Archive | 1:06 pm

Romania – cainele surd la vanatoarea europeana

8 Dec

In mod sigur Traian Basescu participa la Consiliul European din acest weekend ca sa se afle in treaba! Sau cum zice romanul – “caine surd la vanatoare”. Nu este singurul. Prietenul sau Viktor Orban (premierul maghiar) este la fel de iresponsabil si rupt de realitate. Din fericire, cel care reprezenta cu siguranta un demn model de populism si ingamfare stupida pentru ambii “estici” – ma refer la Silvio Berlusconi – a dat bir cu fugitii si ne scuteste de obisnuitele sale bufonerii (ma intreb la cine se mai duce Basescu sa se planga dupa ce va fi din nou imbrancit – la propriu – de un la fel de iritat/plictisit Sarkozy, asa cum s-a intamplat la Consiliul anterior?!).

Cainele surd are si obsesii, care pentru noi sunt deja obisnuite, dar probabil ca pe liderii europeni i-ar face sa-l priveasca ca pe un personaj chiar mai exotic decat un lider tribal din zona Subsahariana! La criza financiara mondiala si la prapastia de care se apropie Zona Euro si intreaga Uniune Europeana, Basescu a gasit solutiile magice – exploatari miniere (adica Rosia Montana) si investitii la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (adica Elena Udrea)!!!

Inca nu imi dau seama daca Basescu isi bate joc cu cinism de noi toti sau chiar da semne de senilitate politica – deci scoatem Europa din criza daca facem o escrocherie pe Bursa din Toronto cu actiunile de la Gold Corporation (bineinteles, cu prietenii Andronic si Silberstein, si ei fosti membri ai “mafiei personale a lui Adrian Nastase”, acum convertiti la basescianism, cu profitul de rigoare), iar toti banii europeni ii dam Dnei Udrea, sa ii investeasca cum stie ea mai bine in telegondole si bazine de inot prin comune! Si iata ca Europa iese din criza, just like that!

Solutiile lui Basescu sunt exact din categoria Viktor Orban, cel care a luptat cu criza dand cetatenie maghiara tuturor, cenzurand presa si promovand o lege prin care Partidul Socialist aflat in opozitie sa fie desfiintat, iar toate sediile si alte bunuri sa fie confiscate. Si iata ca Romania si Ungaria (plus Bulgaria lui Borisov, cel care direct si fara menajamente a batut palma cu toti interlopii bulgari si s-a asigurat ca nu mai misca nimeni in tara vecina) se afunda tot mai mult intr-o prapastie tot mai adanca (datorii mai mari, locuri de munca mai putine, austeritate care produce doar saracie, sistemele de sanatate si educatie distruse, tinerii plecati din tara si batranii lasati sa moara aici!). Acesta e viitorul Romaniei dupa “domnia” lui Traian Voda si a Reginei Elena.

Exista insa o problema mult mai grava, de fond,  dincolo de clasica iresponsabilitate a lui Basescu si a camarilei sale (daca s-a consultat inainte sa plece la Bruxelles cu Igas, Ialomitianu, Gabi Oprea si Roberta Anastase, va imaginati cam ce idei europene ii pot insufla aceste “genii” locale). Adevaratul pericol este reprezentat, in opinia mea, de completa anesteziere sau chiar atrofiere a tot ce inseamna instinct de lupta, supravietuire, de initiativa in a cauta solutii la o situatie care ne duce inexorabil spre catastrofa. Si va explic imediat la ce ma refer:

– Nimeni nu a fost cu adevarat interesat (cel putin din presa sau opinia publica) de Consiliul European, de care va fi pozitia Romaniei si ce inseamna pentru noi deciziile care se vor lua. Am tipat in van 3 zile ca USL ii cere lui Basescu sa ne prezinte mandatul cu care merge acolo, dar tot felul de subiecte tabloide sau pur si simplu idioate umpleau stirile la TV si prima pagina in ziare. Cand in sfarsit a catadicsit Marele Carmaci sa faca o declaratie pe aceasta tema, a insirat niste numere de articole din Tratatele Europene  pe care nu le stie aproape nimeni (nici macar Basescu, pot sa pun pariu!), ne-a asigurat din nou ca tara noastra sta foarte bine comparativ cu Europa (la fel cum ne zicea in 2008 ca nu o sa avem criza, si in 2009 ca a trecut criza) si a mai certat putin presa ca dezinformeaza cu bugetul Educatiei – si gata, vin alte subiecte.

– Basescu merge sa ne reprezinte la Consiliul European fara macar un simulacru de consultare. Merkel a cerut, prin vot, mandat de la Bundestag si a negociat cu Opozitia sustinerea acestuia, Sarkozy a mers in fata Parlamentului Francez, Zapatero si Rajoy (actualul si viitorul premier spaniol, unul socialist, altul popular) merg impreuna sa prezinte pozitia tarii lor si tot asa. La noi, Basescu stie singur ce e mai bine, nu pierde timpul nici cu Parlamentul, nici cu Opozitia si nici macar cu Guvernul (Boc va afla de la televiziunile de stiri ce se disuta si se decide la Consiliu!)

– Nimeni nu stie ce aliati are Romania pe plan european, la ce pozitie se raliaza si ce obtine in schimb. In tot ceea ce tine de politica internationala, cel mai important este sa nu fi singur, sa ai mereu un grup din care sa faci parte si care sa fie alaturi de tine cand ai nevoie. In Europa nu poti sa santajezi cu dosare si sa cumperi parlamentari care sa te sustina ca UNPR-istii; nici nu ai mereu un SGG sa dai o spaga contra voturi ca la UDMR. Suntem o tara izolata cu sanse zero de a avea o pozitie proprie sau un avantaj national!

– Subiectul solutiilor alternative nu are nicio sansa in Romania! Ieri seara, o jurnalista destul de “cotrocenista”, dar oricum isteata, mi-a adresat intrebarea “Dar dvs ce ati fi facut daca erati Prim Ministru si mergeati in locul lui Basescu la Consiliu?”. Am fost aproape surprins ca pot sa primesc o asemenea intrebare logica si de bun-simt de la un jurnalist roman! Sigur, intrebarea era logic sa o primesc de la Basescu, in cadrul unei consultari anterioare prezentarii pozitiei Romaniei, dar e inutil sa mai reiau subiectul. De ce am fost surprins? Foarte simplu: pentru ca acest gen de dezbatere este o raritate pe cale de disparitie la noi.

Ca sa ma fac inteles, vreau sa dau doua exemple care m-au afectat profund. Pe 24 Noiembrie, am participat la Conferinta “The Economist” din Bucuresti. Timp de o ora am prezentat, cu cifre si grafice, unei asistente extrem de elevate si pretentioase, modul in care USL va proceda din punct de vedere economic si fiscal (deficit, datorie publica, sistem de impozitare, privatizari, investitii straine etc.) in momentul ajungerii la guvernare. Am fost multumit la final, ca un adevarat politician care se pregateste pentru decizii in criza economica, si am iesit cu aceasta stare trandafirie pe hol unde ma astepta toata presa romaneasca (care asistase la tot evenimentul). Stiti care a fost singura intrebare de la televiziunile de stiri? Ati ghicit – cum comentez discursul de la Dabuleni al lui Geoana? Am crezut ca cineva imi toarna o galeata de apa rece in cap, iar bulversarea mi-a fost accentuata de faptul ca nici pentru Crin Antonescu, nici pentru Basescu (amandoi participanti la aceeasi Conferinta), intrebarile nu au avut nicio legatura cu subiectele esentiale discutate acolo!

Al doilea exemplu. Pe 30 Noiembrie am avut la Cluj o dezbatere a USL despre justitie – ce facem cu MCV, ANI, DNA, grade de jurisdictie, bugetul sistemului, componenta CSM sau a Curtii Constitutionale etc. La iesire s-a repetat cosmarul prezentat anterior; intrebarile au fost despre un baiat care are inregistrat la OSIM marca USL si nu stiu ce raport facut de Institutul “Ovidiu Sincai”.

Concluzia este ca orice subiect serios este exclus din dezbaterea publica din motive diverse, dar care duc la acelasi rezultat. Fie ca, intr-o extrema, singurul subiect este sa comentam isteric tot ce zic sau fac Basescu, Udrea & Co, devenind ridicoli si plictisitori. Fie ca, in cealalta extrema, trebuie sa repeteam cu obstinatie ”Opozitia doar critica si nu are nicio solutie!”, ignorand cu stiinta realitatea – aseara, un personaj respectabil cum este senatorul Radu F. Alexandru, incerca sa-mi explice lipsa de dialog dintre Basescu si Opozitie prin faptul ca noi refuzam sa mergem la consultari; i-am aratat foarte clar ca in 2011, singura data cand Presedintele a chemat partidele (Putere si Opozitie) la Cotroceni a fost in luna Iunie, iar Crin si cu mine am fost acolo, si l-am pus pe distinsul senator intr-o pozitie jenanta, cu tot regretul pentru asta.

In urma informatiilor pe care le-am obtinut si a consultarilor avute cu partenerii europeni (Sigmar Gabriel, liderul SPD din Germania, Werner Faymann, Cancelarul Austriei,  Jutta Urpilainen, lidera social democratilor finlandezi care este si ministru de finante, Martin Schulz, liderul S&D din Parlamentul European etc), am un raspuns pentru singura jurnalista din Romania care m-a intrebat ce as fi facut daca eram in locul lui Basescu:

  • politica fiscala europeana comuna;
  • emisiunea de titluri europene pentru a opri speculatiile cu titlurile nationale, taxa pe tranzactiile financiare (propusa de mult de Partidul Socialistilor Europeni si inclusa in programul de guvernare al PSD si USL);
  • modificarea treptata a Tratatelor Europene dar si o contracarare a pozitiei dominante asumate abuziv de Merkel si Sarkozy;
  • o strategie comuna pentru tarile din afara Zonei Euro;
  • politica agricola uniforma pentru toate tarile UE;
  • schimbarea prioritatii Europei de la lumea financiara catre masurile de crestere a competitivitatii industriale si ocuparea fortei de munca si multe altele.

Dar dincolo de aceste solutii concrete, care pot fi bune sau nu, eficiente sau nu, realiste sau nu, daca eram Prim Ministru, m-as fi consultat cu toti cei care au o opinie si o responsabilitate in Romania; dupa care as fi mers sa-mi gasesc aliati pentru ca singur nu te asculta nimeni in Europa; si as fi explicat cinstit (celor care vor sa auda) ce implicatii au deciziile respective asupra vietii de zi cu zi a fiecarui roman, a fiecarei companii sau mici intreprinderi de la noi.

Si mi-as fi asumat responsabilitatea pentru aceste decizii! E clar ca Basescu nu stie si nu poate sa se comporte ca un lider european responsabil. Asa ca trebuie sa o facem noi, imediat dupa Noiembrie 2012.

Iar pentru cei care vor sa afle adevarul despre Romania actuala, va invit sa cititi acest interviu, dar si acest articol.

%d bloggers like this: