

Asa cum sunt convins ca fiecare om care are copii are diverse probleme cu acestia si probabil o sa spuna ca alor mei le e chiar prea bine, sa nu ne plangem! Chiar nu ma plang, dar spun inca o data ca, indiferent ce faci in politica, fericirea si energia pozitiva vin doar de la cei dragi. Iar daca nu vine de acolo nimic – se simte imediat! Oamenii politici care nu au sentimentele investite in nimeni au o raceala si o rautate care socheaza! Si o predispozitie spre a face rau si a nu intelege pe nimeni. Stiti pe cineva in Romania asa? Eu stiu destui si din pacate sunt foarte importanti!

%d bloggers like this: