Tema saptamanii

8 May

Saptamana aceasta se trage linie (deocamdata) in lupta din interoriul PDL, de fapt din interiorul Sistemului Portocaliu. Este o tema importanta pentru toti romanii pt ca ei detin toata puterea si toate parghiile, altfel era doar o cafteala intre doua grupuri interlope, mafiote. Cand eram procuror, politistii spuneau despre asemenea lupte ca oricine pierde sau castiga e foarte bine – unii merg la spital, altii in arest! Acum insa pot sa spun ca oricine castiga e foarte rau, daca mai departe tot ei raman sa conduca Romania, la fel de corupti, incompetenti si aroganti, dar cu mai multe datorii si polite de platit. Oricum, daca cineva se mai indoia de cum va face PDL campanie in 2012, cred ca acum s-a lamurit chiar din modul in care s-au purtat intre ei – amenintari cu dosare penale, milioane din bani publici aruncati pentru cei care voteaza Boc-Udrea, negarea realitatii, obsesii cu opozitia si televiziunile, discursuri isteroide si nesimtire absoluta!

Este un razboi intre mafii, dar este unul dezechilibrat. Pentru ca, asa cum vedeti si in “tabla de sah” atasata, tabara portocaliilor lui Blaga nu are nici Rege si nici Regina. Iar asta inseamna Basescu – regele, adica forta instutiilor statului si Udrea – regina, adica banii publici. Saptamana aceasta veti vedea cat de jos si de murdar este razboiul mafiotilor.

Cand ma uit la tabla de sah prind noi energii, chiar trebuie sa nu cedam si sa scapam tara de ei! Iar soarta lor o stiti de la Eminescu – sa-i impartim in doua cete; puscaria (pt tabara Base-Udrea-Boc) si casa de nebuni (pt ceilalti). Din fericire, in paralel cu aceste mizerii, USL exista si chiar se impune. In timp ce PDL fura si cumpara voturi in comune profitand de saracia pe care tot ei au provocat-o, noi castigam clar intr-un municipiu resedinta de judet. Rezultatul de la Baia Mare este un semnal pentru intreaga Romanie, sunt convins.

228 Responses to “Tema saptamanii”

  1. murfy May 8, 2011 at 10:48 pm #

    Sunt doua echipe la fel de rele
    Ce-or pactiza cind fac belele
    Poporului-, pentru a lor interese
    Doar , fara ca de el si tara sa le pese.

    • simplu May 10, 2011 at 7:29 am #

      Dle Ponta,de ce nu se face nimic,chiar de catre oamenii din opozitie in legatura cu cele afirmate de dl Radu Golban,in sensul de a se face demersurile in vederea recuperarii datoriei antebelice a Germaniei fata de Romania? De ce nu se someaza puterea sa faca ceva?Lasam la o parte magariile celor din PDL,le veti rezolva (poate cu ceva ani de puscarie) dupa ce veti veni la guvernare…Suntem satui de vorbe! Vrem fapte,nu traim cu vorbe!

      • Jr. May 11, 2011 at 11:43 am #

        @ simplu,
        D-le, ţi-a spus ţie cineva că a ajuns Victor Ponta prim ministru şi că nu se ocupă de Radu Golban?!Tu pe ce planetă trăieşti, sau vrei să mai arunci o diversiune în plus marca PDL? Acum când Trăian Băsescu umblă cu chibritul aprins pe lângă canistra de benzină, tu trimiţi opoziţia să facă săpăturile cerute de Radu Golban? Eu cred că glumeşti, omule, zău aşa!

      • chiparosul May 12, 2011 at 7:34 pm #

        Mai simplu ca *simplu* -e timpu..l
        Ca doar el rezolva – *PUTEREA -speranta -iubirea.
        Omul poate aduce doar schimbarea -prin incredere.

  2. epolitikon May 8, 2011 at 10:55 pm #

    Inspirata amplasarea lui Boc si a lui Anastase pe pozitiile nebunilor.
    Pe de alta parte, constat ca tabara PDL nu are sustinere din partea feminina. Chiar asa de respingatori sa fie aia, n-au si ei pic de farmec la doamnele din propriul partid?!?

  3. murfy May 8, 2011 at 11:13 pm #

    Una-i echipa – Guzganului securist
    Cu program de furat la vedere
    Care prin dictatura conduce stalinist
    Si Legile le-ncalca de placere – anticonstitutional.

    Alta-i echipa unui matrod – elefant
    Inconjurat de gasca primei iubiri
    Ce aleaga – sa scape de cel *condamnat- tonomat*
    Cu timpul pierdut-regasit in amintiri.

    Voi face o priectie mai elabrata……..

    • cristian laur May 9, 2011 at 11:17 am #

      faci referire la voiculescu si vantu???

      • ZOE, fii barbata ! May 9, 2011 at 1:22 pm #

        Esti obosit,amice !
        Buona notte !

    • ZOE, fii barbata ! May 11, 2011 at 10:36 am #

      Asa este, toti o apa si-un pamânt !
      Totusi este interesant,sa vedem daca
      începe cu Apararea Siciliana si cine
      va da mat!

  4. murfy May 8, 2011 at 11:30 pm #

    La prima vedere constati ca echipa lui Blaga
    Nu este onorata de rege si regina
    Pare o lupta veritabila -n surdina
    Dar sa vedem cum se inchide *plaga* ?

    • ZOE, fii barbata ! May 9, 2011 at 10:41 am #

      Toate versurile tale sunt inspirate si emana talent.
      Bravo!

  5. Alexa May 9, 2011 at 10:13 am #

    Refacut si cenzurat.

    Bunica Alina Carmina, o tanara prezenta feminina in cursele de raliu, domnule Ponta,

    SportM: Depăşeşti graniţa celor 100 de kilometri în Bucureşti?
    Alina Bunică: Şşş… cu atenţie la radar, bineînţeles. Se mai uită unii ciudat la mine, ţinînd cont că pilotez o maşină sport Mitsubishi Evo Lancer 8. Îmi tot aud urechile vorbe de genul “Uite-o pe bruneta aia bună, ce maşină bengoasă are iubitul ei!”.

    Sincer am fost placut surprinsa de Alina, care este si ea prezenta in circuitul de raliu si un pilot de raliu foarte bun.

    Asa Bunica as vrea sa fiu si eu, domnule Ponta,ce parere ai despre femeile pilot?

  6. ZOE, fii barbata ! May 9, 2011 at 10:30 am #

    FELICITARI, pentru succesul de la Baia-Mare !
    Sa fie într-un ceas bun si sa-i vedem cazând
    în sistem DOMINO !

  7. Trezirea May 9, 2011 at 10:39 am #

    Cu toata bucuria unei victorii intr-un oras ca Baia Mare , va atrag atentia ca este o picatura intr-un pahar cu apa….Corect in orase este mai greu sa pacalesti lumea cu faina , zahar si-o felicitare, dar pe restul de populatie (aproape jumatate) de la sate se va putea. Si asta fac toti politrucii din PDL in timp ce dvs stati sa combateti non-valori ca Visan si alti ciudati pe la TV. Ei sunt in sate , in comune si impart , promit , organizeaza. Apoi luati in calcul ca sunt cateva procente si pe la orase care inca mai cred prostiile lor, care au interese si impreuna cu aceasta campanie de mituire politica a unor oameni ajunsi la limita saraciei s-ar putea sa reuseasca iar sa ne arunce inca 4 ani in spatele Europei de data asta ireversibil. E ultima sansa, n-o ratati imbatandu-va cu niste victorii marunte, organizati-va si puneti deoparte neintelegeri politice cu aliatii din PNL, angrenati oameni mai duri in lupta pe plan local altfel va garantez ca dispareti ca si PNT-ul dupa alegeri. Astia stiu ca sunt mancati daca pierd asa ca n-o sa aiba nici o mila, deci nu aveti nici voi. NU mai fiti mamaligi!

    • ZOE, fii barbata ! May 9, 2011 at 1:49 pm #

      Dar tu n-ai auzit ce a zis marele Aiatolah, pic cu pic se face lacul,hahaha?! Într-adevar, lupta cu acesti serpi otraviti,
      trebuie dusa sistematic si cu oameni duri, nu cu domnisoare,
      astia trebuie contracarati în toate actiunile lor.Dar aceasta lupta e inegala, deoarece ei au BANII, e adevarat furati de la noi, dar îi au. Iar populatia de la sate – asa cum spui si tu si cum stim cu totii- e mai usor de manipulat si de aici vine pericolul.Totusi cred ca trebuie sa fim optimisti,pâna la urma trebuie sa reusim.
      Stii, a mai explodat o data mamaliga, poate ca o va face si acum când s-au adunat atâtea energii negative !

      • marian din...berceni May 10, 2011 at 10:27 am #

        Zoeee, Zoeeeee vad ca esti tare priceputa la multe insa,e mare pacat ca ,toata “priceperea” ta in loc sa fie constructiva are mai degraba imaginea unei lingurite ce amesteca ceaiul servit domnilor din ….USL.Pacat , mare pacat.Esti o buna….blog-aritza[ ca iau de buna ce ziceai …..]dar esti total pe dinafara.Cu multe, de asta m-am convins studiind “raspunsurile” pe care le dai.Ar trebuii sa afli , asta asa pentru cultura ta generale …cel putin despre faptul ca “mamaliga” intradevar NU explodeaza:se acreste cel mult sau mucegaieste , in functie de malai sau de modul in care e pregatita si evident de conditiile meteo.Parintii tai sau bunicii iti pot confirma acest fapt.Daca faci referire la Decembrie’89…iar ar cam fi cazul sa sti ca si acolo au fost ceva”factori” exteriori…sau externi cum iti place mai mult.Iar …o minima “informare” te scuteau de a debita…” Lupta este ”
        inegala nu pentru ca “ei” au BANII ” furati de la noi” ci pentru ca au de partea “lor” serviciile, politia [ mai zilele trecute te plingeai de ce s-a intamplat unui cetatean ce a huiduit primul ministru], jandarmeria [ aia de li s-au “taiat” 25%din salarii]CCR, parchetul si cel mai important COORDONARE si CONSECVENTA in TOATE ACTIUNILE intreprinse.Sa nu crezi cumva ca ma topesc de dorul lor insa,dupa cum se prezinta ” opozitia” asta de mucava, unde unul “trage hais si altul…cea, dupa ” actiunile pe care le organizeaza…tare ma tem ca si-n anul 2050 tot sobolanii astia portocalii vor fi la conducere.Iar ce am spus mai sus nu face decit sa intareasca cele “spuse” de tine ,putin mai sus…chestia cu lupta care se duce cu….nu cu domnisoare.Deci nu esti “priceputa”decit la ..lozinci si la ridicat ..osanale care mai devreme sau mai tirziu vor face din tine..o alta Elena Udrea, cel putin din punctul de vedere al…lozincarelii !Da ai dreptate insa daca tot sti si tu si domnul Ponta ca lupta este dura, ar cam fi cazul sa aflati si ca aceasta “lupta” nu se duce ..pe blog-uri, ci pe fata.Inca dispune USL-ul de o televiziune[ Antena3]…pai ar trebui sa plateasca spatiu si la alte televiziuni si sa apara mereu sa-si strige ideile, “proiectele”, nu sa se imbete cu apa rece dupa “victoria” de la Baia Mare!Ca tot esti “bine’informata..sti prin cite partide a facut “trotuarul” Chereches ?Pai in afara de PRM si UDMR…a fost pe la toate.Ce credit poti da unuia care …a “tradat” de atitea ori incit zici ca-i ventilator asa repede se schiomba dupa …cum bate vintul.?Daca vor “sustine “inca vreo citiva “candidati” de genul asta….mai bine nu se prezinta la alegeri ca le pierd din start.Si cum spui tot tu “populatia de la sate este mai usor de manipulat” …dar aia de la orase, de la orasele in care nu mai sunt locuri de munca iar oamenii se bazeaza pe “ajutoarele” primariilor pentru a supravietui, ce crezi , oamenii aia nu sint la fdel de usor , ba chiar mai usor , de manipular? Si daca ai si niste …Chereches, in fruntea primariei…sanatate!Realitatea, cea “reala” , traita in teren , pe strada , nu se compara cu ce pune unul si altul pe hirtie dintr-un birou sau cu ce pun niste blog-ari bine intentionati pe site.Intentia acestor blog-ari este laudabila insa nu merge asa..Aia de la Chisinau a fost prima iar aia de la Damasc…ultima revolta “facuta” cu ajutorul blog-arilor.Ca tot esti convinsa ca in Decembrie a fost o revolutie[ adica ce inseamna asta …]ar trebui sa afli si domnul Ponta prin tine sau de la tine , ca revolutiile se cistiga in strada,…nu de la sau din birou, ori de la volanul masinii de rally.Domnul Iliescu ar trebui sa stie cel mai bine…ca fost acttivist PCR si cunoaste TOTUL despre asta!Domnul Ponta ar cam fi cazul sa-l mai intrebe si “pe ala …batranu’ “din cind in cind, cum se pun la cale chestiile astea.Daca nu se va tine cont si de poporul asta amarat, daca populatia va fi privita tot ca “votanti” , adica cu superficialitate…reper [ zic Doamne ajuta sa ma-nsel!]si-n2050 portocalii vor conduce Romania.Si este mare , mare pacat draga …Zoee deoarece , distrugerea acestei tari , distrugerea acestui popor a inceput …cu FSN , condus de …

    • Jr. May 13, 2011 at 5:06 pm #

      Astăzi 13 Mai 211 pedeleii au inima cât un purice, cum se spune pe la noi. Conferinţa PDL va hotărâ definitiv dacă politica promovată de adepţii lui Boc este cea bună, sau susţinătorii lui Vasile Blaga vor încerca o reconsiderare de viziune şi atitudine pentru democraţie. Paleologu, miştocar cum îl ştim, s-a amestecat printre ei, intenţionat parcă, să le strice jocul. Mă aştept la o reacţie imprevizibilă a susţinătorilor lui Paleologu, chiar în timpul desfăşurării lucrărilor Conferinţei PDL. cincisprezece-douăzeci de parlamentari PDL, ar putea anunţa refugiul în tabăra OPOZIŢIEI. Mă tem că ăsta este motivul lui Trăian Băsescu să transpire abundent în ultima vreme.

  8. Marian din..Berceni May 9, 2011 at 10:40 am #

    Sti ce-i interesant domn Ponta ?Interesant este ca de fapt va fi …viceversa ! Adica daca dumneavoastra USL-ul veti reusii sa ajunge-t la putere [ ma indoiesc …SINCER ma indoiesc de asta…..desiii voi iesi la vot si am sa VOTEZ USL]Revin daca “romanii” vor reusii sa rastoarne gasca asta portocalie…Basescu, Boc, Udrea nu vor sta nici macar un minut la puscarie…..ci ,la casa de nebuni.Pentru asta sunt gata sa fac pariu cu dv.stra si cu cine doreste sa tina pariul dintre cei ce va “scriu” pe blog!La puscarie….asta-i deja “o figura de stil” atunci cind vine vorba despre “greii “politici .Cine sa-i …judece ?Cine sa-i condamne? Domnuuuu Ponta va imbatati cu….apa de izvor si ala cu ape sulfuroase .Chiar daca suntem [ majoritatea] mai putin “cititi”, chiar daca avem [majoritatea] mai putina “scoala”…in chimb detinem [inca] …ceva ce se numeste BUN SIMT.Chiar daca dv.stra politicieniispuneti ca bunul simt n-are ce sa caute in politica si-i apanajul numai a celor din clasele sociale “de sus” de fapt este apanajul [ paradoxal] celor multi , care sunt la ora asta umiliti, batjocoriti de gasca asta de…..”politicieni”.De fapt lor, amaratilor in afara de BUN SIMT, nu prea le-a mai ramas altceva…si nici de ala nu mai au parte chiar toti amarastenii.Insa…voi vota USL, desii repet nu cred in sansa lor de a reusii in competitia cu portocalii,dar alta iesire nu vad.Poate-i ultima “incercare” de care si noi populatia si dv.stra politicienii vom avea parte! Cred ca de fapt numai de dv.stra cei ce AZI sunteti “opzitie ” depinde TOTUL, nu de cei ce vor iesii …la vot.Chiar daca nu va iesii nimeni , decit cel mult sustinatorii PDL, UNPR si UDMR…care va fi ….urmarea? Avind in vedere ca astia conform CCSB nu depasesc 25% ca intentie de vot ?Ma poate “lumina” cineva, cu mai multa “carte ” eventual ?

    • Jr. May 11, 2011 at 12:06 pm #

      @ Marian din..Berceni,
      Marian, eu pot să te înţeleg pentru că am răbdare să-ţi traduc discursul în Lb. Română;Stimabile, aşa vorbesc românii acolo la tine în Berceni?! Recunoşti că nu prea ştii multă carte; dar cine te-a oprit să înveţi încă înainte de a te naşte? Dacă te recunoşti atât de limitat, nu mai ieşi în public măi băiete că faci toţi pesediştii de râs. Dacă eşti “coadă de topor”, consideră că te-am prins cu diversiunea: “toţi USL-iştii sunt anagramaţi şi analfabeţi”. Iată, eu ţi-am demonstrat că în ciuda manevrelor pedeliste, inteligenţa României s-a instalat în USL! Fershtain?

      • ZOE, fii barbata ! May 12, 2011 at 7:37 am #

        @Jr,
        Bravo Jr, ai reusit în câteva fraze, sa-l pui la punct
        pe Mr Marian of Berceni!
        Eu m-am straduit degeaba.

      • Marian din...Berceni May 13, 2011 at 10:08 am #

        Jr…mai draga …eu am aproape 60 de ani si ca ocupatie sunt…somer, desi ca meserie sunt,lacatus.Multa carte..n-am, recunosc.Prin anii cind eram si eu m-ai tinerel atunci cind eram intrebat despre studii raspundeam din scurt cam asa:…8 si cu liceul …9.Mai pune si vreo 2 ani de Institut Teologic [ stiu ca n-are nici o legatura cu “meseria” mea dar asta a fost asa…pentru “cultura mea…generala”…]asa ca n-ai decit sa faci singur operatia matematica simpla numita adunare si …vezi singur rezultatul.De oprit nu m-a oprit , mai nimeni.Poate doar faptul ca de la vreo 15 ani am muncit sa ma intretin si sa ” construiesc ” ce au demolat sau si mai bine au vindut pe nimic , la pret de fier vechi cei ce s-au instalat, sau au fost instalati la conducerea Romaniei in anul ’90.N-am fost egoist si din ’76 incepind am avut “grija” ca 6[sase] copii sa aiba ce le era necesar pentru traiul zilnic si sincer iti pot spune ca azi sunt…multumit de rezultat.Mai multumit asi fi daca TOTI copii mei ar fi in tara si la rindul lor ar incerca sa-si construiasca un camin sa aiba famili.Din pacate doi dintre copii mei cauta un trai decent..pe alte meleaguri.Din vina cui ?Pai ce eu m-am aflat la guvernarea tarii de 20 de ani incoace?Zici ca sunt limitat si sa nu mai ies “in public” ca fac PSD-istii de ras ?!daca te-ntreb ce-i aia “coada de topor” ..adica sensul real, ma indoiesc ca vei sti.Sa inteleg ca ce-i postat in ghilimele a fost “postat” de mine ??Ma indoiesc sincer.Si inca ceva…”mai baiete”, indiferent de care grupare politica ti:daca asa vorbesti si cu parintii tai…imi pare rau , nu pentru ei ci pentru tine.Mi-ar face o deosebita placere sa ne vedem face to face asa…cel putin pentru mamica ta care banuiesc ca la rindul ei s-a chinuit , a muncit din greu, pentru a creste un “armasar de rasa ” insa , din pacate a crescut un…magar.asta ca sa fiu …elegant in exprimare.Sa-ti mai spun ca si aia din…Berceni , limitati sau nu in exprimare , mai buni sau mai slabi in materie de “cultura” [ nu cultura d-aia de care “sti” tu…]sint tot alegatori si au si ei dreptul sa -si exprime pareri despre cei ce le cer votul, sa ceara celor ce le solicita votul sa tina cont si de unele [ nu de toate ..nu e nimeni absurd]dintre sfaturile lor ?Acum , inainte de ai alege ca dupa…degeaba mai plangi.Ce sa mai spun unuia ca tine?Ca n-am fost comunist [desi sincer mi-as fi dorit-o !], ca desii am fost unul dintre cei ce au luat “plasa” cu revolutia nu m-am inscris nici in FSN,PNL,PC,PDL,UDMR,PRM…si altele ,sa-i ia dracu’cu anagramele lor cu tot, deoarece spre deosebire de tine sau altii ca tine , mi-a fost greu sa cred ca, din niste comunisti “convinsi” se pot naste spontan, niste …democrati convinsi asta, daca asi sta sa-ti povestesc, ar insemna sa-mi pierd timpul , absolut …gratis si nu se face.Raman insa la parerea ca n-ar fi rau sa ne vedem la fata , ca asa in spatele ID aiuristic este usor sa dai cu pietre.Si , daca [ asa cum spui ] inteligenta Romaniei s-a instalat in USL, “in ciuda manevrelor pedeliste” atunci, sincer, ma indoiesc de viitorul acestei tari mai ales daca printre cei la care faci vorbire te numeri …tu si Zoe.Si altii ca voi.Nu cred ca internetul este apanajul celor tineri sau”numai ” al lor, iar faptul ca un om la anii mei indrazneste sa intre pe blog-uri si sa-si prezinte niste opinii ar trebui sa te faca mai atent in ceea ce priveste “limitele” culturale ale celor de virste meacare , repet , sint si ei votanti.Din pacate Basescu si PDL-ul au fost votati de tinerii astia ca tine , care au votat la hoha.Pina si “dansul pinguinului” de la mitingul de anul trecut a fost pornit si intretinut…tot de tineri.Daca si la alegerile ce vor urma …mai devreme sau mai tarziu [ depinde si de USL] vor venii la vot tot d’astia ce gindesc asa ca tine si vor vota tot asa la hoha…Macar atita lucru ar fi fost cazul sa inveti “mai baiete” si anume ca aroganta pe care o afisaza PDL-istii, asta in primul rind este deranjanta …celelalte, vin abia …dupa.Daca cei din USL au colaboratori, simpatizanti sau cum doresti a le spune, tot asa de aroganti , tot asa de tupeisti[ apropos…sti ce inseamna :tupeu ?]tare ma indoiesc ca vom face altceva in afara de a schimba …pe Tanda…cu Manda.A si bine ca mi-am adus aminte: inainte sa incerci sa ma-nveti pe mine Lb.Romana invata-ti mamica …si taticu!

  9. cristian laur May 9, 2011 at 11:15 am #

    Ce viata grozava am fi avut cu geoana presedinte, cu catalin voicu ministru de interne,samd !!!
    …plus ca realitatea tv ar fi fost si mai “deontoloaga”in aprecierile despre pdsr deoarece cu certitudine “sov” nu ar fi avut absolut nici un fel de probleme cu justitia!!! …doamne ce alegatori tembeli astia de l-au ales pe basescu !!!!
    sunt oripilat dea dreptul infiorarator !!!

    cu stima cl

    • ZOE, fii barbata ! May 9, 2011 at 1:26 pm #

      Mai laur/balaur lasa, nu-ti mai pune singurul neuron ramas,
      la munca! Ramâi sa zaci în cloaca basesciana si lasa-ne ca
      avem treaba !

      • Jr. May 13, 2011 at 5:26 pm #

        @ Stimată d-nă ZOE, ăsta e “un fleac, daţi-l dracului că l-aţi “ciuruit” ca pe un infractor de drept comun. Intraţi vă rog mai des pe blogul lui Adrian Năstase să vedeţi acolo cu cine mă lupt! Profesionişti cu adevărat aflaţi în solda lui Boc folosesc toate stilurile pe care le suportă hârtia şi mor de ciudă când le spun că sunt “telectuali” tonomate mercenare. Aştept să văd cum se comportă după Conferinţa PDL şi se va constata că au mâncat bani furaţi din buzunarul poporului. Nu m-aşi mira să dea bir cu fugiţii. Ce ziceţi?

      • ZOE, fii barbata ! May 16, 2011 at 8:19 am #

        @Jr,
        Draga Jr, spune-mi simplu Zoe(mi-am luat acest pseudonim
        pentru ca mi-a placut sintagma “Zoe, fii barbata”)si vorbeste-mi la persoana a II-a singular, aici suntem toti colegi si e mai simplu sa ne spunem pe nume.
        Intru pe blogul lui Nastase uneori si te-am “vazut” pe acolo, ti-am dat dreptate de fiecare data chiar daca nu ti-am scris.Am vazut ce berbeci misuna si pe acolo, ca peste tot pe net.Sincer îti spun ca am o dilema în privinta lor, or fi platiti ca sa debiteze enormitati, sau pur si simplu o fac din convingere?!Daca sunt platiti înseamùna ca sunt niste lichele fara demnitate- asta e un altfel de prostitutie-iar daca o fac din convingere e cu atât mai rau, ca nu si-au dat seama de manipularea la care sunt supusi.
        Asa cum ai vazut, Conferinta PDL a fost un mare bluff, i-au pacalit chiar pe ai lor si i-au manipulat grosolan.Tupeul jegos de care dau dovada, nu poate decât sa ne îngretoseze dar sa ne si sperie, gândindu-ne la ce se vor deda la alegeri.Daca ambasadorul din “jacuzzi” a fost în stare sa spuna ca va aduce 1 milion de voturi – ca si cum le-ar avea în buzunar-poti sa-ti închipui de ce sunt în stare!
        Cât despre pigmeii de pe bloguri,nu ma astept sa fuga, din contra vor fi si mai obraznici.

  10. Black Rose May 9, 2011 at 11:15 am #

    Felicitari candidatului USL Cătălin Cherecheş care a câştigat alegerile parţiale pentru funcţia de primar al municipiului Baia Mare din primul tur, cu 51,66% din voturi!

    • Jr. May 13, 2011 at 5:33 pm #

      Am felicitat şi eu pe Cătălin Cherecheş, on line. Adresă de E-maill:primar@baiamarecity.ro şi cătălin_cherecheş@yahoo.com. Pentru satisfacţia din sufletul meu, merită.

  11. Black Rose May 9, 2011 at 11:27 am #

    “Primul lucru pe care îl voi face va fi o analiză a modului în care s-a cheltuit banul public şi cum s-au stabilit priorităţile”, a spus noul primar, Cătălin Cherecheş, după aflarea rezultatului alegerilor, potrivit Realitatea Tv.

    • Marian din..Berceni May 9, 2011 at 3:33 pm #

      Black Rose…tu chiar crezi ce zice Chereches? Esti chiar asa naiv…a?Pai ce ala, Chereches este acolo…de capul lui ?Face ce vrea ? Ce viseaza noaptea face ziua ?Hai mai sa fim seriosi!Uite daca ai posibilitatea, si cred ca O AI, sa urmaresti macar vreo doua luni “subiectul’ si daca vei mai auzii despre chestia cu…”banul public” si de “cum a fost el Cheltuit” …atunci imi poti zice….”Zoe” ca numai aia-i pe”Poante”…

  12. Theodora May 9, 2011 at 11:38 am #

    Domnule Ponta,
    La Baia Mare candidatul USL a castigat alegerile din primul tur… asta este partea buna.
    Partea rea este ca au iesit prea putini baimareni la vot, prezenta la vot a fost de 28,6%.
    PDL-ul a reusit sa convinga aprope 4700 de oamenii sa voteze pentru candidatul lor…. astia cred ca sunt cei irecuperabili.
    Ce facem cu ceilalti, cu nehotaratii?
    Cum ii convingem sa iasa din casa si sa voteze reprezentantul USL?
    Din pacate domnule presedinte, impresia mea este ca USL-ul nu sta deloc bine la comunicarea cu alegatorii.
    Declaratiile dumneavoastra, ale domnului Adrian Nastase si ale liderului PNL Crin Antonescu sunt valoroase dar insuficinete.
    Din acest punct de vedere PDL-ul (prin declaratiile lui Basescu, Boc, Ion Oltean, Cezar Preda, Blaga, Baconschi, Frunzăverde, Branza, Anastase, Flutur, Toader, Blaga, etc) este inca superior din punct de vedere al numarului celor care comunica.
    De partea USL mai sunt cele 2 televiziuni si bloggerii PSD, PNL si PC.
    Trebuie sa actionam impreuna, sa devenim o forta de comunicare, sa avem reactii rapide cu mesaje clare si usor de inteles, sa sanctionam prompt toate greselile celor de la conducere, cei desemnati din partea USL trebuie sa iasa cu COMUNICATE zilnic sau chiar de mai multe ori pe zi daca este nevoie.
    Oamenii disperati nu mai au rabdare pana la viitoarele alegeri parlamentare.
    Trebuie sa incercam tot ce este LEGAL ca sa scapam mai repede de Boc, Basescu si comania.
    Cu deosebit respect
    Theodora Marinescu

    • Jr. May 13, 2011 at 6:08 pm #

      Sărut mâna Theodora Marinescu,
      Mă bucur să vă simt curajoasă aşa cum v-am cunoscut în loja bloggerilor. Aşi fi fericit să ştiu că v-aţi rezolvat problema care vă apăsa.
      Observaţia ridicată de dumneavoastră este cât se poate de pertinentă şi mobilizatoare în acelaşi timp. COMUNICAREA, bato Dumnezeu s-o bată. Ieri 12 Mai a fost la Piatra Neamţ co-preşedintele USL la o întâlnire cu activul PNL în sala Casei de Cultură a Sindicatelor . A spus de toate; a spus şi ce mai ştim şi noi; a spus ce şi cum fac militanţii de la nivel central pentru conştientizarea electoratului; nu a spus nimic cu subiect şi predicat despre sarcinile ce revin activului în teritoriu. Probabil se fereşte să nu fie acuzat de plagiat după Ceauşescu; cine are de auzit, să audă. A demonstrat în ce constă două puncte vulnerabile ale USL, plauzibile şi folosite de PDL electoral; nu a sugerat nicio măsură de contracarare a agenţilor PDL. Programul USL abia luni va fi anunţat, dar ce să facem cu el? Să-l ducem de la uşă la uşă? Păi la uşa unde duc eu programul USL, vine şi cel de la PDL cu bicicleta made in China. De această concurenţă neloială trebue să ne scape cei de la centru, în rest ne descurcăm noi. La ameninţarea cu puşcăria, nu toată lumea pune botul; Moldovenii sunt mult prea credincioşi şi au frică de Dumnezeu. Asta e!

      • Theodora May 16, 2011 at 11:52 am #

        Si eu ma bucur sa va reintalnesc domnule Jr.
        Curaj am altele imi lipsesc.
        Nu, nu am rezolvat problema. Sunt tot somera.
        Nu este deloc placut sa supravietuiesti din pensiile parintilor.
        Incep sa cred ca este din cauza varstei.
        Nu mai are nimeni nevoie de o femeie peste 40 de ani?😦
        Daca este nevoie eu merg si din usa in usa domnule Jr.
        Este greu sa convingi un om sarac sa nu primeasca “daruri” electorale dar putem sa incercam sa ii convingem pe oameni sa primeasca bicicleta si sa voteze USL.
        Si eu sunt credincioasa si cu frica de Dumnezeu dar nu cred asta inseamna sa ma las furata si calcata in picioare.
        Astia ne baga mana in buzunar si in timp ce se uita in ochii nostri ne reproseaza ca noi suntem hoti.

      • Marian din...Berceni May 17, 2011 at 9:17 am #

        Jr…..am o ocazie deosebita sa te cunosc face to face.Cind primesti de la USL programul vino si pe strada mea sa ma ” constientizezi” si vom putea sa discutam deschis si nu in spatele unor ID-uri de rahat.Ce zici te bagi ?Ai suficient singe …in instalatie ?

  13. Black Rose May 9, 2011 at 11:52 am #

    Senatorul Dan Voiculescu a declarat, azi, că implicarea tot mai intensă a delegaţiei FMI în deciziile macroeconomice din România este alarmantă întrucât FMI nu acţionează astfel decât în cazurile disperate.

    “Ne va costa enorm iluzia depăşirii crizei prin împrumuturi externe prost gestionate. În conditiile în care, doar în această lună, Ministerul de Finanţe va trebui să plătească un sfert de miliard de euro în contul datoriei publice externe, riscăm să ne sufocăm în datorii. Conform datelor oficiale ale BNR, datoria publică externă a ajuns la 92 de miliarde de euro, adică o povară de 4500 de euro pentru fiecare român, de la nou-născuţi la pensionari! Un împrumut este util doar dacă este investit eficient şi asigură beneficii mai mari decât costurile. Din păcate, guvernul Boc nu ştie să investească şi încearcă să îşi camufleze incompetenţa rostogolind împrumuturile. Implicarea tot mai intensă a delegaţiei FMI în deciziile macro-economice din România este alarmantă. FMI nu acţionează astfel decât în cazurile disperate. Nu exclud ca, în ritmul actual de îndatorare, Traian Băsescu să anunţe, mai devreme sau mai târziu, noi reduceri de salarii şi pensii. În acest moment funcţionăm în schema clasică a falimentului: datorii şi dobânzi uriaşe, consum şi producţie reduse, investiţii ineficiente. Pentru a evita un dezastru economic şi social fără precedent, avem nevoie urgent de un Plan Naţional de Investiţii Strategice şi de măsuri concrete de susţinere a producătorilor români. Altfel, după regimul Băsescu-Boc nu va mai rămâne decât un potop de datorii imposibil de achitat”

  14. Fault May 9, 2011 at 1:08 pm #

    1. VIZIBILĂ GAURA LA FeMeI

    Văzându-i gaura-n pantoful
    Lui Frenks, venit la noi cu “oful”
    FMI, in corpore cu “eunucii”,
    Propun: urgent să-i dăm papucii !

    2. Din ciclul “Să ne râdem”.

    In SUA se organizeaza o competitie pentru cele mai adecvate definitii ale unor termeni contemporani.
    Pentru competitia din 2010 termenul de definit a fost “corectitudinea politica”.
    Castigatorul a dat urmatoarea definitie:

    “Corectitudinea politică este o doctrină cultivată de o minoritate delirantă, ilogică, promovată de mass-media oficială, care sustine ca este posibil să apuci o bucată de căcat de partea curată”.

    • ZOE, fii barbata ! May 10, 2011 at 8:13 am #

      @Fault,
      Definitie epocala !
      Curat,murdar!

  15. Maxim Daniela May 9, 2011 at 1:15 pm #

    Felicitari președintelui Consiliului Județean Bacău care s-a ambiționat anul acesta să treacă linia de finish a Eco Maratonului de la Moeciu de Sus!
    http://steagulrosu.ro/2011/05/08/benea-la-maratonul-de-la-moeciu-%E2%80%9Edoi-carcei-m-au-prabu%C8%99it-la-kilometrul-31-era-sa-nu-termin-cursa%E2%80%9D/

  16. Marcus May 9, 2011 at 2:03 pm #

    Vox Chiombu’, Vox Dei !

    Nu e multa vreme de cand un portocaliu de frunte al chiombului (nu mi-am batut capul sa-i retin numele) declara cu emfaza si cinism (citat aproximativ):”haideti domnilor sa fim seriosi, este exclus ca in Romania sa se moara de foame”. Oare?
    Conform adevarul.ro …doua persoane, mama si fiu, au fost gasite moarte in apartament. Vecinii sustin ca acestia ar fi murit de foame deoarece pensia batranei este de 400 de lei iar fiul, desi era bolnav, nu beneficia de niciun ajutor din partea statului.
    Stirea ne scoate la iveala un adevar incredibil: Cum te poti intretine cu 400 de lei la batranete? La ce sa renunti pentru a-ti putea duce zilele?
    Nu doar batranii isi traiesc clipele in suferinta. Tara “se mandreste” cu faptul ca in timpul regimului criminal basescu-boc-udrea un medic si un profesor, aflati in primii ani ai carierei primesc de la stat un venit de 600 de lei. Oamenii care reprezinta ceva in tara aceasta sunt pe punctul de a ajunge boschetari. Asta in timp ce derbedeul jegos din fruntea tarii realizeaza cheltuieli care ii depasesc venitul de functionar al statului roman. Din ce bani tovarase criminal Basescu?
    Asadar, ce ii trebuie facut criminalului Basescu pentru situatia in care a adus tara, cu buna stiinta?
    Chiar si spanzurarea in public, decapitarea, sau tragerea in teapa in fata Palatului Cotroceni ar fi mult prea putin pentru crimele pe care acesta le-a comis. Sunt poate zeci de mii de oameni in tara aceasta care au murit ca urmare a deciziilor unui singur om. Acest fapt nu se numeste genocid?”

    Astazi Romania este, după capu’ lu’ chiombila,
    Un biet petec de tarana caruia ii plangi de mila,
    Sa plece cei ce nu spera să aibă un trai mai bun,
    Emigranti in lumea larga, fugariti de un nebun.

    Betivanii, puturosii au ramas in sat de fala
    Sa barfeasca la horinca de prin zori pana in seara
    Asta-n timp ce-n batatura nearat este ogoru
    O parloaga-i toata glia, plugului ii duce doru’.

    Ba, mai mult, cei ce ramas-au sunt si saracuti cu duhu’
    De tampiti si prosti ca noaptea in lume li s-a dus buhu.
    Ei nu inteleg, se pare, cu ce pleasca au de-a face
    Care pusa pe reforme tara vrea a o reface.

    Si in loc sa dantuiasca-n hora mare haulind,
    Dau cu oua-n carmuire si s-exprima huiduind.
    Nu pot prostii sa priceapa ca traind in saracie
    Vis de aur le da chiombu cu divina strategie.

    Naraviti si dati la rele ar dori un trai mai bun
    Nu in viata cea eterna, nici in rai, ci chiar acum.
    Insa voda ii pazeste si-i fereste de ispita
    Cand le ia din pungulita si banutii pentru pita.

    Chiar de nu-nteleg acuma binele ce li se face
    Cand de foame mor in casa, in sfarsit lasati in pace,
    Va veni si ziua-n care, fiind condusi pe nasalie,
    Vor pricepe nataraii ca-i vreme de veselie.

  17. Fault May 9, 2011 at 2:12 pm #

    Din ciclul “Să ne râdem”.

    – Am văzut gaura Ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului…în mărime şi culoare naturală !
    – Unde ? Cum ?
    – La Cotroceni, era amprentată pe talpa dreapta a pantofului lui Jeffri Franks, de la ultima euro-astupare…

    • ZOE, fii barbata ! May 10, 2011 at 8:10 am #

      @Fault,
      Super tare!

  18. justitiaru May 9, 2011 at 2:27 pm #

    1)In loc sa va ocupati in principal cu mediatizarea obiectivelor USL,cu configurarea lui politica va pierdeti vremea cu frictiunile din PDL.Daca ati reusi macar sa contribuiti la fractionarea lor si sa atrageti in tabara USL parlamentarii puterii pentru a demite guvernul Boc.
    2)Sunt revoltat de pasivitatea vorbitorilor USL care nu reactioneaza in nici nu fel la atacurile repetate care vizeaza decredibilizarea si discreditarea aliantei USL pe care Emil Boc care porecleste in batjocura “Alianta Socialista”. Aceasi atitudine “menfichista” ca in cazul discreditarii mediatice sistematice a guvernului Tariceanu transformat in tap ispasitor al esecurilor PDL-iste fara ca sa primeasca de fiecare data o replica nimicitoare.
    Este inadmisibila aceasta atitudine.Mediatizarea USL e la pamant
    3)Bagati de seama la postarile unor oameni ca Theodora si Marian din Berceni.Comunicarea si (se pare) organizarea USL este inexistenta pentru publicul larg.

    • Motanul Incaltat May 10, 2011 at 3:09 am #

      @justitiaru
      1-corect
      2-corect
      3-corect
      “Mediatizarea USL e la pamant” – corect! Evident ca este la pamant. Pentru ca domnul Antonescu a declarat candva, nu demult: “Nu ma duc pentru ca nu sunt comunist!” si si-a afisat deschis simpatiile monarhiste (ca doar nu e comunist, nu?)! Iar USL este doar o alianta electorala, nu una cu o fundatie doctrinara solida, cum ar fi putut fi cea social-liberala.
      “Comunicarea si (se pare) organizarea USL este inexistenta pentru publicul larg.” – pai ce spuneam mai sus? Fiecare comunica din punctul sau de vedere: liberalii, dintr-un punct de vedere liberal, social-democratii, dintr-un punct de vedere social democrat. Organizarea USL – pai are o singura articulatie, la varf, in rest e mecanism (e o chestiune de mecanica statica)😆

    • ZOE, fii barbata ! May 10, 2011 at 9:37 am #

      @justitiaru,
      La punctul 1 tu ai dreptate, ar fi bine daca s-ar putea
      atrage în USL unele persoane din tabara adversa.Din pacate
      marea majoritate este santajabila, stii cum e, ciocu jos ca
      te dau la “Razboiu”!Ei, nu vor sa-si piarda ciolanele si atunci trag cu dintii sa ramâna pe pozitii, sperând ca vor mai sta “un rând”.Se spune ca sunt si oameni cinstiti printre ei, OK, atunci de ce nu renunta acum cât mai au timp?! Si Ponta dar si Antonescu le-a spus-o clar, cine vrea sa renunte la PDL, acum e momentul, degeaba vor veni ei cu coada între picioare, când va fi prea târziu.
      La punctul 2, o bila neagra pentru USL dau si eu.
      Asa cum spui si tu, este inadmisibil sa-i permiti lui Boc&company sa te badjocoreasca cu orice ocazie si sa nu reactionezi prompt, punându-i la punct.Asta, în ochii publicului poate fi catalogata drept slabiciune, pentru ca epoca bunului simt, se pare ca a trecut si acesti derbedei parveniti trebuie înfruntati cu aceleasi arme!
      La punctul 3, eu nu am citit comentariile Theodorei pâna
      acum, dar vazând atentionarea ta, m-am uitat putin peste ultimul si mi-se pare ca are dreptate, in ceea ce spune.
      Cât despre Marian din Berceni, mi-se pare cam infantil si
      tentat sa faca mereu pe Gica/contra.

      • marian din...berceni May 11, 2011 at 5:12 pm #

        Zoooeeeeeeeeeee! Zoooooooooooeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee! Pai , mai draga, chiar ca m-ai “scos “din…papuci !Daca-ti puneai la lucru singurul neuron pe care-l ai [ apropos: sti ce-i ala neuron si …la ce foloseste ?]vedeai ca am dreptate si nu-mi mai acordai “titlul ” de …Gica contra. Ce-i pacat e faptul ca tu cher ami Zoe esti considerate [ cel putin eu cred asta si este greu sa ma faci sa-mi scimb parerea…sunt vulpe mult prea batrina pentru…vrabiute ca tine …]un fel de purtator de cuvint al lui Victor Ponta ca prea raspunzi la toate , te priocepi la toate, iti dai cu parerea despre toate si toti insa in afara de …vorbe, ce altceva ai mai facut in viata ta ?Zici ca sunt Gica …Contra ? Daca te-ntreb cine a fost acset personaj…nu ai habar.Sti macar ca parintii domnului Ponta si de ce nu ai dumitale se culturalizau datorita acestui personaj ?Ba sa-mi dai voie sa-ti intorc…constatarea.Matalutza draga Zoe esti Gica …contra.Tu esti aceea ce nu-i de acord cu nimeni si cu nimic daca, nu-l ridica pe soclul monumentului cladit de tine , pe Victor Ponta.Am uita sa-ti spun dar…este casatorit si nu te-asi sfatui sa-ti bagi in card cu …Daciana.Deci draga Zoe cine nu-i cu noi e ” contra” noastra …mai pe Romaneste.Cine are ceva de spus…poate un sfat ,o observatie de bun simt, este clar daca nu PDL-ist , atunci in cel mai bun caz, un tip ce n-are neuroni, un inapoiat …un Gica …contra…Si cu laudatori ca tine , cu primari precum acel Chereches de la Baia Mare, si cu altii asemenea voua doreste domnul Ponta sa cistige USL-ul, razboiul cu Basescu si PDL ? Ma faci ” sa ma rad ” soro !Sa dea Dumnezeu…insa ma-ndoiesc si crede-ma ca tare-mi mai pare rau!Repet : sa puna ” la bataie ” toti banii pe care-i are PSD-ul [ si crede-ma …AU !] si sa cumpere spatiu de antena …chiar si la Dan Diaconescu..si sa stea TOTI “greii” PSD si USL-ului in general 25 din 24 de ore pe “sticla” si sa dea din gura …cu argumente cit mai credibile …motivele pentru care trebuiesc EI votati si sa arate cit de nemernici sunt ailalti , adica PDL, si asta zilnic , ca pina in 2012 “lumea” uita.Daca le vor “mai da…100 de lei” la salariu…vor uita si vor pune …botu’ la vrajala PDL-ului.Nu AZI ci IERI trebuie neaaparat sa inceapa cat mai rapid aceasta campanie ! Tot eu sunt Gica …Contra ? Acum chiar ca nu ma mai intereseaza ce-mi vei mai debita…sau daca sti macar ce inseamna cuvintul” a debita”…Ne mai citim …poate, daca-ti vei cobora atotstiutoarea si infailibila persoana pe pamintul pe care calc eu …si altii ca mine, oameni prea de rand ca sa discuti ceva cu ei.Pardon…uitasem, infailibil nu-i decit …domnul Ponta!

      • ZOE, fii barbata ! May 13, 2011 at 8:04 am #

        @marian din…berceni,
        Hahaha ! Stiam ca adevarul supara, dar pe tine chiar te doare, altfel n-ai urla asa.Si mai caraghios este faptul ca la IQ -ul tau + “cunostintele”=0 barat, faci pe analistul politic.Cât despre neuroni, las-o balta ca singurul tau neuron e pe duca!
        Eu nu sunt Jr, care spune ca are rabdare sa traduca ceea ce debitezi tu si nici nu sunt dispusa sa-ti “înghit”tupeul de care dai dovada. Pentru mine esti o nulitate portocalie care vine sa faca valuri pe aici(ca la Ciutacu, n-ai spor sa cârâi ca ala îti pune botnita – si bine face!), numai si numai pentru ca Ponta e prea permisiv.Te platesc bine portocaliii ca sa latri pe bloguri? De cozi de topor agramate ca tine au ei nevoie, dar ignora faptul ca noi,ceilalti suntem cu mult mai multi.
        Eu nu ridic pe nimeni pe niciun soclu,însa nu ma poti obliga tu sa nu recunosc valoarea unui om si sa nu-i dau dreptate atunci când are, de frica unui mahalagiu insinuant ca tine.
        Dar la nivelul tau de “iarna nu-i ca vara”ce sa întelegi si vorba aia,de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere !

    • neagoe May 10, 2011 at 5:30 pm #

      POLITICA POPORULUI LIMITAT

      Dezbinat, saracit indobitocit, poporul inghite orice. O tema care va intereseaza, cat pare de banala, atat e de reala, chiar si in Tg-Jiu
      Vedti aici

      http://administarcomdmenii.wordpress.com/2011/05/07/asociatia-de-proprietari-afacere-mafiota/

  19. Black Rose May 9, 2011 at 5:02 pm #

    Ziua de 9 mai este o zi istorica pentru Romania si pentru Uniunea Europeana. Mai mult decat atat, pentru Romania este o tripla sarbatoare: Ziua Independentei Romaniei, Ziua Europei si Ziua Victoriei Fortelor Aliate in cel de-al doilea razboi mondial.La 9 mai 1877, Adunarea Deputatilor si Senatul s-au intrunit in sesiune extraordinara si au proclamat independenta de stat a Romaniei . Mihail Kogalniceanu, a rostit celebrul discurs in care a exclamat “Suntem independenti, suntem natiune de sine statatoare!”.

  20. Black Rose May 9, 2011 at 5:09 pm #

  21. hell May 9, 2011 at 5:24 pm #

    Rezultatul alegerilor parţiale pentru funcția de primar al municipiului Baia Mare confirmă faptul că Partidul Democrat-Liberal nu mai este în stare să propună electoratului oameni cu credibilitate. Chiar dacă liderii neagă, PDL a devenit o formațiune politică îmbâcsită în care mișună lideri compromiși și oameni care urmăresc în exclusivitate intresul lor personal.

    Candidatul PDL a fost devansat chiar și de un independent care nu dispunea de un aparat de partid și nici de fonduri cât competitorul său democrat-liberal, iar asta spune multe despre starea de spirit a unui electorat plin de frustrări.
    PDL a ajuns aici nu doar din cauza unor măsuri nepopulare luate de Guvernul Boc. Electoratul, în particular cel din Baia Mare și în general cel din toată țara, nu mai dorește în fruntea țării oameni care provoacă haos, sfidează și chiar jignesc cetățenii. Alegătorii, chiar și tabăra dură a democrat-liberalilor, sunt scârbiți de politicienii care ne cer sacrificii, desființează locuri de muncă, spitale și școli, reduc salariile, măresc taxele și impozitele.
    Colac peste pupăză, partidul crescut de Traian Băsescu este măcinat și de lupte interne. Taberele formate în jurul candidațiilor în cursa pentru șefia partidului se bălăcăresc în public de săptămâni bune. Opinia publică află despre afaceri și conexiuni care dacă nu sunt ilegale, sunt cel puțin imorale.
    Indiferent cine va câștiga în acest sfârșit de săptămână la congresul PDL, vom asista la mișcări spectaculoase. Epurările, răzbunările și demisiile vor ține prima pagină a ziarelor. Cel care va cârmui soarta formațiunii va avea multe probleme. Va conduce un partid în cădere liberă, atacat deopotrivă de opoziție și propriii oameni nemulțumiți.
    Greșelile, cusururile, defectele, deficiențele, imperfecțiunile, insuficiențele, lacunele, lipsurile, metehnele, neajunsurile, păcatele, slăbiciunile și viciile formațiunii lui Boc trag PDL în prăpastie. Cu cât minusurile se înmulțesc, cu atât viteza de cădere liberă crește.
    Piesa a fost jucată! – era modalitatea prin care se anunța sfârșitul comediilor în Roma antică. Fără șovăială, această locuțiune este perfect valabilă și pentru Partidul Democrat-Liberal. În curând, despre PDL se va vorbi precum despre Partidul Național Țărănist Creștin-Democrat după cei patru ani de guvernare din perioada 1996-2000, iar prezența sa pe scena politică va fi una fără conținut.
    *Abyssus abyssum invocat! – Prăpastia cheamă prăpastie!

    • Marian din...Berceni May 11, 2011 at 5:26 pm #

      Hell…esti sigur de ceea ce spui ?Pai daca tot esti asa de sigur zi-mi si mie pe la cite partide “s-a vinturat ” Chereches? Chereches pe care se bazeaza Ponta si Antonescu si de ce nu , astia de la conservatori ?Ai uitat pe Oajda…un neica nimeni , pina ce a “facut ” ceva ce p[area in contra PDL-uluii nu a lui Basescu iar acum este mereu pe “sticla ” si daca nu ma-nsel chiar a dat o mare teapa asteptarilor opozitiei la vremea respectiva ?Tare m-e sa nu faca si asta la fel.Cine a tradat o dat , va trada si a doua oara si-i va deveni o a doua natura .Tare ma tem draga hell [ nu credeam sa ajung vreodata sa zic asta ] ca acest Chereches ,…sa nu fioe “un cal troian” sau Traian …cum iti place mai mult la care “opozitia ” sa cste gura iar ei “puterea ” sa-si faca linistita jocurile.Daca asi fi in locul celor de la USL asi fi o idee mai circumspect!

      • ZOE, fii barbata ! May 12, 2011 at 9:31 am #

        @Marian din…Berceni,
        Gica/contra dixit !

  22. Maxim Daniela May 9, 2011 at 6:50 pm #

  23. Maxim Daniela May 9, 2011 at 6:54 pm #

    Daca prima repriză a confruntării Benea-Scripăț, de la Antena 1 Bacău, s-a jucat mai mult la poarta prefectului, care nu a putut ataca fără argumente și nici nu i-a mai ridicat nimeni mingi la fileu a doua repriza se va juca tot azi, de la 21:00, la TV Bacău, pe terenul lui Scripăț.

    • Maxim Daniela May 11, 2011 at 8:06 am #

      • Maxim Daniela May 11, 2011 at 8:07 am #

        Ia uitați-vă la școlarul Costel, vorbește când ar trebui să tacă, și-a uitat tema acasă și a venit cu lecția neînvățată!

  24. Ilies Cuminte May 9, 2011 at 10:25 pm #

    daca si el o sa faca la fel ca primarul si vice-primarul din com. Boghicea jud. Neamt (membri psd), care mai au putin si trec comuna pe numele lor, nu ma bucur ca ati castigat… veniti sa vedeti cum si-au concesionat de la primarie 25 de hectare de pamant, si-au facut ferma de oi (poate si-au descoperit vocatia), folosesc utilajele primariei in (numai) interes personal, au dar 2 miliarde pe un autogreder care nu face nici pe jumatate si multe, multe alte magarii care nu am timp sa le insir… daca nu va alegeti oamenii cu care veti candida o sa avem cu totii de pierdut…

  25. big_bang May 9, 2011 at 11:21 pm #

    PE BLOGUL ACESTA DOAR CINE ARE CULOARE POLITICA ARE VOIE SA COMENTEZE?
    MAI VORBITI DE LIBERTATEA CUVANTULUI!!!DEMOCRATIEEEEEEEEEEE
    SAU TREBUIE DOAR SA_L PIEPTAN CU CUVINTE GINGASE PE dn PONTA?AM SCRIS 5 COMENTARII DAR VAD CA NICIUNUL NU ESTE EXPUS AICI
    RUSINEEEEEEEEEEEEEEEE

  26. piratul May 9, 2011 at 11:34 pm #

    Basescu – Udrea -Boc – *Matilda*(toata corida)
    Vizita-ti GLOBUL lui MAMA OMIDA
    Care trudeste prin spriritism
    Sa vadaaa…. *Ce bine-o sa traim* !
    Previziuni……verdict…….. ?!

  27. murfy May 10, 2011 at 12:05 am #

    SUCCES si UNITATE….Acesta e doar inceputul…..s..
    Din ciclul – *Cresterea si descresterea Dictaturii portocalii sub Fanfaronul SUVITA -..marilor si sub monstruasa coalitie parlamentara —anii 2009 – 2012.

  28. Motanul Incaltat May 10, 2011 at 2:44 am #

    @Victor Ponta
    “Cand ma uit la tabla de sah prind noi energii, chiar trebuie sa nu cedam si sa scapam tara de ei! Iar soarta lor o stiti de la Eminescu – sa-i impartim in doua cete; puscaria (pt tabara Base-Udrea-Boc) si casa de nebuni (pt ceilalti). Din fericire, in paralel cu aceste mizerii, USL exista si chiar se impune. In timp ce PDL fura si cumpara voturi in comune profitand de saracia pe care tot ei au provocat-o, noi castigam clar intr-un municipiu resedinta de judet. Rezultatul de la Baia Mare este un semnal pentru intreaga Romanie, sunt convins.”

    Domnule Ponta,
    Daca PSD, Dvs, USL are dovezi clare, concrete, fara niciun fel de dubiu, ca PDL fura, cumpara voturi in comune, marea mea rugaminte ar fi ca sa le faceti si cunoscute, concret, punctual, nu numai publicului larg, dar si DNA, instantelor de judecata, forurilor abilitate sa se ocupe de astfel de cazuri. Daca intr-adevar este vorba despre “milioane din bani publici aruncati pentru cei care voteaza Boc-Udrea”, eu nu inteleg ce mai asteptati. Daca aveti asemenea dovezi, la fapte de o asemenea gravitate, este de datoria Dvs. sa anuntati forurile abilitate fara intarziere. Altminteri despre ce vorbim? De ce nu actionati acum? De ce trebuie sa asteptati pana veti veni la putere? Eu nu am auzit de o astfel de actiune acum, care cred ca ar fi binevenita. Iar daca, intr-un caz concret, semnalat de Dvs., institutiile statului nu si-ar face corect datoria, atunci ar trebui protestat, inclusiv la forurile europene pentru aceasta nedreptate: sa se arate clar cazul concret respectiv si cine nu-si face datoria. Pentru ca aceasta impartire in “cete” nu are nimic comun nici cu democratia si nici cu statul de drept. Iar cuvintele “si casa de nebuni (pt ceilalti)” mie imi amintesc de Experimentul Pitesti, de trista amintire, in niciun caz nu ma fac sa ma gandesc la democratie. Chestia asta cu “cete”, “ceilalti” exprima teroare si nu stat de drept sau valori democratice. Dvs. chiar credeti ca se pot arunca asa “cete” la puscarie si pe “ceilalti” la casa de nebuni intr-o Romanie care face parte din Uniunea Europeana si NATO? Sincer va spun, ceea ce ziceti Dvs. ma face sa ma gandesc la procese politice de natura stalinista, si nu la norme de drept intr-un stat democrat, un stat in care pluralismul trebuie respectat. Aceasta expresie: “si casa de nebuni (pt. ceilalti)” imi starneste o aversiune profunda. Spuneti-mi in care stat democrat se procedeaza asa? In care tara civilizata? Caci eu cred ca noi tindem catre civilizatie si democratie, progres, idealuri pentru care s-a murit in decembrie ’89! Este infiorator de trist pentru mine sa constat ca un om tanar ca Dvs. (si spun tanar cu tot respectul, va rog sa nu interpretati altfel!) este inca prizonierul ideilor anilor ’50 ai Romaniei! La Basescu inteleg reminiscentele comuniste – este vorba de generatie si de varsta, la Dvs. nu inteleg aceste reminiscente de trista amintire, ale unei perioade pe care nu ati trait-o decat foarte putin, iar de anii ’50 nici nu mai vorbesc. Este cumplit ca se perpetueaza,nu numai prin discurs, dar si prin unele practici, in societatea noastra, o astfel de logica si acum, la mai bine de 20 de ani de la Revolutia din Decembrie.
    USL, dupa parerea mea, ar trebui sa fie promotorul reconcilierii, intr-un mod fraternal, si nu al razbunarii. Acesta mi se pare a fi unul din cele mai importante lucruri tocmai pentru a insanatosi situatia sociala precara de la noi. In niciun caz USL nu trebuie sa repete greselile PDL si ale lui Basescu, caci daca le repeta, tara asta ce castiga? Dupa parerea mea, spiritul conciliant este cel mai potrivit, tocmai pentru a putea scoate tara cu succes din aceasta criza economica si a vedea care sunt solutiile cele mai bune pentru a face acest lucru. Ura nu rezolva nimic, agraveaza lucrurile. De aceea marea mea rugaminte ar fi sa renuntati la un asemenea discurs agresiv, cu accente revansarde, la acest spirit de vendeta, pentru ca nu pentru asa ceva lumea va voteaza.
    In final, felicitari pentru victoria de la Baia Mare!🙂
    Sa fie de bun augur atat pentru USL cat si pentru democratie!

  29. Bantus Doru May 10, 2011 at 8:03 am #

    In preajma zilei de 9 mai, incepand cu 20 aprilie, la sugesstia lui Dmitri Medvedev, peste tot in fostele republici unionale a fost introdusa asa numita “gheorghievskaia lenta” ( panglica Sfantu Gheorghe ) ca simbol al mandriei de a fi rus. Deviza este “sunt rus si sunt mandru de asta”. Bineinteles ca panglica cu dungi negre si rosii, simbol al tarilor rusi, a aparut si la Chisinau. Aici ea este arborata peste tot de catre o organizatie nationalista rusa numita “Liga Tinertului Rus”. Suparati de efectiva invadare a orasului de catre acest simbol, romanii i-au contrapus panglica tricolora cu deviza “sunt roman si sunt mandru de asta”. Rezultatul? Pe 9 mai un grup de tineri apartinand “Ligii Tineretului Rus”, in parcul central “Stefan cel Mare” au icendiat panglica tricilora si dupa aceea au calcat-o in picioare. Sesizata, Politia si Procuratura, avand in vedere grava infractiune de batjocorire a simbolurilor nationale, a raspuns ca actiunea de batjocorire a simbolurilor nationale este intr-adevar grava dar in lege nu se mentioneaza daca panglica tricolora este simbol national. Orice comentariu este de prisos.

  30. ZOE, fii barbata ! May 10, 2011 at 9:59 am #

    Un alt ostas român, care si-a pierdut viata în aceasta dimineata în jurul orei 6 (ora noastra) în Afganistan.
    Era necasatorit si avea 23 de ani, sublocotenet Catalin Ionel Marinescu.Dispozitivele explozive improvizate fac din misiunea ostasilor nostri si ai celorlalti aliati,un risc de a-si pierde viata în orice moment!
    Cu atât mai stupid, cu cât este razboiul altora.Mare, pacat!
    Dumnezeu sa-l odihneasca în pace !

    • ZOE, fii barbata ! May 10, 2011 at 10:03 am #

      Antena 3, spune ca era caporal si avea 28 de ani.
      Realitatea a spus ca era sublocotenet si avea 23 de ani.
      Important este ca s-a mai pierdut o viata !

    • Marian din...Berceni May 11, 2011 at 5:41 pm #

      Ce treaba are Dumnezeu cu asta ? Ce Dumnezeu l-a trimes in Afganistan ?Daca ar fi ucisi cite 50 pe zi si PDL inpreuna cu generalii aia de carton din CSAT tot nu i-ar aduce inapoi dintr-un razboi care nu-i al nostru.Nu stiu daca domnul Ponta s-a exprimat vreodata in acest sens , insa ar fi al dracului de curios cam ce au de gind domnii din USl o data ce vor cistiga alegerile din 2012…daca le vor cistiga, ca la cum “discuta ” cu alegatorii….Zic cam ce au de gind in priviinta prezentei romanesti in Afganistan intr-un razboi ce nu-i al nostru si-ntr-o zona pe care generalii NOSTRI au ales-o ..fara sa stie NIMIC despre ea.Poate cind cimitirele romanesti se vor umple de cruci pe care va sta scris “sublocotenent post mortem” atunci , poate atunci [ oare ?] cei ce ne conducx indiferent cum se vor numii poate vor hotara sa retraga carnea de tun din Afganistan.Inca o data doresc sa stiu ce parere are domnul Ponat si …chiar si tu care-ti “pleci fruntea indurerata peste mormantul proaspat al proaspatului sublocotenent…post mortem”, iti poti spune parerea , dar cinstit lasind orice ..afinitati deoparte si orice resentimente pe care le-ai avea fata de persoana mea.

      • ZOE, fii barbata ! May 12, 2011 at 8:02 am #

        @Marian din…Berceni,
        Adica nu-mi dai tu voie sa-mi para rau ca a murit un om!
        Esti de compatimit !

  31. Alexa May 10, 2011 at 10:26 am #

    Ce zi minunata astazi, domnule Ponta!

    Zoe, te iubesc, Zoe!

    • Alexa May 10, 2011 at 10:28 am #

      Zoe, Zoí, Zoé, Zoa, Zoë, Zoey, Zoee, Zoya
      Sex: Primarily Female
      Origine: Greaca veche: ζωή
      Inteles: viata

      • Alexa May 10, 2011 at 10:49 am #

        Zoe mai inseamna si vietuitoare.

        Deci iubesc si vietuitoarele,oamenii, animalutele, copacii,comentatorii tai de pe blog,chiar daca nu apreciaza ce scriu, dar si mai si pe cei care apreciaza.

        Si pe dumneata te iubesc domnule Ponta, ca si dumneata esti tot o vietuitoare.

      • ZOE, fii barbata ! May 11, 2011 at 7:38 am #

        @Alexa,
        Si eu te iubesc la fel!
        Te-as strânge în brate pâna…
        E clar ti-a murit doctorul!

  32. Alexa May 10, 2011 at 10:40 am #

    Smiley feat Cheloo chiar acum la kiss fm:(Plec pe Marte)

    Cheloo:

    “Sunt un salbatic intr-o lume civilizata cu forta
    Si nu sunt genul sa va car torta

    Lumea fuge de cuvinte, deja nimeni nu spune ce simte
    Deci nu mai avem nevoie de cuvinte

    Constat ca sunt plecat cu capul
    Deci sunt normal.

    Orice vis devine realitate, daca esti tampit ”

    Eu sunt o visatoare intr-o lume civilizata cu forta, domnule POnta. Inca mai vreau sa cred in minuni si’n oameni buni.

  33. Marcus May 10, 2011 at 11:51 am #

    In Zeghe Cu Ei!

    Geaba au “caftane” Gucci si se cred a fi topmost,
    Paturicii lui chiombila sunt cu totii de neam prost
    Naraviti la dat cu svastu’, campioni la-nselaciune,
    Ei iesit-au din mocirla recurgand la plecaciune.

    Slugi umile la chiombila, lideri duri la boboreni,
    Azi sunt dovediti cu acte a fi doar cancerigeni.
    Toti ghertoii si ghiolbanii, pitipoance, parasute
    Au ajuns stapani pe tara, produse contrafacute.

    Si-au tras vile, conturi grase, joaca table-au Cote D’Azur
    Dar in fond sunt niste sarle, apartcicki rupti in fund.
    Azi se dau a fi de dreapta, motor dur capitalist,
    Cu averi luate cu japca din avutul comunist.

    Ei au dreptul sa decida cine mai ramane-n viata
    Intr-o Romanie sumbra devenita marfa-n piata.
    Dar veni-va timpu-n care vor da seama de hotie
    Si-or plati cu libertatea pentru-atare marsavie.

  34. dansandu May 10, 2011 at 2:27 pm #

    Fiti mai incisiv, nu va mai harjoniti diplomatic si nu mai flirtati subtil si insinuant cu Puterea. Vremea comunicatelor a trecut, spuneti lucrurilor pe nume, fara ezitari.
    V-am scris pe Twitter si m-as fi asteptat sa va faceti timp sa vedeti mesajele macar o data pe saptamana. Echipa blonda a lui Basexcu e omniprezenta pe Twitter, Facebook, presa, in special tv. Din 3 in 3 ore gura presei e hranita …
    Personalizati campania acolo unde simtiti ca se aduna topiti de placere, trageti la tinte fixe, DAR NU DOAR LA 3-4 tinte. Curaj!

    • ZOE, fii barbata ! May 11, 2011 at 9:39 am #

      Pai “echipa blonda”, are alta treaba?Internet, toale de firma, coafor, întins pielea(la propriu),fâlfâieli în sus si-n jos pe tocuri de 20cm,pantaloni mulati de crapa,calarie,”dat” cu telegondola, cu bicicleta,cu trotineta, etc.!

  35. Alexa May 10, 2011 at 7:16 pm #

    Domnule Ponta,

    Eu credeam ca daca se investeste in energii regenerabile precum cea solara(apropo pana la urma spre dupa-amiaza nu a mai fost o zi asa misto!), scade costul furnizarii electricitatii.

    Da uita astia spun ca o sa creasca costul din cauza asta.

    Dumneata si USL-ul ce paziti voi acolo in Parlament?vreti sa ne trezim ca ne creste si factura la lumina?

    http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-8482476-cum-influenteaza-regenerabilele-preturile-energia-electrica.htm

  36. Alexa May 10, 2011 at 7:28 pm #

    De ce nu ciripiti pe Twitter, domnule Ponta?Se poate, tocmai dvs.?cum zicea stimabilul comentator dinainte

    Ciripeste ,Ponta!ce, numai suspectii sa ciripeasca, ia sa ciripessca si procurorii

  37. Alexa May 10, 2011 at 7:31 pm #

    Si vremea asta rece , of! care este in toata Europa
    credeam ca vine caldura!

    Anul trecut au zis ca in 1800 si ceva cand a erupt nu stiu ce vulcan nu a fost vara 5 ani si a fost foamete.
    Acuma nu stiu ce sa zic, da cred ca vremea rece e din cauza vulcanului care a erupt anul trecut.

    Mi s-a facut si mie o foame, ma duc sa-mi fac un ceai!hai ca te las

  38. miron costin May 10, 2011 at 9:15 pm #

    Aici de unde va scriu eu
    Cu rang de simplu cronicar
    Conduce unul pe *post* de D-zeu
    Desii vremelnic e *postul de Primar*

    Acesta *n mintea lui * bolnava *
    Se vrea pe veci atotstapinitor
    Udrea i-a pus buget-deplin pe tava
    Pentru-al *trudi* cu cel INVESTITOR

    Atit de hraparet si de rapace
    A devenit alesul din popor
    Ca tot ce misca-n front – *nu are pace*
    Puterea lui tot creste -multimea-i la picior

    Puteri nelimitate cu iz de dictatura
    Il domina trufia de vasnic- atotstiutor
    Prea mica e cladirea , prea mica-i batatura
    Pentru asa persoana – *cirmaci nemuritor*.

    Toti cei din jurul lui-de forma sunt- se pare
    Pentru un scop meschin – sacrifica pe-orcine
    Sta neipacat cu gindul la bani- mogulul care
    El e Legea -Lege nu are – *O cum te vezi- RUSINE!*

    Caci la *Ospat de bani*- alearga este primul
    Calca pe legi si oameni -fara sa aiba mila
    Veni-va oare timpul – Sa ii cintam noi imnul
    Si la alegeri-norodul sa nu-i mai faca-n *sila*

    Aceasta a fost Balada unui *NEAM PROST*-Ales PDL

    • Redivivus M...y May 10, 2011 at 9:26 pm #

      Pentru Un viitor mai bun.

  39. exasperat May 10, 2011 at 10:07 pm #

    Stiu ca la comitetul executiv de ieri, fiecare judet trebuia sa vina cu un nume de candidat privind Consiliul Judetean si Primaria municipiului resedinta de judet.

    Va intreb, in masura in care imi puteti raspune: ce nume au fost aduse de catre Dambovita?

  40. un om simplu May 10, 2011 at 11:30 pm #

    In calitate si de cronicar-
    As vrea ca viitorul parlament sa voteze cit mai
    repede – 1. Interzicerea clara si definitiva a pomenilor si mitei electorale .
    2. La toate unitatile bugetare sa fie interzis
    comisionul primit de seful care semneaza orice
    investitie. -acesta sa fie varsat in contul
    unitatii – iar seful sa primeasca o prima de 1-2
    salarii. Ce se intimpla peste tot – este praduire
    in toata regula a bugetelor respective.
    Ce zice-ti – se poate ?

  41. Iluminatu May 11, 2011 at 8:06 am #

    LOGICĂ PĂDUCHIOASĂ

    În fine, umilitul JON* anunţă o minune :
    Români de-acum ieşirăţi din recesiune !
    Dovadă că păduchi înfometaţi v-au năpădit,
    Simţind ceva de supt; vedeţi că nu-s tâmpit?!

  42. gabryela May 11, 2011 at 2:34 pm #

    Astazi guvernul discuta reducerea nr.de ajutoare sociale. printre aceste schimbari persoanele cu handicap grav nu mai au dreptul la asistenti din cadrul familiei.
    pai orice ca sa ne lase fara bani!
    cine dumnezeu sa vina sa-l stearga pe fiul meu la fund?
    si eu pot primi pe oricine in casa sa-l ingrijeasca?
    nu-i mai suport pe acesti pdl-isti criminali!!!????
    va rog din suflet ca psd sa i-a atitudine fata de acest genocid care se pregateste persoanelor cu handicap grav!

  43. justitiaru May 11, 2011 at 4:34 pm #

    D-le Ponta
    1)Ce se intampla cu ratificarea juridica a USL ? Doar stiti f.bine ca:
    a)TB va va pune pari in roate ca sa nu obtineti aceasta ratificare
    b) Chiar daca USL va obtine succese electorale TB nu le va recunoaste daca nu exista un acord rayificat juridic
    Ratificarea juridica trebuie sa se bazeze pe acorduri politice precise intre PSD, PNL, PC. Oamenii la ora asta habar n-au ce ce “se mananca” USL pentru ca nu faceti nimc pentru ca sa luminati aceasta “taina”.Daca va imaginati ca cetatenii vor da un “cec in alb” USl numai pentru ca sunteti “frumosi” sunteti intr-o grava eroare.
    2)Rezultatul de la Baia -Mare este total neconvingator. Cu asemenea procentaje mizere mergeti la infrangere sigura,doar stiti f. bine ca ei vor frauda alegerile masiv,poate cu milioane de voturi. faptul ca Anastase nu a fost sanctionata in nici un fel da “unda verde” oricarei fraudari
    3)Asa cum am scris mai sus coordonarea mediatica a USL pare inexistenta,fiecare vorbeste ce-i trazneste in cap.
    4)Puterea va domina net la toate capitolele : initative politice,organizare, mediatizare,coordonare.
    Asa nu va merge.

  44. Alexa May 11, 2011 at 6:03 pm #

    Oooo, I’m an alien
    I’m a legal alien
    I’m a blog reader without her own blog

    Salutare Ponta!Ce faci azi?
    Vesti bune, niscaiva vesti bune si pentru noi?

  45. Alexa May 11, 2011 at 8:59 pm #

    Am auzit azi in premiere o melodie la kiss fm
    care mi-a placut super

    Mossano – Caramba unOFFICIAL VIDEO http://www.youtube.com/watch?v=tysAOJ0a_p0&feature=related

    Daca tu intelegi versurile astea Ponta inseamna ca esti un poliglot supertare mai ceva ca Paleologu, din partidul’ de concurenta.

    Tot ce-am putut sa fac a fost sa caut caramba si uite ce-am gasit:
    ¡Ay, caramba! (pronounced [ˈai kaˈɾamba]) comes from the Spanish interjection ¡ay! (denoting surprise or pain) and caramba (a minced oath, a euphemism for carajo, a word meaning “penis”), which is an exclamation used in Spanish to denote surprise (usually positive). The term caramba is also used in Portuguese, where it used to be a minced oath for caralho, the Portuguese equivalent of the Spanish carajo (a vulgar word for penis), both of which descend from the Latin “caraculus”[citation needed]. (wikipedia)

    Deci ai inteles.

    ¡Ay, caramba!, Ponta!

    De acu’ incolo daca il mai auzi pe Ghita ca zice nu stiu ce, ii zici si tu ¡Ay, caramba!,amigo!

  46. ZOE, fii barbata ! May 12, 2011 at 9:24 am #

    UE NE ROAGA CU BANI, NOI NU ÎI VREM !
    Cum vine asta, sa te roage cu bani si sa nu-i iei?!
    Ieri (difuzeaza Antena3) senatorul conservator, Dan Voiculescu a atras atentia
    asupra faptului ca UE ofera fonduri pentru persoanele concediate, acesti bani fiind disponibili înca din 2009.
    Fiecare stat membru UE poate primi pâna la 65% din costurile Planului national de sprijin pentru persoane concediate, comunicat remis Ziare.com
    Dl Dan Voiculescu, spune ca în urma consultarii site-ului
    Comisiei Europene, 17 state au accesat sume substantiale
    dar România nu se afla pe lista. De ce oare nu ma mira,ce
    au facut pedeleii vreodata ca sa vina în ajutorul populatiei ?! Culmea este ca state ca Germania, Franta Austria,Danemarca, au primit fonduri.Bulgaria a cerut si ea si i s-a dat!Spune Dl Voiculescu,ca tara noastra mai poate solicita aceste fonduri pâna la 31 XII 2011. Noi însa, suntem capra râioasa cu coada în sus!
    Cum sa interpretam noi, oamenii de rând, aceasta “scapare”?

    • Marian din...Berceni May 13, 2011 at 10:23 am #

      Mai draga…Zoe, imi pare rau ca n-ai inteles nimic di comentariul pe care l-am facut in 11 Mai, acela despre Dumnezeu si moartea a inca un roman in Afganistan.Bine ar fi fost ca sa incerci sa intelegi ce am dorit sa spun si abia …dupa sa faci commentariul , sau sa pui intrebarea .Din pacate vor mai fi multe morminte ale romanilor morti in razboaie ce nu sint ale noastre deoarece ACUM este obligatoriu pentru militarii de cariera sa se duca unde vor sefii lor.Daca pina acum era optional…si multi dintre militari se caciuleau la sefi sa fie trimesi in misiuni in strainatate [ pentru bani evident] ACUM este obligatoriu.Draga Zoe vei putea sa-ti exprimi parerile de rau ” ca a murit un om” din ce in ce mai des.

  47. Fault May 12, 2011 at 9:41 am #

    CITAT DIN BOC – BĂSESCU

    […]Arme de la theorie băşit-bocsistă, le parti pedelist a aporte au peuple mioritique un nuveau styile de travail căcăcios dont les elements essentiels sont l’union de la theorie et de la pratique, la liaison etroite avec les masses et hârtia igienică.[…]

  48. claudiutusac May 12, 2011 at 11:47 am #

    Va salut ! mult respect

  49. fragmentariumpolitic May 12, 2011 at 6:30 pm #

    PDL va ramane Fata Babei si dupa alegerile interne

    Pentru orice partid parlamentar, nemaivorbind daca este si de guvernamant, alegerile interne ar trebui sa aiba si o miza externa, in primul rand pentru marea masa a cetatenilor. Mai cu seama in situatii de criza, asteptarile de la astfel de evenimente sunt si mai mari, primenirea de leadership fiind legata de sperantele de schimbare.

    De fapt, felul cum se oglindesc alegerile pentru sefia unui partid in perceptiile externe spune foarte multe despre ancorele sociale ale partidului respectiv, indiferent de pozitionarea sa politica pe verticala esichierului sau de modul cum si-a „adjudecat” electoral locul respectiv. Un astfel de moment si ecoul lui reprezinta un indicator de finete, pentru cine poate sau vrea sa-l observe, privind starea de spirit a populatiei.

    Chiar daca nu are numarul paisprezece, Congresul PDL de la sfarsitul acestei saptamani, de alegere a conducerii partidului, va fi evenimentul care are toate „sansele” sa nu fie urmat de nicio schimbare de directie, ceea ce explica in mare parte si cota ridicata de indiferentism social. Dupa toate indiciile, Emil Boc, „omul datoriei” va ramane pe mai departe pe pozitii, in slujba aceluiasi basescianism devastator.

    In starea de adancire a marasmului socio-economic si de indatorare excesiva si inrobitoare a Romaniei, singurul lucru salutar, venind din partea Congresului unui partid de guvernamant corupt si incompetent, fara doctrina si fara viziune, ar fi anuntul privind retragerea de la guvernare si predarea gestiunii tarii, in favoarea unei alternative democratice si nationale. Dar, cel mai probabil, nu va fi sa fie!

    In afara acestei, sa-i zicem, demisii de onoare, care ar mai putea oferi ceva timp si sanse de refacere a increderii in PDL, optiunile presedintelui Basescu de a-i conserva si longeviza puterea sunt foarte limitate, ba, mai mult, in orizontul de pana la alegerile din 2012 oricare dintre acestea se va dovedi si perdanta.

    Decumularea celor doua functii, de presedinte de partid si de premier, ar insemna o descentralizare si, pe cale de consecinta, o slabire a partidului-stat. Un Guvern fara Emil Boc sau fara PDL ar deveni astfel o piesa vulnerabila pe tabla de sah a lui Traian Basescu. Si nici PDL nu se va simti mai bine avand drept presedinte la butoane un premier-cazut. Nimanui nu-i place sa fie perdant, iar presedintele-jucator stie foarte bine ca la primele semne de slabiciune orice pradator este sfasiat.

    Nici solutia unui Guvern tehnocrat nu s-ar bucura de mai mult succes, pentru ca ar fi o recunoastere implicita a esecului liniei politice a basescianismului, sub puterea caruia s-au perindat pe la Palatul Victoria toate Guvernele din ultimii sapte ani, bomboana pe coliva reprezentand-o succesiunea la foc automat a Guvernelor Boc de dupa alegerile din 2008.

    Nu cred nici in solutiile-miracol, sub forma puritanismului politic in genul Albei ca Zapada, predicat de catre fostul consilier prezidential Sebastian Lazaroiu ori a excentricitatii unei Lebede Negre, imaginate de catre liberala Adriana Saftoiu sau a Partidului-Televizor al lui Dan Diaconescu. Nu neg ca oricare dintre aceste variante s-ar putea intampla, ci doresc doar sa spun ca ele nu vor fi oferte fezabile, care sa ne faca „sa cadem pe spate” la alegerile din 2012. Pentru maturizarea oricarui partid este nevoie de mai multe cicluri electorale, iar pana atunci, dupa cum prea bine stim, acesta functioneaza sub o anumita „regenta”, mai mult sau mai putin explicita.

    Alternativele la guvernare nu trebuie cautate in afara clasei politice, ci in interiorul acesteia. Cu ce avem, cu aia defilam. Mai bine zis, nu va trebui sa le cautam sau sa le inventam, pentru ca ele exista. Afirmarea viguroasa a USL, ca alianta de opozitie, formata din partide cu istorie in spate, PSD-PNL-PC, calite in lupta politica si cu scoruri electorale si in sondaje, nu poate fi pusa intre paranteze. Succesul categoric al candidatului USL in alegerile pentru primaria din Baia Mare a fost un test semnificativ de reactie privind nivelurile de efervescenta si de cromatica politice ale electoratului, care arata ca la scrutinul de anul viitor vor cadea zei, se vor prabusi statui…

    Un pericol pentru dreapta politica romaneasca, despre care s-a vorbit prea putin (daca nu chiar deloc) il reprezinta derapajele PDL de la democratie, sub impulsurile tentatiilor basescianiste ale partidului unic. Asa dupa cum comunismul a aruncat pentru mult timp o umbra compromitatoare, desi nemeritata, asupra intregii stangi, exista riscul ca abandonarea pozitiei de centru-dreapta de catre PDL sa pericliteze intregul spectru al dreptei.

    Gravitatia partidelor in jurul centrului, indiferent de ideologie, este o conditie de echilibru, iar distanta politica dintre un partid de centru-dreapta si unul de centru-stanga este mult mai mica decat cea dintre un partid de centru-dreapta si unul aflat la celalalt capat al dreptei. Cei care demonizeaza USL ar trebui sa ia aminte si sa revina cu picioarele pe pamant, cel putin de dragul echilibrului. Intre timp, poate isi vor reaminti ca si in interiorul coalitiei de guvernare exista un partid pro-prezidential, UNPR, nasit ideologic de catre Basescu, chiar daca in mod fals, ca fiind de “stanga”, care, cel putin ca idee, nu a mai starnit reactii viscerale…

    Oricine va castiga alegerile interne de duminica, PDL tot Fata Babei va ramane: urata de oameni, nepriceputa si lacoma, hoata si mincinoasa, tafnoasa si rea la inima, alintandu-se „cum s-alinta cioara-n lat”, dupa cum ne spune povestea populara depanata de Ion Creanga, si lasand tot greul (mai ales al celui care va urma) pe umerii guvernelor viitoare…

  50. Zina buna May 12, 2011 at 7:17 pm #

    Acesti pitecantropi – conducatori de tara
    ne-au pus la zid , prin strimba judecata
    popor crucificat pe-altar de jertfa amara
    O cit mai poti sa-nduri lovit in plin..ce soarta !?.

    • justitiaru May 14, 2011 at 12:43 pm #

      Ati cules ce ati ales

  51. chiparosul May 12, 2011 at 7:51 pm #

    Din vagauna lor toti lupii PDL
    Au tranformat o tara in *HAITA -SRL*
    Au praduit intr-una,acuma-s la urlat
    Haita isi schimba *parul*–naravul n-a uitat.
    *Stapinul* si-l *aleg* -desi h..au *lup de mare*
    Nu lasa prada -doar pusi pe fuga – *la iernare*
    Nu vor sa lase prada -doar fugari-ti pe mare.

  52. Marcus May 13, 2011 at 12:01 pm #

    Ghici Ciupercă…

    Cine-i astazi gâde-n tara si nepasator la “of”,
    El ne-arata fara jena gauroiul din pantof?
    Cine-nchide azi spitale, aruncand bolnavi-n drum
    Si visandu-ne-n cuptoare vrea sa ia taxa pe fum?

    Cine-ucide pensionarii si-i cazeaza-n loc de veci,
    Cu prohod cantat de popa, locatari in cripte reci?
    Cine zavoraste scoala, dand afara dascalimea
    Si stingand lumina cartii baga-n bezna romanimea?

    Cine azi dicteaza-n tara cati au dreptul la caldura
    Amputand gros din subventii, urmand testul cu cianură?
    Cine-alunga tineretul gonindu-l pe usa-afara
    Si-l trimite sa munceasca, bou în jug, in alta tara?

    La-l cui slitz sta azi chiombila in genunchi cu a sa sleahta
    Linciurind cu umilinta, stergand tara de pe harta?
    Cui se-nchina azi guvernul mai ceva ca la icoana
    Si cerseste imprumuturi s-o tina pe Udrea doamna?

    Ghicitoare de-ti ghici, nenea Franks v-o potcovi,
    Cu potcoave de cai morti, va va lua ultimii orti!

  53. Sibilla May 13, 2011 at 12:35 pm #

    Am pus la AN, daca aveti deschiderea imi publicati si domnia dvs…
    Oi fi eu incomoda si sloboda la gura, adica am pretentii mult mai mari de ladvs si aceasta pt ca puteti mai mult !!!
    Castigati-mi increderea la naiba !!! Veti castiga la randu-va un Luptator de temut, promit !

    In fine, un articol care dă de gândit…
    Liberalii au luat Reşiţa la pas
    Pe mine una m-a pus serios pe gânduri şi mă întristează. De felicitat camarazii liberali. Activi, prezenţi, implicaţi. Ce mă întristează ? Aceea că acelora cărora ar trebui să le dea de gândit le stă mansarda numai la : bârfe, intrigi, scandaluri, poliţie politică, excluderi din partid pe bandă rulantă.
    Există şi câţiva oameni deosebiţi. Puţini. Prea puţini, şi marginalizaţi. Aceia muncesc totuşi şi-o fac cu tot sufletul .
    De pierdut NU vor avea Oamenii ci propria lor ogradă, căci ceea ce-şi fac dracii cu cozile lor, rahat se numeşte.
    Are dreptate ADRIAN NĂSTASE :
    * De la actuala putere ne putem astepta la orice. *
    Completez la rându-mi : dar şi de la UNII dintre ” ai noştri ”, auuuuu….

    Căprarul şi capra ( fabulă )
    Se innoptase si caprarul incerca sa adune turma.
    Una dintre capre se opri sa manance. Pentru ca nu-i baga in seama chemarile, caprarul se supara si o lovi cu o piatra rupandu-i un corn.
    – Te rog – o implora caprarul – nu-i spune stapanului turmei!
    – Eu n-am sa pomenesc nimic – raspunse capra – dar cred ca va vorbi cornul de la sine.
    Morala acestei fabule:
    Nu poti ascunde o fapta rea!!

    Ca de exemplu :
    – ţara arde, scroafele se urcă-n copaci…
    D-le Adrian Năstase,
    Mai întreb încă o dată, a 4-a oară, că deh, am contabilizat: d-nele Maria Lazăr şi Rovana Plumb au cunoştinţă că le e folosit numele, că se fac ameninţări în numele domniilor lor, că o anume duduie se laudă cum că cele două doamne i-ar înlesni o întrevedere cu domnia dumneavoastră , scopul fiind acela de a solicita ca angajatele Biroului Parlamentar din judeţ să dispară din decor , aceasta deşi * activitatea * mneai ar trebui sa o preocupe…
    D-le AN,
    Ce NU a reusit PD-L, iaca se demite marsav pesedeaua. Partid sinucigaş, mai mare RUŞINEA şi TRISTEŢEA !!

  54. Zona Libera de Portocalii May 13, 2011 at 2:57 pm #

    Participati si voi la actiunea nationala de protest stil Gandhi – cu tema ˝ZONA LIBERA DE PORTOCALII˝. Fiecare cetatean nemultumit de aceasta guvernare si de Basescu, sa aiba inscris LA VEDERE, pe bannere, steaguri, pe cearceafuri, pe blog, pe site, la status – pe orice, la poarta, pe balcon, pe masina, pe tricouri, pe terenuri – oriunde considera ca mai este proprietatea sa, inscriptia ˝ZONA LIBERA DE PORTOCALII˝! Participati si voi, o Romanie cu milioane de semne INTERZIS pe mutrele lui Basescu & Boc & Udrea va decima propaganda portocalie si va zgudui opinia internationala. Doar asa vom scapa de portocalii si aservitii lor UDMR & UNPR!

    • ZOE, fii barbata ! May 18, 2011 at 7:53 am #

      @Zona Libera de Portocalii,
      Îmi place ideea ta, numai ca într-o “democratie” ca a nostra, am putea fi saltati de pe strada, amendati si chiar
      burdusiti pe la coaste!
      N-ai vazut ce a patit barbatul acela care a strigat jos Boc&company la Turnu-Severin ?!
      Daca am fi cu adevarat liberi am putea sa ne manifestam asa
      si cred ca am lansa o noua moda vestimentara.
      Eu una, le-as imprima mutrele pe turul blugilor si i-as strivi de câte ori m-as aseza!

  55. L.Oliver May 13, 2011 at 3:47 pm #

    Stimate Domnule Ponta!
    Va rog din inima sa-l opriti pe Victor Socaciu din aberatii, fiindca este de neconceput ce doreste sa faca. Daca inca nu este clar despre ce vorbesc cititi de aici: http://www.hotnews.ro/stiri-film-8594477-reactia-cineastilor-propunerea-lui-victor-socaciu-dubla-filmele-straine-romana-tampenie-stupid-frectie-picior-lemn.htm
    si de aici: http://www.petitieonline.ro/petitie/stop_legii_dublarii_filmelor_victor_socaciu-p56028047.html
    Toate aceste manifestari aduc multe puncte negre PSD-ului si nu cred ca aveti nevoie de asa ceva.
    Cu stima: L.Oliver

    • ZOE, fii barbata ! May 17, 2011 at 7:50 am #

      @L.Oliver,
      Subscriu comentariului tau. Ai perfecta dreptate si eu ca multi altii am atentionat pe Victor Ponta si pe Adrian Nastase sa-l împiedice pe menestrelul de curte ceusista sa renunte la aceasta aberatie si cred ca acesti doi oameni
      care au capul pe umeri,au luat atitudine.
      Nu e suficient ca avem o viata destul de grea, acum vor sa ne ia si dreptul de a vedea linistiti un film subtitrat din limba originara. Asul în idei tâmpite este frigotehnistul-gunoier cu pliciul în mâna, dupa care urmeaza imediat V Socaciu,menestrelul “epocii de aur”.

  56. Vasile Roaita May 13, 2011 at 9:25 pm #

    Nu spera, cand vezi miseii
    La izbanda facand punte
    Te-or invinge nataraii
    Si de-ai fi cu stea in frunte
    Teama n-ai, cata-vor iarasi
    Intre dansii sa se plece
    Nu te prinde lor tovarasi
    Ce e val, ca valul trece!

  57. Black Rose May 14, 2011 at 7:56 am #

    Liderul PSD Botoşani senatorul Gheorghe Marcu a declarat, vineri, că, la alegerile locale din vară, PSD va întruni 46,3% din voturile cetăţenilor pentru Consiliul Local, iar USL 61,3%.
    Potrivit unui sondaj de opinie, la alegerile pentru Consiliul Judeţean, 54,2% din electorat urmează să voteze cu PSD, iar 74,76% pentru Uniunea Social Liberală. Totodată, sondajul arată că reprezentantul PSD în alegerile pentru preşedinţia CJ, Gheorghe Marcu, va obţine 58,1% din voturi.
    ”Prima remarca este că din alegerile care vor avea loc în prima duminică din luna iunie va rezulta o majoritate USL cât şi la nivelul CJ o majoritate de aproape 75%. Trei pătrimi va fi formată din USL”, a spus Marcu, potrivit Botoșani News.

  58. ZOE, fii barbata ! May 14, 2011 at 10:05 am #

    ANTIPASTI DD ÎN DIRECT SI’N RELUARE
    “Devoratorii” de OTV, probabil nici nu banuiau ca li-se pregateste ceva !Nu vreau sa fac referire la capacitatea intelctuala a acestor oameni gata sa înghita orice galusca sau orice duda.Cu o încredere netarmurita, ei s-au înscris în Partidul care “înca nu exista” al lui D Diaconescu, crezând ca acesta va lupta nemijlocit împotriva nedreptatilor facute de portocalii si considerându-l probabil un fel de Robin Hood modern.
    Nu aveau de unde sa stie bietii creduli ca Diaconescu le servea doar aperitivul si ca masa principala le-o va servi UNPR- ul.I-a indus în eroare probabil faptul ca Diaconescu fiind un om super bogat, nu ar mai avea motive
    mercantile, dar cred ca nu au tinut cont de faptul ca cei bogati vor sa aiba si Putere, bani si mai multi, dar si alte privilegii care decurg din aceasta.
    Înca ar mai avea timp sa se destepte si sa plece urgent din aceasta plasa pe care le-a întins-o onor “Presedintele” autointitulat.Altfel, vor reprezena un pericol demn de luat în seama pentru noi ceilalti, pentru ca sansele noastre de a scapa de plaga portocalie se mai diminueaza cu niste procente.
    Cred ca USL trebuie sa tina cont si de acest aspect si sa încerce prin mijloacele mass-media, dar si la fata locului(ma refer la sate, unde oamenii simplii, habar nu au ce înseamna USL) sa explice oamenilor ca numai votând cu “capul pe umeri” vom scapa de portocalii.
    Dupa cum se vede “Necuratul” are multe fete iar lupta pentru înfrângerea lui este acerba!
    Sa ne rugam, ca bunul Dumnezeu sa le dea minte, celor care înca mai sovaie, care înca mai ridica minciuna la grad de adevar !

  59. Larisa May 14, 2011 at 6:57 pm #

    14 Mai ziua Israelului

    http://ladiesa.wordpress.com/2011/05/14/14-mai-ziua-israelului/

  60. Isabel May 15, 2011 at 5:56 am #

    A cam trecut si tema saptamanii. Nimic nou , asa cum banuiam. Ce tema urmeaza sa asteptam? Si pana cand? Poate pana in 2012, la locale? Sau poate pana in 2013, la parlamentare? Intre acestea ce se va intampla cu noi, poporul sarac? Inca doua ierni… Cum ne ajutati, ca sa va ajutam? Sa vedem un parteneriat intre poporul nemultumit si opozitie. Ce avem noi de castigat daca asteptam pana in 2012 sau 2013? Dumneavoastra castigati timp pentru o mai buna organizare, asa credeti, dar noi pierdem ani din viata, la propriu. Noi nu avem cu ce supravietui, nu putem vedea viitorul dincolo de burta goala. Oricat ati astepta, niciodata nu veti fi organizati perfect. Lucrurile ar trebui facute din mers. Din pacate nu mai exista un timp pentru fiecare lucru in parte. Noi nu mai avem timp. S-ar putea sa ne pierdem interesul sa mai asteptam ceva de la politicieni. Unii isi vor lua viata doar in mainile lor, indiferent pe ce cale, asa cum sugereaza mereu presedintele si cei care nu pot, isi vor accepta cu resemnare soarta, inutilitatea si umilinta. Mi se pare ca nici dumnevoastra nu mai aveti timp, dar nu constientizati. Timpul nu curge in favoarea dumneavoastra. Iar daca nu puteti schimba nimic, ce ar trebui sa asteptam noi? Am putea doar sa plangem impreuna … Asta aste oferta ?

  61. murfy May 15, 2011 at 9:54 am #

    Din ciclul – “Noi ne facem ca ne-alegem- Marca PDL*
    Poporul ce-o intelege ? Vai ce bineee e…!

    Congres vestit avura – maestri ciorditori
    Isi programara furtul – transpus in biruinta
    Pe-acelas” Emil Boc – pe post de geamandura
    I-l unsera *stapin* – (copil- borfas) de umilinta

    Sub sceptrul cruciadei pornite pe popor
    Se vru continuitate – la furt si anarhie
    O dictatura stearpa -condusa cu mult spor
    De-aceasta *Haita*-veninoasa – Vai tie ROMANIE !!??

  62. Iluminatu May 15, 2011 at 10:28 am #

    Motto : Plânge Jon* ca şi Strauss-Kahn, / curve din acelaşi clan !

    CATREN SEXUAL-FMI

    Lui Dominique Strauss-Kahn, ce ironie dregii mei,
    vă vine-a crede : să i se tragă chiar de la FeMeI.
    Obişnuit să ia cu japca, o jună menajeră îl lovi în plex
    pentru un sex forţat ; acum bătrânul a rămas perplex !

  63. Ciocan Mihăiţă Liviu May 15, 2011 at 11:09 am #

    “Repetiţia unui simulacru”
    Ieri, 14. 05. 2012, mulţi români au văzut aşa zisul “congres PDL” în care au fost “alegeri” ptr. funcţia de preşedinte al PDL. Dintre cei trei candidaţi, pornit cu şanse 0 (zero) iniţial, pe bază de Băsescu, Udrea, Flutur, deturnarea banilor publici într-u alegerea lui Boc, influienţe, dosare DNA, interceptări SRI şi alte drăcovenii de acest gen, Boc a câştigat cu scor aproape dublu, făcându-l “praf” pe Blaga. Bucurându-se ca “fata mare la măritat”, Boc, inconştient fiind, chiar crede că a fost “opţiunea liberă a electoratului portocaliu”. Dincolo de aceste “alegeri scârboase pdl-iste”, un lucru îngrozeşte cu adevărat : funcţionarea “maşiinii de vor a PDL”, care ar trebui să dea serios de gândit d.le Ponta, atât dvs. în calitate de preşedinte al PSD, cât şi USL-ului în general. Trebuie demarată o amplă campanie de informare şi mediatizare a românilor în ceea ce înseamnă prezenţa la vot, prezenţă masivă pe baza căruia, doar aşa îi mai putem da jos pe portocalii înfipţi în fruntea statului. Sondajele de opinie, net favorabile USL-ului, sunt cred eu, nesemnificative atât timp cât această odioasă “maşinărie de fraudat voturi a PDL” nu va fi oprită. De asemeni, cu orice preţ, în Parlament nu trebuie să treacă “nenorocirea aia” cu “voturi prin corespondenţă” şi / sau “voturi electronice”. Chiar şi cu preţul de a scoate electoratul USL-ist în stradă. Dacă şi această măgărie va trece şi nu este blocată de opoziţie, de noi, de societatea civilă, părerea mea că războiul cu PDL şi Băsescu este pierdut definitiv şi irevocabil de România. Sper ca după “circul ăsta de alegeri” din PDL, aripa lui Blaga să se scindeze de PDL şi mă aştept să fie începutul sfârşitului ptr. PDL, deşi mă pot “îmbăta cu apă rece”, ştiind că un câine nu pleacă de lângă o măcelărie. Sper ca acest partid să moară cât mai repede.

  64. vasile Avramiuc May 15, 2011 at 3:51 pm #

    Domnule Ponta, cu pste 4 ani in urma, la Conferinta Municipala a PSD Pascani, sugeram ca doctrina noastra sa abordeze si lupta inmp. totalitarismului, deoarece sesizasem apucaturile despotice ale lui Basescu. Multi m-au tratat cu oarece condescendenta. Azi trebuie sa ne bucuram ca a fost reales Boc, personaj care ne garanteaza esecul PDBL(partidul democrat bolsevic liberal).Asa cum multi pedelei folosesc sintagma “Uniunea Socialista”, sugerez ca si noi, in orice ocazie, sa uzam formula pdbl.Doar insusi Basescu a afirmat ca partidul sau s-a “bolsevizat”.

  65. chiparosul May 15, 2011 at 4:19 pm #

    S-a ales din nou un BOC
    Ca stea intins pe ………blog
    Dupa *Cina cea de taina*
    Boc primi o noua *haina *

    S-ade bocul la tribuna
    Cu Udrea mina in mina
    tot cu base din*darat
    vor sa mine ast norod

    Prin * reforma* si hotie
    Vor sa faca -o ROMANIE
    Doar a lor -la chip le- aseama
    Caci de nimeni nu au teama

    Gasca asta de netoti
    Ne sacrifica pe toti
    Dupa a lor idee clara
    toti romani-s o povara.

    Doar ei genii ne*ntelese
    Vor sa ne-aduca progrese
    Si belsug prin suferinta
    Ei fac arta – nu stiinta
    Pentru cei ? – cind noi n*om fii
    Un popor de datorii. (datornici)

  66. Sibilla May 15, 2011 at 5:39 pm #

    Despre Congresul PD-L se poate spune ca a dat castig de cauza lui….Basescu !!! altminteri, orice comentariu este aleatoriu. – ION ILIESCU

    Aşe, se duse şi circoteca numită , sanchi Convenţie Naţională a prostocaliilor, ce urmează …. e ca Opoziţia să se facă auzită, să mişte-n peisaj şi să se apuce serios de treabă căci unii chiar dorm sau se ocupă cu orice altceva numai grija destinelor milioanelor de români nu-i preocupă, alţii chiar dacă li se cere de la Centru ceva ( informări, date, rapoarte, propuneri, etc ) ei bine continuă cu sfidarea şi-şi văd liniştiţi de afacerile personale, de plătit poliţe, de scandaluri. Nu generalizez dar nici în necunoştinţă nu vorbesc.
    Lupta din PD minus L a fost câştigată de gruparea Udrea! Gruparea japiţei, continuă astfel perpetuarea sistemului ticăloşit, acel sistem de coruptie si interese nelegitime impus de PDL şi care-a îngenuncheat România !
    Rămâne de văzut dacă Victor Ponta va primi sprijinul unor oameni de bună credinţă, a unor Luptători sau îi va mătura la sugestii ” binevoitoare ” şi NU spun nimic întâmplător… Se-aude, Ponta ?
    SĂ DEBARCĂM GAŞCA PD MINUS L ! Pentru aceasta însă, e nevoie NU de o-poziţie, ci, de OPOZIŢIE!! Mai mult, pe cei ce punem umărul, nu ne mai ignoraţi, umiliţi, teleportaţi la naiba ghem, onor Opoziţie !
    http://sfinx777.wordpress.com/2011/05/15/despre-lache-cu-dispret-ori-esti-ferm-ori-clar-mistret/
    Ca să fie funcţională USL şi să existe acea unitate pe care-o tot amintim, se impune să existe seriozitate, implicare, unitate şi-n fiecare din partidele care constituie ( au format ) USL. Altfel vorbim vorbe şi ne minţim. Nu-i rostul căci gaşca bă-SECU-Nutzi Udrea numai de lipsă de activitate nu poate fi suspectată mai ales când vine vorba de pregătirea fraudării Alegerilor!!
    Previzibil, au început campania electorală…. par egzamplă :
    ” Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat duminică, la Realitatea TV, că potrivit strategiei fiscal-bugetare în ianuarie 2012 e prevăzută revenirea completă a salariilor la nivelul din vara anului 2010, iar pensiile vor creşte cu rata inflaţiei, plus 50% din creşterea salariului mediu. ”
    Sunt felii din teritoriu unde Opoziţia este INVIZIBILĂ, MUTĂ, SURDĂ, ADORMITĂ… treazi-i-ar să nu spui cine… !!!
    Deci NU tac şi rău fac cei ce tac şi se prefac că n-ar fi cum strig dumneamea sper din tot sufletul că NU în pustie !!!

  67. jordy May 15, 2011 at 6:01 pm #

    Un guvern marioneta
    Joaca bocul la *ruleta*
    Un partid marioneta
    Joaca bocul la *ruleta*
    Si te* n treaba tu popor
    Bocul e cistigator ?!?!
    S-au vom fi in fundul gol
    Ca-n Geneza lui Eoll.

  68. Sibilla May 15, 2011 at 6:02 pm #

    p.s.

    Dumnezeu a dat fiecăruia minte, ca astfel, uitându-se la tot ce-l înconjoară, să înţeleagă ceea ce trebuie. ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

    Adeseori văd săraci care sunt bogaţi şi bogaţi care-s săraci, bărbaţi care sunt femei şi femei care sunt bărbaţi, înţelepţi nebuni şi oameni fără de carte înţelepţi. ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

  69. BOA May 15, 2011 at 7:01 pm #

    Bugetari din toate zarile scarbiti-va!

  70. elena May 16, 2011 at 12:52 am #

    Eu sunt socata de tot ceea ce se intampla in jurul meu!
    Pe oricine intrebi cum o duce iti spune ca e greu,ca e saracie mare, ca nu se mai poate mai rau de atat,dar cand se duc la vot ,pt 50 sau 100 de lei, au uitat tot.
    Stiti cum a castigat PDL -ul la Scorteni cu 67% din primul tur?Cu f.f.f multi bani si foarte multe forte concentrate si conduse de Roberta Anastase!Dar stiti cum functioneaza masinaria lor de partid?Ceas!
    Pacat ca nu putem lupta si noi cu mai multa forta!
    Daca reuseam sa ne unim fortele poate nu era acelasi rezultat.Dar la Scorteni USL-ul nu a functionat nici o clipa pt ca cei de la PSD au dat toate voturile lor PDL-ului intrucat au foarte multe avantaje de pe urma acestui partid.Daca va intereaza va pot argumenta acest lucru.In satul care reprezinta fieful PSD-ului(Mislea) USL a avut cca 200 voturi PNL(ca intotdeauna) iar PDL cca 800 voturi(200 pdl si 600 psd).Pacat!Eu sunt simpatizat PNL din totdeauna dar am votat PSD pt a da un vot negativ lui Basescu si as mai face-o odata, daca ar fi nevoie.Sunt dezamagita ca aceasta alianta nu este mai ferma pt a ne da noua speranta ca mai avem o sansa.Dar cine stie….

    • justitiaru May 17, 2011 at 4:50 pm #

      @Elena
      Ai mare dreptate.USL nu este configurata in nici un fel,este o fantoma,nici forma ,nici continut.Oamenii nu au cum sa voteze sau sa se mobnilizeze pentru o fantoma.Nici macar un acord minimal atestat juridic nu au fost in stare sa redacteze.Nu inteleg nimic din acest mod de non-actiune.

  71. Marcus May 16, 2011 at 12:12 pm #

    Du-te La Balaceanca, Basescule! Du-te, Ba, La Balaceanca!

    S-a terminat beneficiind de un final fericit si cunoscut dinainte de toti romanii si mascarada de Conventie a pedelelului, pastisa nefericita, de doi bani a Congreselor multiubitului si preaimpuscatului Tovaras. Si ca orice chestie in care-i implicat actualul Tovaras, chirias la Cotroceni, am avut din nou parte de scena cu plansu’ a carei celebritate l-a trimis in umbra pe marele Will cu balconu’ lui din Verona cu tot, si a carei repetare, fara niciun motiv, altul decat un profund dezechilibru psihic al personsajului, nu sensibilizeaza niciun medic psihiatru din aceast tara care, ingrijorat ca un nebun conduce destinele Romaniei, sa se urce intr-o ambulanta si insotit de doi zdrahoni si o camasa de forta sa-l umfle pe dement si sa-l spitalizeze de urgenta intr-un ospiciu, facand astfel un mare bine manelistilor care acum isi dau cu caramida in coa… dintre picioare pe motiv ca l-au votat si a doua oara.
    In rest, la congres ca la congres, nimic nou cu exceptia setei de libertate manifestata prin strigaturi scandate si repetate de adeptii lui Blaga care, cu talpa piciorului chiombului pe grumaz, s-au saturat sa-l vada pe acesta cu dosarele lor intr-o mana si cu tigva lui Niciolae in cealalta, interpretand o alta scena shakespeariana in care se intreaba referitor la destinele lor : “a fi, sau a nu fi”. Ca saracutii de ei s-or bucura ei de banul public de au ajuns ca dupa ce inainte de ’89 se chinuiau cu note informative la Securitate, astazi sa conduca d’alde Bentley si alte celea de lux, dar orisicat parca ar dori si ei macar un metru de lant mai mult in batatura, cat sa ajunga macar pana la gard sa latre trecatorii pe strada, nu sa latre doar la comanda stapanului, ca deh, acum sunt si ei Vipulete si au oarece pretentii, n-asa?
    Ah, era sa uit, la scena cu plansu’ am mai putea bifa ceva si anume faptul ca printre lacrimi, suspine si sughituri, chiombu le-a dat o lectie de fair-play termitelor portocaliii in sensul ca, ei nu ar trebui sa faca precum d-l Petre Roman care nu i-a intins mana sa-l felicite ca l-a injunghiat in spate cand a tras sforile, in stilul mafiot deja consacrat, de a-l debarca de la conducerea partidului pe care il infiintase, ci sa se aiba ca fratii, uniti in cuget si simtiri sub faldurile generoase ale stindardului pedele si sub conducere realesului Boc cel mic si fara minte. Si pentru ca teoria sa cunoasca si o demonstratie practica, a trecut ca acceleratul prin gara pe langa invinsul Blaga, fara sa dea mana cu cel care i-a asigurat al doilea mandat prezidential. Ca asta-i Basescu, n-asa?
    Tot acest ghiveci rasuflat a avut totusi parte de un desert care i-a mai luat din amareala, desert continut in discursul altui mascarici, dar simpatic (netragic si plangacios ca chiombila) si pus pe sotii si ironii, si-l numesc aici pe creatorul lui Plesaca, cel cu panglicile si cu cacariseala, nimeni altul decat ilustrul Paleolog de generatie tarzie.
    Lasand totusi la o parte circul si mascarada care au caracterizat aceasta facatura ordinara, nu pot totusi sa nu remarc si un lucru extrem de grav, care ar trebui sa dea de gandit la greu si cu traspiratii reci romanilor in ceea ce-i asteapta in viitor si anume prestatia orala a ministrulu de externe Baconschi care le-a spus pedelistilor ca pot dormi in pace deoarece el vegheaza, propunand in acest sens o lege care sa le permita fraudarea nu doar a 100.000 de voturi ca la prezidentiale, ci a un milion de voturi la viitoarele alegeri parlamentare.
    Fara alte comentarii din motive de scarba, greata si senzatie acuta de voma.

  72. Iceflame May 16, 2011 at 4:33 pm #

    Salutare domnu’ Ponta,

    dom’le, da’ ce se intampla cu PSD si USL?

    Portocaliii fac greseli dupa greseli,

    rau ies dintr-o groapa si – hop, calca in alta.

    Fura mai ceva ca in codru si nu par a se

    sinchisi de nimeni si de nimic…

    Au taiat la pensii si salarii, au suspendat

    aproape toate ajutoarele sociale, au comasat,

    transformat sau desfiintat spitale, au luat si

    continua sa ia bani de la saraci ca sa ii ajute

    pe “sarmanii” bogati, au bagat bani

    cu caruta in frunza Evei din Pleskoi, frunza care,

    nu numai ca nu reuseste sa-i acopere acesteia

    goliciunea, dar nici macar tocata la caini nu poate fi,

    din cauza ca e virtuala, la fel de virtuala ca efectele

    produse in cresterea numarului de turisti straini in

    Romania.

    Va aflati domnule Ponta in fata unei puteri, pe cat de

    hrapareatza, pe atat de imbecila in componenta si

    manifestare.

    Intrebarea mea pentru dumneavoastra este urmatoarea:

    credeti ca PSD, PNL si PC, luate separat ca partide,

    dar si impreuna sub sigla USL, fac suficient in

    acest moment pentru a castiga de partea lor

    dezamagitul electorat din Romania?

    Eu cred ca NU.

    Mai mult decat atat, iertata fie-mi observatia,

    insa mi se pare ca aceasta putere hrapareatza,

    imbecila si suficienta, se bucura (nemeritat) de

    o opozitie bleaga, incoerenta, inconsistenta…

    Daca as fi in locul dumneavoastra domnule Ponta,

    as fi FOARTE INGRIJORAT de sondajele de opinie

    care, pe fondul demonstratiei de hotie servita

    romanilor de catre putere, dau USL un fragil 50

    si ceva la suta…

    Domnu’ Ponta, in conditiile date, trebuia sa aveti

    la ora asta intre 70 si 80 la suta din voturile

    romanilor…

    Nu se intampla asa. De ce???

    Ia vedeti dumneavoastra unde e bubutza si puneti

    creierul, umarul si organizatiile serios la treaba,

    altfel, portocala va (si ne) mananca!!!

    Traiasca Republica Norvegia!

    Eu va salut!

  73. Fault May 16, 2011 at 6:11 pm #

    1. DIALOG NECENZURAT (încă)

    – De ce jeleşte Jon* aşa de des ?
    – Îşi plânge singur de milă.
    – Bă săracu !
    – …Cu duhul, se-nţelege.

    2. JON* v.s. BELLU

    – Se aude că Jon* ar fi donat 66 kmp din Marea Neagră pentru « Cimitirul Naţional Plutitor » ce-i va purta numele (66.000.000 mp : 3 mp/om = 22.000.000 oameni).
    – Corect calculul ! Dar stranie donaţia…
    – Deloc ! Plata împrumuturilor se va putea face numai prin vinderea teritoriului mioritic, nemaifiind locuri de-ngropăciune…

  74. Asztalos Floare May 16, 2011 at 9:01 pm #

    Daca nu facem repede CEVA,riscam sa ramanem cu Portocaliii pe ani buni.Liderii Opozitiei ar putea lua fraiele unei Manifestatii populare de proportii.Pe acesti lideri i-ar urma masele.Populatia duce lipsa de adevarati lideri.Copiii nostri au iesit cu pieptul gol in fata gloantelor in decembrie 1989,unii au murit…..

    • Marian din...Berceni May 17, 2011 at 9:31 am #

      Floare, Floare…pentru ce folosesti acest limbaj …lemnos ?Nici macar domnul Ponta nu mai crede in figura aia ,”copii care au iesit cu piepturile goale in fata gloantelor”, bla, bla, bla.Ca au fost ” unii” ce au si murit nici cu asta nu pot fi de acord: aia nu au “si murit”, aia au fost executati , ucisi in mod deliberat, iar cel si cei ce trebuiau sa gaseasca adevarul si vinovatii, din pacate , n-a dorit decit…”concordie nationala”.Ai grija cind iti va raspunde Zoe….aia de face pe “barbata”…cu IQ-ul cit palatul telefoanelor, numai ca in cazul ei I-ul se defineste a fi…indolenta!De fapt am mai “propus “eu pe undeva…toti cei ce scriu pe blog-uri sa iasa , intr-o anumita zi, la o anumita ora …si sa protesteze. Sa faca si ei, sa reediteze ce s-a petrecut in Chisinau acum citiva ani :revolutia …facebook.Ce zici Zoe te prinzi sa aduni oamenii , “tinerii” la o “revolta ” a blog-arilor ?Ca de vrajeala….constat ca , esti …buna…

      • ZOE, fii barbata ! May 18, 2011 at 8:12 am #

        Marian din…
        Se pare ca n-ai loc pe blog, de mine.Ia ramâi tu pe blogul lui Ciutacu si sctuteste-ne de filozofiile tale!
        Numai ca acolo n-ai spor daca vorbesti anapoda, ca Victor nu înghite obraznicii, îti da replica pe loc si te anunta ca daca repeti te scoate din carti si bine va face!
        În rest, ce sa-ti zic ? De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!

  75. Sibilla May 17, 2011 at 3:55 am #

    @Iceflame,
    Organizatiile din teritoriu la treabaaaa ???
    Păi treaba lor e : excluderile din partid pe bandă rulantă a oricăror incomozi că de ce zic şi nu tac, păi treaba lor e poliţia politică şi bârfa, mascarade generate de tot soiul de dudui care răcnesc în gura mare şi spre ştiinţa târgului că au aliaţi în doamnele Rovana Plumb şi Maria Lazăr dacă e rostul să te rezolve, păi treaba lor e să mimeze treaba mizând pe faptul că Centrul NU verifică deci treaba lor e să ciuruiască tot ce e vocal, critic, insistent şi NU acceptă cioflingăriile.
    Şi cu asta ce va fi fiind rezolvat ? Să ne spună d-l Ponta şi tot dumnealui poate ne lămureşte cu ce mama naibii se ocupă cohorta de funcţii din teritoriu ÎN AFARĂ de strivirea furnicilor.
    PĂCAT şi păcate mari… mari şi care NU vor rămâne neplătite…

  76. Revizorul tehnic de trenuri May 17, 2011 at 10:48 am #

    MARE EŞTI MICUŢULE

    Aflat la un curs de reciclare într-o clădire P+2, Premierul Emil Boc răspunde la o întrebare de control :
    – Unde se situiază clasa de mijloc în ţara ce o guvernaţi ?
    Simţind că este întrebare încuietoare, acesta cugetă îndelung (ardeleneşte) şi răspunde sigur pe dânsul :
    – La etajul întâi domnule instructor…
    – !!!

  77. chiparosul May 17, 2011 at 11:42 pm #

    In viltoarea astor vremi
    Peste-o tara praduita
    Sta o tagma de misei
    Rozatoare de *elita*

    Pus-au tara la mezat
    Prin al nost* “stapin sobor”
    Venetici de condamnat
    Ne-au vindut cel viitor

  78. Black Rose May 18, 2011 at 8:58 am #

    Guvernul va turna asfalt pe 200 de kilometri de drumuri comunale, după metoda Iei acum, plătești peste trei ani. La nivel național, șmenul băcăuan de 70 de milioane de euro se multiplică și se ajunge la miliarde. Tot cam atunci, vin și importante scadențe ale miliardelor luate de la FMI și UE, pentru udat nisipul patriei. Bașca banii luați zi de zi de la băncile românești, care vor boieri într-o Românie ajunsă la un grad maxim de îndatorare.Veștile proaste nu se termină aici. Conform Kamikaze, UE amenință cu înghețarea a nouă miliarde de euro, fonduri pentru Udrea, Borbély și Ariton. La Ministerul Dezvoltării, cică „riscul întreruperii plăților este iminent“. În paralel, marii asfaltatori europeni adună nori negri deasupra României, pe care o reclamă la UE de practici incorecte și corupție în acordarea și gestionarea contractelor pentru autostrăzi.

    Ne întoarcem în Bacău, unde Dragoș Benea și alții din conducerea PSD acuză PDL că banii pentru drumuri se alocă după o listă fără criterii. Adică se fac strazi numai unde bat vânturi portocalii. Bănuiala care urmează e legitimă și ține cont de apropierea alegerilor, când campania subțire, cu sute de mii de de euro se ține. Așadar, dacă se calculează un parandărăt de 7-10 la sută din total, avem dimensiunea acestui potențial scandal de corupție instituționalizată. Culmea e că firmele ar putea lua credite bancare, ca să acopere costurile șpăgilor politice, deoarece, cum am spus deja, banii se dau în anii viitori. Și nici nu verifică nimeni calitatea lucrărilor, de aia se fac în localitățile cu primarib PDL. Reacția PDL, prin Gabriel Berca, Constantin Scripăț și alții a venit și e stupefiantă: da, așa facem, când ajungeți voi la putere să faceți la fel!

  79. Black Rose May 18, 2011 at 8:59 am #

  80. ZOE, fii barbata ! May 18, 2011 at 9:27 am #

    USL MAREA NECUNOSCUTA
    Ma uitam ieri la Antena 3 la un reportaj facut undeva la sat.În fata unei porti impozante de fier forjat, pe o banca
    statea o tatica într-un capot inflorat, reportera o întreaba daca îi stie pe câtiva oameni politici si pe cine ar vota.Habar nu avea, numai de Udrea a îngaimat ceva, dar
    ce mi-a placut a fost ca pe Ponta îl stia si a spus ca l-ar vota fiindca e baiat frumos!
    Apoi, au mai fost întrebati si alti sateni, nu stiau nimic. Unul a zis ca “deocamdata” nu a aflat, cine este unul sau altul dintre numele spuse de reportera.
    Mergeti fratilor în teritoriu sa va cunoasca lumea, luati satele la rând, împartiti-va zonele între voi si mergeti sa le spuneti cine sunteti si ce înseamna USL !
    Stiu ca Victor e mai activ, dar Antonescu si Constantin ce fac,dorm în papuci?! Degeaba trimiteti voi pe unu si pe altul din organizatiile locale, lumea nu-i ia în seama
    pentru ca asa cum e la tara, de fiecare se vorbeste câte ceva de rau, dar când vine un SEF toti stau cu gura cascata si îl asculta si poate ca ramân si cu ceva în cap, daca li-se explica.
    Daca voi nu faceti asta, o face în schimb PDL-ul cu vârf si îndesat si aia mai au si bani de împins prin buzunare!
    Am auzit ca un primar PSD, a plecat la PDL pentru ca i-a
    dat “Afrodita”( cum spune Ciorbea) niste bani, ca sa faca nu stiu ce în comuna lui.Si uite asa, da si parandaratu, face ceva prin comuna si baga si la tescherea! Mai sta ala sa se gândeasca la etica când simte miros de bani?!
    Acum, au început cu abureala prin media ca la anu vor mari pensiile si vor da si la salarii. Câti prosti nu “pun botu” la vrajelile astea fara sa se gândeasca un minut ca de fapt sunt banii lor ,care le-au fost furati!
    Nu se vor da în laturi de la nimic, manipulare ordinara, specularea oricarei slabiciuni colective, minciuni pe banda rulanta, promisiuni fara acoperire dar facute cu mult tupeu, câte si mai câte alte tertipuri si la o adica
    la alegeri, s-ar putea sa recurga si la “hârdaul lui Petrache”, ca la un vot pe secunda deja au recurs!
    Iar noi, vom cânta în cor, ca de 7 ani încoace: “pleaca ai nostri, vin ai nostri,noi ramânem tot ca prostii”!
    Sper sa n-am gura “aurita”!

    • Iceflame May 18, 2011 at 1:16 pm #

      @Zoe

      ‘Geaba tipi si te agiti, am facut-o si eu de nenumarate

      ori, atat cu Victor Ponta cat si cu Adrian Nastase…

      Le-am sugerat cam de trei ori fiecaruia dintre ei ca

      e vremea de mers in teritoiu si de discutat cu oamenii.

      Ti-ai gasit, dumnealor o tin una si buna:

      “In seara asta, de la ora 21, voi fi invitat la antena

      3, etc, etc”

      Treaba lor, sa nu spuna ca nu le-am zis…

      • ZOE, fii barbata ! May 19, 2011 at 1:45 pm #

        @Iceflame,
        Adevarul e ca ma cam doare gura si pe mine, decând tot zic si zic. Eu ce sa zic, Ponta vad ca mai merge “pe teren” dar Antonescu, nu stiu si nici de Constantin, habar n-am. Daca vor ca lumea de la SATE sa afle ce înseamna USL, trebuie sa le explice cu gura lor, nu prin intermediari.
        Am citit postarile Sibilei, fata asta trage un semnal de alarma cu ce se întâmpla în PSD, în teritoriu,daca
        ei nu au urechi de auzit, sa auda si sa ia masuri urgente si aplicate,se vor trezi cu migrari serioase spre pedelei. Astia momesc cu bani pe toti neica-nimeni de la tara…si stii cum e taranu român si nu numai !Nu vreau sa fiu Mafalda, dar daca si de data asta pierdem, muuulti ani de acum în colo vom plânge!
        Iesitul la Antene = aqua chiorenzis, aia de la tara n-au cablu si nici nu înteleg ce se vorbeste la televizor, pe ei îi frapeaza daca vad un SEF în carne
        si oase!Sa fim sinceri cu noi însine, se stie prea bine nivelul de (in)cultura de la tara !Si tocmai pe asta se bazeaza mincinosii portocalii !
        În rest, ce sa-ti spun, saluta-l pe “Presedintele”Norvegiei din partea mea !

    • justitiaru May 18, 2011 at 7:27 pm #

      @ZOE, fii barbata !

      Inainte sa se duca sa bata ulitele la tara sefii USL ar face bine sa ne explice la TV cu ce se “mananca” USL.
      Eu bag de seama ca USL nu exista, este ca o simpla dorinta a unor parinti sa procreeze un copil, lucru care deocamdata nu il reusesc deocamdata ,dar ar dori ca pe “copil” (daca se va naste)pe sa-l cheme “USL”.E o dorinta legitima dar deocamdata o dorinta neimplinita,o himera fara forma si fara continut si fara “act de nastere”.A te astepta ca oamenii sa voteze o himera este total lipsit de sens.Inainte de a cauta sa lamureasca pe altii D-nii Ponta si Antonescu ar trebui sa se clarifice intai pe ei insisi si sa defineasca in detaliu ce fel de alianta vor sa faca si sa ratifice juridic acordul politic.Am insa impresia ca ei nu s-au pus de acord cum trebuie sa fie acordul.Deci…

      • ZOE, fii barbata ! May 19, 2011 at 1:11 pm #

        @justitiaru,
        Nu te superi ! Vrem sa scapam de portocalii? Vrem!
        Atunci, nu ma interseaza ca USL nu întruneste toate calitatile sa fie pe placul tuturor, important este ca
        avem alternativa la pedelei.Eu votez si cu Papa de la Roma daca ma scapa de puroiul portocaliu.
        Daca nu vom fi uniti împotriva lor, vom avea ani grei de suportat, ca astia vor sa apuce vârsta lui Castro tot la guvernare! Vom ajunge cât de curând , de unde am plecat, adica din dictatura în alta dictatura!
        ceausescu( nu merita majuscula)se bagase si în patul nostru, astia se vor baga si în organismul nostru – la propriu, mâine/poimâine ne implanteaza cipuri ca sa stie absolut totul despre fiinta noastra intima!
        Personal,nu sunt dispusa sa rabd pâna la moarte dictatura si nici sa crap de foame dar nici sa nu pot sa plec într-o vacanta, dupa un an de munca !
        Asa ca, daca “o himera” cum spui tu, îmi va schimba mizeria portocalie în care suntem obligati sa traim, atunci eu votez “himera”, indiferent ce nume poarta, daca ma’ntelegi!

    • murfy May 18, 2011 at 11:04 pm #

      Conducatori ai Aliantei USL
      Luati-va rolul in serios
      Porniti prin tara curajos
      Din sat in sat – din casa *n casa
      O cruciada victorioasa

      *Pozati* Postati Emblema lor murdara
      Prin care tot taiara si taiara.
      Minciuna-jaful si veninul lor
      Sa-l *prindeti* in afise izbitor

      Postati-i clar – la stilpul infamiei
      Pe acesti *calai de viata – libertate*
      Si judecati-i cu *glasul* Romaniei
      In *roba* de-adevar si de dreptate.

      Voi condamnati-i prin prestanta
      De oameni -integri -purtati de fapte
      Poporul sa simpta -lumina-speranta
      Renasterea la viata -dupa *moarte*.

      Cutezati si porniti pe drumul izbavirii nemului.

  81. Iceflame May 18, 2011 at 12:57 pm #

    @ Sibilla

    Eu vorbesc de pe pozitia omului de pe strada, simplu

    simpatizant al PSD.

    Nefiind membru de partid, nu prea stiu ce se intampla in

    interiorul acestuia.

    E drept ca am completat si eu, ca multi altii,

    formularul online de adeziune la PSD imediat dupa

    debarcarea lui Geoana, insa, cam atat…

    Faptul ca procesul nu a mers mai departe mi-a lasat

    impresia ca mult trambitata deschidere a partidului

    catre noi membri s-a oprit la nivelul declaratiilor de

    intentie.

    Asta ma face sa cred ca, in acest partid, s-ar putea sa

    fie mai importanta mentinerea controlului asupra

    memrilor ce exista deja decat cresterea numarului

    acestora.

    Poate ca gresesc, dar asta este impresia pe care mi-am

    facut-o despre intentiile actualei conduceri.

    Nu vreau sa se inteleaga din asta ca sunt cumva contra

    domnului Ponta, dimpotriva chiar, mi se pare ca sunt

    mult mai multe calitatile care il recomanda decat

    defectele care sa il infunde.

    Totusi, dupa umila mea parere, este inca mult,

    foarte mult, de lucru.

    De aceea, din cand in cand, intru si eu pe acest

    blog si mai mazgalesc cate ceva, cat mi se va mai

    permite…

    Cred ca e important ca domnul Ponta sa stie care este

    parerea unor persoane din afara partidului, persoane

    care isi pot permite “luxul” de a spune lucrurilor pe

    nume, fara teama de eventuale repercursiuni pe

    linie ierarhica.

    Cu speranta ca lucrurile se vor imbunatati in urmatoarea

    vreme in PSD, va doresc o zi buna si mult succes in

    activitatea dumneavoastra.

    Cu deosebit respect,

    Iceflame

  82. Revizorul tehnic de trenuri May 18, 2011 at 2:22 pm #

    TATAIE O FĂCUŞI DE OAIE

    Beţivul ramolit (TB) a lansat acele vorbe pe care le consider verosimile în absenţa legăturii între mecanismul vorbirii sale şi subconştient unde se aflau stocate ca întrebarea : „Nici un partid nu a făcut atâta bine României, ca PDL ?
    Parcă-l văd pe „pastorul reformat” Baconschi cu chiloţii Monicăi pe cap, extaziat de aşa o mitră…
    „Lă-n gură de murătură” îmi şopteşte tataie, stupind o poză cu Piticul şi, fără voia mea, slobozind -cu năduf- cartuşul… [Trimite un comentariu].

  83. Marcus May 18, 2011 at 2:54 pm #

    DSK, Ce Ne-ai Facut, Barbate?

    Arestarea lui DSK se dovedeste a fi catastrofala pentru cariera in domeniul politicii externe a macio-ului raspopit libidinos numit de chiombila ministru de externe al Romaniei, pentru meritele deosebite dovedite in iuteala de mana si nebagarea de seama la numaratoarea de voturi la prezidentiale in sensul ca, daca pana acum n-a reusit sa-l scoata pe Basescu nici macar cu un varf de bocanc in exteriorul granitelor Romaniei, o eventuala realegere a “amicului” Sarko va ingropa definitiv pretentiile de politica externa ale ministerului respectiv. Singurele vizite pe care ar mai putea sa le aranjeze Baconschi stapanului sau in alte “tari” vor fi cele agreate cu oficialitatile locale portocaliii din Tara Barsei, Tara Fagarasului, Tara Oasului etc. cu un bonus exceptional (dupa “redarea” de catre chiomb a independentei Har-Cov-ului) oferit drept multumire de monseniorul tovaras colonel Tokes, bonus reprezentat de o vizita in strainatate, mai precis in asa-zisul Tinut Secuiesc. Altfel, canci, plimbari in strainatate ale uratului din capul statului, ca de la o vreme nici macar azerii sau somalezii nu-l mai invita, iar prietenul Gaddafi se pare ca este ocupat cu un mic joc de artificii.
    Ungurii insa, dupa ce chiombila strans cu usa la limita, va comite si tradarea finala prin renuntarea la Har-Cov, il vor primi cu pita, slana dar mai ales cu palinka pe nenorocitul care, pentru a-si mentine gasca de derbedei la polonicul butoiului cu miere reprezentat de banul public, a fost si este in stare de ultima tradare pe care o poate comite un om aflat in pozitia respectiva, tradarea de tara si neam.
    Chit ca UDMR-ul se arata mai rabdator si mai pervers in aceasta chestiune, pe moment santajandu-l pe urat cu iesitul de la guvernare daca nu va trece in aceasta sesiune parlamentara Statutul Minoritatilor, din spate vine tare, calarind murgii lui Orban, camaradul lui Basescu in ale Securitatii, alt popa vopsit, monseniorul Tokes, care o spune raspicat, cu subiect si predicat ca vrea independeta Ardealului iar Basescu, in tara noastra asculta cuminte in casti traducerea in limba romana a doleantelor revansarde ale maghiarimii radicale din aceasta tara. Si daca numai ar asculta, tot ar fi bine, dar el se si conformeaza stiind bine ca fara sprijinul maghiarilor panarama de “majoritate” parlamentara care-i sustine guvernul si politica de genocid va deveni istorie cat ai zice “peste”.
    Revenind la viitorul politic al Baconschi-ului, raspopitu’ care prefera jacuzzi-ul cristelnitei, s-a scos cu brio in momentul in care le-a promis termitelor portocaliii ca va fura intru beneficiul pedeleului la viitoarele alegeri fix un milion de voturi, deoarece cu toate ca experimentul celor o suta de mii furate la prezidentiale a fost un succes, totusi la rahatu’ in care se scalda aceasta adunatura de borfasi in momentul de fata, doar cu un milion ar mai putea lua o gura de aer. Iar politica externa a Romaniei, da-o dracului, la ce ne trebuie atata timp cat relatiile cu FMI-ul sunt batute in cuie si vom mai putea lua un imprumut pentru finantarea campaniei de anul viitor si rotunjirea conturilor neopaturicilor portocaliii in frunte cu cuplul deja intrat in panoplia celebritatilor Romeo si Julieta, Othelo si Desdemona, Tristan si Isolda etc., cu alte cuvinte Udrea si Basescu.
    Asa ca dragi si stimati compatrioti ce-am trait pana acum a fost un nimic fata de ceea ce vom avea de indurat in continuare, cu un Boc reconfirmat ca prim ministru, pe motiv ca alt slugoi mai umil si mai obedient ca acesta sa fi dat cu tunu chiombu si nu ar fi gasit si cu o politica externa defuncta si cu pomana de 6 ani facuta, lasata pe mana unui crai tomnatic si fara nicio chemare pentru pozitia respectiva alta decat o viitoare masiva frauda electorala.
    Cat despre DSK, nu stiu cine i-a facut-o, Sarkozy sau Wall Street-ul, cert este ca facatura respectiva ne atinge si pe noi serios la speranta de a relua relatiile traditionale si benefice cu Franta si implicit cu lumea civilizata.

    • justitiaru May 19, 2011 at 1:48 pm #

      @Marcus
      Sa-ti spun o “taina”, Basescu se foloseste de UDMR asa cum s-a folosit de PNL si PSD , dupa bunul principiu al hartiei higienice : “foloseste-l si arunca-l”.
      Dupa alegerile viitoare, pe care le va frauda in mod grandios, va obtine o majoritate care ii va permite sa guverneze numai cu ai lui (PDL si UNPR)si totul va fi in regula. Ungurenii care se cred mai smecheri vor cadea si ei mesa ca toti ceilalti (in frunte cu Geoana).

      • Marcus May 20, 2011 at 5:43 pm #

        @Justitiaru” nu prea ai cum sa ma surprinzi cu astfel de “taine”, deoarece fiind coleg cu chiombu’ am vaga impresie ca il cunosc muuuult mai bine decat dumneata. Aici este vorba de principiu, precedent si drept castigat (ca sa nu pomenes nimic despre tradarea interesului national)
        In rest om trai si om vide si
        sa fii iubit
        marcus

    • ZOE, fii barbata ! May 19, 2011 at 2:07 pm #

      @Marcus,
      Nu stiu nici eu cine “i-a facut-o”, dar nici nu pot sa bag mâna în foc ca nu si-a facut-o chiar singur!
      Vad ca la noi se tot bate moneda cum ca ar fi inocente!
      Nimeni nu vrea sa ia aminte la portretul sau de amorez vesnic de serviciu.Adica de ce ar fi imposibil sa fi abuzat-o
      pe femeia aceea?! Eu îl vad ca pe un evreu deosebit de libidinos, bun de gura( ca toti evreii)si care ne asigura mieros, pe noi ca nu FMI,a initiat masurile draconice împotriva noastra.
      Nu, nu cred ca e Lacrima Christi!

      • Marcus May 20, 2011 at 5:48 pm #

        @ Zoe: sesizez eu cumva o nota de antisemitism in “inscrisurile” dumitale? Noi, ca romani, nu avem libidinosi? Asta ar fi unu. Doi: imi este perfect perpendicular daca a fost lucrat sau nu, motiv pentru care imi menajez neuronii in aceasta privinta pentru a-i pune la munca in sensul de a-mi imagina cum vor decurge relatiile noastre cu Franta dupa realegerea lui Sarko. That’s All, prieteni!
        sa fii iubita
        marcus

      • ZOE, fii barbata ! May 23, 2011 at 8:17 am #

        @Marcus,
        Nu, nu Marcus te înseli, eu sunt o persoana care nu face niciun fel de deosebire între oameni.Dar se stie ca evreii sunt buni de gura si smecheri.
        Cât despre Sarko,nu-mi place de el, dar sa ne amintim cine a stricat concordia cu francezii.E unu care “ne-a certat” cu toti si care enerveaza si sfintii.
        Sa fii iubit !

  84. Iceflame May 18, 2011 at 3:13 pm #

    Aparatura de supraveghere audio-video in biroul

    vicepresedintilor CJ Iasi, Constantin Adascalitei (PSD)

    si Victor Chirila (PNL).

    Se mai indoieste cineva de faptul ca traim intr-un stat

    securistoid???

  85. nastyb0y May 19, 2011 at 6:11 am #

    Domnule Ponta, probabil ca atunci cand nu aveti ce face, prin week-end-urile fara de atapa la raliu, va mai aruncati cate un ochi si peste comentariile noastre la postarile dvs., mai mult sau mai putin inspirate (ma refer la comentarii, desigur). Sunt convins ca din viteza mitzubişului ati observat ca acei comentatori onesti de pe blogul dvs. se incadreaza in anumite categorii. Fiecare sta pe raftul lui, acolo unde l-a pus Natura. Ba, mai mult, fiecare are fixul sau fixurile sale. Eu, de exemplu, sunt obsedat de obsesia celor de la putere legata de alegerile de la anul. Drept pentru care, le-a dat pe afara, pe nas si pe gura. Obsesia, desigur. Eu v-am spus ce am avut de spus in speta. Vedeti arhiva. Cainii latra, caravana care este, trece. De asemenea, printre obsesiile mele de dimineata face parte si aceea cu modurile de contracarare a trasului cu urechea la convorbirile liderilor USL, mai mult sau mai putin particulare ori protocolare. Astfel, saptamana aceasta s-au anuntat descoperirile soc, care doar se banuiau, referitoare la prima exoplaneta locuibila si microfoanele din peretii CJ Iasi. Legat de aceasta ‘gaselnită’ tehnico-operativa, eu tot va sfatuiam pe aici, dar degeaba, sa mai lasati pe acasa IPAD-ul ala al dvs. Daca se poate, lasati-l la tata socru acasa. Profilerii oranj vor muri de ciuda si isi vor da diagramele GPS cu locatii ale obiectivului VIC peste cap. Dar astea sunt alte discutii, de natura pur stiintifica. In orice caz, cu baietii astia nu se stie niciodata iar, vorba aceea, “frica pazeste bostana”, este mai actuala ca oricand, chiar daca dl. Geoana nu a aflat nici acum de zicala. Ce daca este din colegiul bostanariilor de la Dabuleni? Succes in alegeri. La revedere, domnule Ponta. Tineti stanga, e drum de tara pe fonduri europene.

    • ZOE, fii barbata ! May 19, 2011 at 1:22 pm #

      @nastyboy,
      Tu te pricepi la lucruri pentru “tras cu urechea”, te rog
      spune-mi si mie ( sa nu râzi)pe noi ne poate repera un timpan ascutit – si cum ?! Când spun pe noi, ma refer la oameni simpli fara apartenenta la vreun partid politic.

      • nastyb0y May 20, 2011 at 3:38 pm #

        Da, Zoe, se poate. Dar, este ca şi cum un cetăţean modest, să nu zicem Ponta Victor, ci un altul, posesor de iPAD, îşi pierde tableta. Tehnic, este posibilă detectarea poziţiei acesteia cu o precizie de 2 m prin metoda triangulaţiei in sistemul celulelor de transmisie. Cu toate acestea, nimeni nu s-ar deranja sq facă aşa ceva, datorită costurilor mari dar şi a unei prezumtive lipse a unui mandat. Deci, se poate, dar nimeni nu ne ascultă pe noi, àştia, amărăştenii, din motivele expuse mai sus…Cu toate acestea, multe se fac împotriva legii în tara asta….

  86. Marcus May 19, 2011 at 11:56 am #

    The Show Goes On !

    Golanu’ din capul tarii, cu limbaj de mahala,
    A mai pus-o de-un scenariu cu iz clar de bla, bla, bla.
    Vrand sa creasca in sondaje el si gasca lui de hoti
    Ne-au luat iarasi la gramada drept o masa de netoti.

    Profitand de apetitul prostilor pentru scandal
    A iesit din nou la rampa cu un show de carnaval
    Deghizat in justitiarul insetat doar de dreptate
    El apare-n fata presei luptand pentru echitate.

    Lovit dur la tartacuta de-o subita amnezie
    Chiombu a uitat se pare de-a Ebutei nerozie
    Cand din buzele-i cvadruple sustinea cu infocare
    Ca vrea liber dat la droguri ca nu-s grele ci usoare.

    Sau cand se lansa ideea de seringi pentru drogati
    Date-ntr-un program pe tara unor astfel de ratati.
    Ce-i mai grav in toata treaba si putind a facatura
    Este ca avem de-a face c-o fetida impostura.

    Ca in toate celelalte cu chiombu protagonist
    Si-aici fum si larma mare in spectacol pedelist.
    Azi lumea nu se mai mira cum de Boc e prim ministru
    Cand are “praimtaim” de gala cu un personaj sinistru.

    • jordy May 20, 2011 at 10:42 pm #

      Superb

  87. nastyb0y May 19, 2011 at 11:58 am #

    Drept pentru care, din cauza disperării care m-a cuprins subit, văzând cu câtă detaşare trataţi dvs. problema grijii faţă de “obiectul muncii” deneau-lui, am hotărât să vă dedic o nuvelă. Ca să rămână aşa, pentru posteritate. Uite aşa:

    http://nastyb0y.wordpress.com/2011/05/19/cerere-retrocedare-microfon/

  88. PLANO10 May 19, 2011 at 12:48 pm #

    Scandalul Iasi-gate o posibila implicare a institutiilor statului in supravegheri politice.
    http://www.plano10.com/2011/05/scandalul-iasi-gate-posibila-implicare.html

  89. chiparosul May 19, 2011 at 9:42 pm #

    Cum vi se pare – Piesa de teatru absurdului-comedie.
    *BLONDA , CHIORUL si PITICUL* ?

  90. Marcus May 20, 2011 at 10:06 am #

    Denea Si Zmeura De Aur

    Gestapo-ul lui Basescu, procurorii Denea,
    Dupa ce-au comis prostia tipa azi: “Vai, mama mea!”,
    Geims bonzii de trei parale, pusi de chiombu’ la filat,
    Au fost prinsi cu rata-n gura, prin pereti cand au filmat.

    Simirad, o alta “perla”, ce se vrea cult si rasat,
    Fiind intervievat de presa se umplu tot de rahat
    Pentru a-si gasi o scuza, fara rost dar arogant,
    Vrand sa dreaga busuiocu’ la Parchet fu dezolant.

    Hitler isi filma ciracii practicand sex-ul in baie
    Azi chiombila ne filmeaza cand ne scarpinam la coa…ste.
    Functie de performante pe rivali ii santajeaza
    Iar pe cei din a sa sleahta in partid ii promoveaza.

    Astazi noi in tara noastra n-avem paine, n-avem unt
    Dar avem filmari speciale mai ceva ca-n Holiud.
    Suntem invers cap de lista la ce-n lume este bun
    Si luam “zmeure de aur” pentr-un regizor nebun.

  91. santinela May 20, 2011 at 10:24 am #

    Victore mai esti seful partidului? Pe blog nimic,la TV nimic si in general nimic.In acest timp la Senat a trecut tacit legea votului prin corespondenta etc. Faina de tot “lupta” faceti.Ne va bate Basescu de ne asculta cu urechea si de data asta.In loc sa-i tocati in fiecare zi marunt voi asteptati vacanta.Chiar nu va dati seama ca astia in 2012 dau bani gramada la romani si intorc sondajele si voturile imediat?

  92. ZOE, fii barbata ! May 20, 2011 at 1:45 pm #

    Pentru cei care sunt “preocupati” de absenta lui Victor Ponta,îi anunt pe aceasta cale, ca Victoras al nostru, nu s-a pierdut ci e plecat “pâna aici” în China la o consfatuire.
    Asa ca,dusmanii stiuti si nestiuti, sa ia o mica pauza !
    Nu de alta, dar invidia si “oftica” strica la frumusete!

  93. ZOE, fii barbata ! May 21, 2011 at 9:25 am #

    Pe data de 27 Mai 2011, USL îsi va prezenta programul de guvernare, conform declaratiei parlamentarului PSD Daniel Savu, la Antena3.

  94. popalumi May 21, 2011 at 9:39 am #

    Am citit interviul pe care l=ati dat la RCI, cu ocazia vizitei dvs.in China. Am retinut ca, Romania are un avans sentimental si politic in relatia cu China.

  95. Sibilla May 21, 2011 at 12:32 pm #

    ” Toate aceste nedumeriri îşi primesc răspuns dacă luăm în calcul situaţia disperată în care se află Traian Băsescu.

    Încleştarea de dinţi prin care acesta îi anunţa pe cei din sală că vor trebui să se dea afară unii pe alţii spune totul despre această stare. Locatarul Cotrocenilor simte funia cum se apropie de par. El nu mai este interesat acum decât de o singură criză: aceea a nesiguranţei faţă de propriul viitor, în cazul în care nu va reuşi fraudarea, penală sau morală, a alegerilor din 2012.

    Cheia alegerilor se află la Ministerul de Interne. Celelalte instituţii vor lucra în van dacă la Interne nu se va închide cercul.

    Este acel minister fără de care, cum spunea un vicepreşedinte PDL, Băsescu n-ar fi câştigat preşedinţia.

    Este locul unde, în dimineaţa zilei de 7 decembrie 2009, după noaptea de pomină în care Băsescu a ajuns preşedinte (deşi a pierdut alegerile pe teritoriul României), tripleta Blaga, Videanu şi Berceanu a avut o întâlnire misterioasă. Berceanu spunea şăgalnic că s-au întâlnit la o ciorbiţă de văcuţă; gurile rele spun că s-au întâlnit ca să şteargă urmele nopţii electorale precedente.

    Pentru a-şi asigura spatele în 2012, Traian Băsescu încearcă soluţia finală: să pună în aplicare, la scara tuturor instituţiilor statului, tezele fascistoide despre „sângele proaspăt“ şi „de ce vă e frică nu scăpaţi“. Bagă sânge proaspăt la comanda din vămi şi poliţie pentru a-şi asigura fidelitatea unor garnituri acoperite, noi şi recunoscătoare. Şi bagă frica în toţi, ca să-i poată domina cu organele care-l delectează cel mai mult, „ochiul şi timpanul“. ” – Octavian Ştireanu

  96. Bibliotecaru May 21, 2011 at 10:59 pm #

    Nimic nou?

  97. Marcus May 22, 2011 at 11:07 am #

    Blonda, Chioru Si Piticu, Sa Traiasca Nenea Nicu !

    Zilele acestea urmarind dezbaterile televizate referitoare la cenzurarea unei piese de teatru in Romania “democratica” a golanului basarabean, am avut o acuta senzatie de “deja vu” si asta deoarece exact aceleasi sentimente si trairi exprimate de regizorul piesei si de actori cu ocazia intervievarii lor pe aceastta tema le-am trait si eu in urma cu patru ani.
    Dar despre ce este vorba?
    Acum patru ani de zile, dupa o joaca pornita pe forum la Juralul National, am fost convins de cativa forumisti ca intamplarile pe care le relatam aproape zilnic in aceste pagini virtuale ar merita sa fie stranse intr-o carte si publicate ca atare. Acest lucru si faptul ca un om de mare caracter cu care nici macar nu ne cunosteam personal, dand dovada de un altruism desavarsit si in deea ca anumite fapte ar trebui consemnate pentru a ramane in istorie, macar in aceasta forma, deci acest om, il voi numi in continuare cu nick-ul Vasile, s-a decis sa sponzorizeze fara abslut nicio pretentie tiparirea cartii, au condus in final la materializarea ideii respective.
    Cautand o editura mai accesibila ca pret am descoperit ca Universitatea Maritima Constanta poseda o editura, unde as putea eventual sa tiparesc cartea, motiv pentru care l-am contactat telefonic, pe la jumatatea lunii august, pe seful acestei edituri, un distins profesor-doctor in cadrul UMC si i-am prezentat proiectul. Domnia Sa, nu-i pomenesc numele pentru ca nu merita acest lucru, m-a rugat sa-i trimit un capitol, doua prin e-mail. Cartea fiind terminata in forma electronica in proportie de 85% i-am trimis-o pe toata. Dupa mai putin de doua zile am fost sunat de d-l profesor,cu care am avut aproximativ urmatorul dialog:
    – Domnu’ comandant, am vrut sa citesc o pagina, doua sa vad daca merita, dar pur si simplu m-a captivat si nu m-am lasat pana n-am terminat-o. Acum suntem in vacanta, dar cum incepem cursurile in speptembrie, veniti cu ea si o publicam urgent.
    Zi si facut, in septembrie m-am prezentat cu ambele variante fiinalizate (electronic si print) la cabinetul d-lui profesor entru a definitiva “afacerea” unde am avut un alt dialog cu domnia sa:
    -Domnu’ comandant, mai am un rest de zece zile de concediu si plec in Croatia. Vad ca ati terminat cartea, asa ca o iau cu mine sa o citesc si cand vin ii dam drumul. Dar din ce-am citit eu nu prea inteleg de ce i-ati dat titlul May Day…Sabordarea Flotei Comerciale Romane (pentru cei mai putin obisnuiti cu termenii marinaresti, May Day este semnalul de pericol in marinarie, care a inlocuit clasicul S.O.S., iar sabordare inseamna scufundarea intentionata a navei proprii a unui armator pentru a nu fi capturata de inamic (de regula folosit in Marina Militara). ?
    -Pai, aveti rabdare sa citi si ultimile capitole si veti intelege !
    Acestea fiind zise, ne-am luat ramas bun, i-am urat “vacanta placuta” si l-am sunat din nou la sosirea in tara, cu banii pregatiti pentru a semna contractul.
    Nu mica mi-a fost mirarea cand distinsul profesor-doctor mi-a dat urmatoare replica dupa schimbarea “politeturilor” de rigoare:
    – Cat despre carte, domnule comandant, nu cred ca o putem publica in viitorull apropiat sau ca eventual o mai putem publica. Ganndu-ma la cine stie ce catastrofa s-a intamplat l-am intrebat cu o curiozitate, zic eu, legitima:
    – Dar ce s-a intamplat domnule profesor?
    – Pai de trei zile imi lipseste un tipograf de la munca si nu stiu cand, sau cum pot rezolva problema. Cu toata uimirea cu care pur si simplu m-a interzis stimabilul n-am putut sa ma abtin si am izbucnit intr-un ras cat se poate de sanatos:
    – Auzi, bre profesore, talica ai impresia ca vorbesti cu copiii de gradinita, de-ti permiti asemenea povesti ?
    – Haideti, domnu comandant ca nu… I-am inchis in scarba telefonul si pana la urma am gasit totusi o editura in Constanta dispusa sa-mi publice cartea.
    Cea de-a doua intamplare legata de aparitia acestei carti s-a petrecut la momentul in care am vrut sa introduc cartea in circuitul de librarii din Constanta si asta deoarece pe de-o parte, dupa revolutie au mai ramas doar vreo trei-patru librarii in Constanta, restul fiind transformate in baruri si birturi, iar pe de alta parte datorita faptului ca proprietara a trei dintre acestea ,careia am avut ghinionul sa-i fac propunerea, s-a dovedit a fi o pupinbasista in toata splendoarea definitiei acestui cuvant, drept pentru care am avut urmatorul dialog telefonic cu ea:
    – Sarut mana doamna, ma numesc…, si intamplator am scris o carte cu subiect marinaresc pe care as vrea s-o distribuiti la vanzare in librariile Dvs.
    – Da, domnule, cu cea mai mare placere, cum se numeste cartea?
    – May Day,.. Sabordarea Flotei Comerciale Romane, i-am raspuns eu politicos. M-am convins de multa vreme ca sustinatorii cei mai infocati ai basescului, numai de inteligenta sau posesie de cultura generala nu pot fi acuzati sau macar suspectati, insa de data asta am dat peste o chestie care stia cu ce se mananca marinaria, asa ca nici daca as fi ars-o cu fierul rosu nu ar fi avut reactia pe care a avut-o:
    – Ce vorbesti dom’le, pai s-a facut experiza si a reiesit ca d-l presedinte nu are nicio vina in dispartia flotei, te-ai trezit dumneata sa spui altfel decat expertii.
    Auzind acestea am considerat ca inutila orice alta dezvoltare a subiectului asa ca i-am trantit telefonul cu un bine meritat “hai sictir!”
    Norocul meu a constat totusi in existenta prietenilor, a colegilor de facultate si a unor cunostinte virtuale din lumea bloggeritului, ocazie cu care le multumesc inca o data pe aceasta cale, pentru faptul ca la ora actuala din toata editia, am ramas numai cu vreo cateva exemplare, chit ca aceasta carte nu a simtit miros de librarie sau confort de taraba. Pe langa aceasta satisfactie traiesc si sentimentul lucrului bine facut, deoarece toti cei care au citit-o au apreciat-o ca pe o lectura care merita a fi facuta la ora de week end.
    Va las pe Dvs. sa trageti concluziile referitoare la modul in care este tratata libertatea de exprimare in statul chiombului, al blondeisi al piticului urmasi demni ai preaciuruitului targovistean.

    • chiparosul May 22, 2011 at 11:25 pm #

      Poporul roman lanseaza in disperare ultimul strigat
      SOS -prin care ne implora sa il scapam de *BLONDA ,
      CHIORUL si PITICUL *

  98. Iluminatu May 22, 2011 at 9:05 pm #

    GÂNDIREA OVINELOR

    – Ce prost trăim la târlă măi Mioara,
    Tunşi, mulşi, de Jon*; amară e papara.
    Iarba-i prea puţină pe pământul prost.
    Hai în lume dragă să căutăm un rost.

    – Prea ascuţit la minte, ai behăit Mitică.
    Turma e săracă, miaua e prea mică,
    Îi scump laptele praf, nu e de înţărcat.
    Ugeru-mi e flasc fiindcă n-am mâncat.

    În toamna cea trecut nu ai fost preventiv,
    Ignorând să-ţi cumperi un prezervativ !
    – Minte de oiţă, faci din toate dramă ;
    Nu erai gestantă, ajungeai pastramă…

    Spre Dunkerque, hai, şi-acolo punem botul,
    Noaptea cu lună nouă trecem cu feribotul
    Ajunşi în Dover mascaţi în câini: ham, ham
    Mergem pe firul ierbii până la Buckingham.

    Acolo tundem iarba scurt, în curte la palat,
    Fără salariu, dar sigur nu mai suntem în rahat.
    Le dăm şi lâna toată, monarhilor pentru peruci,
    Şi ţâţă duce de oiţă doică, pruncilor de duci…

    P:S:
    Bă Jon*, nu peste multă vreme ai să fi pe rugi
    Dar pân-atunci ce aia lui Mitică o să sugi ?

  99. Alex May 22, 2011 at 11:15 pm #

    Ai ramas ca la dentist dupa ce ti-a zis Badea de proiectul psd anti autoaparare…

  100. Marcus May 23, 2011 at 11:41 am #

    Chiombu Si Chinezii

    Ca Romania, sub conducerea “inteleapta” a chiombului, a ajuns sa fie tratata drept paria vietii politice internationale, motiv pentru care a fost ridicat drapelul de carantina si suntem ocoliti mai rau decat o tara lovita de ciuma de toti conducatorii acestei lumi, stiam de foarte multa vreme.
    Ca imbecilul de basescu, in nemernicia lui, ca un caine turbat, a muscat din mana celor mai importanti parteneri europeni si a pus pe butuci relatiile internationale ale tarii noastre, oferindu-ne in loc manifestarile sale maladiv viscerale cu care incearca sa-si invinga frustrarile unui om limitat in gandire si manat in actiunile sale doar de setea de putere absoluta si impunere a unui ego atat de tarat incat ar putea servi drept model de “asa nu” pentru o lume intreaga, stiam de asemeni de multa vreme.
    Ca la conducerea Ministerului de Externe a numit un neavenit rupt de realitate, total inutil in fruntea acestui minister, uns doar pentru iuteala de mana cu care a fraudat rezultatul votului la Ambasada noastra din Franta in favoarea lui chiombila si pentru a repeta performanta la viitoarele alegeri parlamentare, la nivel de intreaga diaspora, iara stiam de multa vreme.
    Ca tatal chiomb al portocaliilor, in loc sa se ocupe de prerogativele constitutionale pe care le are in domeniul politicii externe, face orice altceva de la conducerea nemijlocita a cimitirelor si toaletelor publice ale Romaniei pana la implicarea fatisa si total anticonstitutionala in viata de partid a termitelor portocaliii, stiam si ne saturasem de multa vreme si de acest lucru.
    Ceea ce nu stiam insa, dar nu m-a surprins de niciun fel, este faptul ca in trei din cele mai importante si cu enorma greutate economica mondiala state asiatice si anume China, Japonia si Coreea de Sud, in conditiile in care noi am ramas singura tara europeana care in loc sa iasa din criza, se afunda si mai tare, ca urmare a imbecilitatii basescului si a guvernului sau de marionete si in care orice investitie in economie ar fi mana cereasca, noi nu avem ambasadori in aceste tari, ba mai mult, prin vocea lui plangacila din capul statului tunam si fulgeram impotriva unor eventuale investitii venite din partea Chinei.
    Politrucul asta nenorocit, care in timpul lui Ceausescu tinea echipajelor lectiile de invatamant politico-ideologic in calitate de propagandist PCR si servea la cel mai inalt nivel interesele PCR sub tunica ofietrului acoperit de Securitate, la Anvers, s-a trezit dintr-o data mare capitalist si luptator anticomunist si trateaza republica China, de pe pozitiile staliniste ale luptei de clasa, uitand ca tara respectiva este a doua mare putere economica mondiala, curtata de toti marii capitalisti adevarati ai lumii si ca de-a lungul timpului aceasta tara ne-a fost un partener traditional de afaceri indiferent de regimul politic al celor doua tari.
    In cretinismul lui, chiombila are senzatia ca, dezavuand relatiile cu China sau schelalaind impotriva Rusiei, poporul roman, este, in marea lui majoritate, antichinez, antirus si anticomunist si ca va sari de fund in sus de bucurie votand in draci partidul portocaliilor la viitoarele alegeri multumindu-le astfel ca l-au adus în sapa de lemn, indatorandu-l pe doua generatiii si lasandu-l muritor de foame in strada dar cu convingeri anticomuniste de neclintit.
    Caci asta face trogloditul de basescu din exces de lupta “anticomunista”: confunda sula cu prefectura, conducerea comunista a Chinei cu interesele economice majore ale Romaniei si o tine langa-balanga cu “jos comunismul” dupa ce comunismul l-a adus langa Petre Roman, gata sa-l injunghie in spate la momentul potrivit in calea de a deveni presedintele Romaniei.
    Tragedia consta in faptul ca mai are din mandat “cacalau, maria ta” si daca Opozitia nu va reusi sa-l descauneze (si eventual sa-l descapataneze pentru tot raul facut acestei tari pana acum), inainte de expirarea mandatuului avem toate sansele de a ne intreba ca tampitii de ce dracu ne-am dat de ceasu’ mortii sa fim primiti in Uniunea Europeana care deocamdata se multumeste sa ne evite ca pe ciumati, dar dac-o mai pune chiombila de una sau doua de nefacute, aia suntem!

  101. Iceflame May 24, 2011 at 8:55 am #

    Domnule Victor Ponta,

    reproduc aici un fragment din declaratia domnului

    Crin Antonescu privind pozitia USL in legatura cu

    din diaspora:

    “Am vazut ca in ultimele zile, dl Baconschi debiteaza

    ineptia pe care i-a livrat-o departamentul de

    propaganda – cea ca eu si Ponta prigonim tare romanii

    din strainatate. Sa precizam ca nu avem nimic impotriva

    exprimarii votului romanilor din strainatate, ca suntem

    preocupati ca posibilitatile de evitare a fraudei din

    Romania sa existe si pentru cei din strainatate”

    Desi vine cam tarziu, aceasta clarificare a pozitiei

    USL, este binevenita.

    Era si mai bine daca ar fi fost facuta

    cu mult mai devreme, insa, e bine si acum…

    Domnule Ponta, imediat dupa furtul de voturi realizat

    prin intermediul ambasadelor, in special a celei din

    Paris, furt ce a facut posibila reinscaunarea lui

    Basescu in cea mai inalta pozitie in stat, portocaliii

    au inceput o campanie furibunda de antagonizare a PSD

    si PNL versus diaspora romaneasca…

    Profitand din plin de rezultatele falsificate ale

    optiunii romanilor din strainatate, portocaliii si-au

    concentrat atentia pe subiect, si, pe aceasta fisura

    produsa in mod artificial, au continuat operatiunea…

    Astfel, timp de mai mult de un an si ceva, apologetii

    portocalismului romanesc au batut moneda pe tema:

    romanii din diaspora sunt portocalii si

    pro-basisti in proportii covarsitoare…

    Nimic mai fals.

    Romanii din strainatate nu sunt

    altceva decat rudele romanilor din tara, adica, a

    victimelor dezastruosului mod portocaliu de

    guvernare…

    Domnule Ponta, faptul ca oamenii aceia traiesc si

    muncesc temporar in alte tari nu inseamna ca sunt

    diferiti de mamele, tatii, fratii si surorile lor din

    tara de origine, Romania…

    Credeti ca ei nu stiu ca parintii lor pensionari

    sunt desconsiderati si umiliti de binecunoscutele

    “vedete” ale guvernului Basescu-Udrea-Boc?

    Credeti ca romanii din strainatate nu sunt la curent

    si nu sufera sufleteste alaturi de apropiatii lor din

    Romania atunci cand afla cum sunt taiate indemnizatiile

    acordate persoanelor cu handicap sau cele ale

    insotitorilor acestora?

    Credeti ca ei nu sunt la fel de bulversati ca romanii

    din tara atunci cand afla ca se desfiinteaza spitale

    in loc sa se construiasca?

    De ce va spun toate acestea domnule Ponta?

    Va spun toate acestea pentru a va incuraja sa intrati

    mai mult in contact cu diaspora romaneasca si de a trata

    aceasta categorie de romani cu ceva mai multa atentie

    decat pana acum si de a nu va lasa cumva descurajat de

    abjecta facatura portocalie in ceea ce priveste asa-zisa

    inclinatie spre PD-L a romanilor din Italia,

    Spania, Franta, Germania, SUA, Canada, etc.

    Folosesc acest prilej pentru a adresa feliciari domnului

    Antonescu pentru pozitia adoptata de dumnealui in numele

    aliantei si indraznesc sa va sugerez sa procedati si

    dumneavoastra la fel, sau, de ce nu, mai bine…

    Va salut!

    Traian Basescu

    • Iceflame May 24, 2011 at 9:04 am #

      Erata

      1) Numele lui Traian Basescu nu trebuia sa apara dupa

      salutul meu…

      S-a intamplat din cauza ca postez direct,

      fara o verificare preliminara…

      2) La inceputul textului, ar fi trebuit sa apara

      “in legatura cu romanii din diaspora” in loc de

      “in legatura din diaspora”

      Imi cer scuze pentru aceste 2 greseli.

  102. LORD May 24, 2011 at 10:09 am #

    Domnule Ponta , va respect si va stimez , sunt un sustinator fidel al dumneavoastra dar nu imi pot imagina cum la Oltenita ar reusit sa aveti la conducerea partidului un fost puscarias , un om dubios care trage partidul in jos.La ultimele alegeri locale , partidul a obtinut mai multe voturi decat acest mafiot . Va rog sa luati atitudine , altfel ma vad obligat sa demisionez din functia pe care o detin in partidul dvs deoarece cetatenii ne confunda si pe noi cu acest individ.Va multumesc din suflet.

  103. Marcus May 24, 2011 at 11:06 am #

    Dumnezeu Sa-l Odihneasca pe Fanus Neagu!

    DeNeA, Comanda La Mine: Aport!

    Spre deosebire de majoritatea noptilor in care traiesc in somn adevarate cosmaruri visandu-l pe chiombu’ ales pe viata, avand-o ca tovarasa de viata in cabinetul doi pe Leana, pe post de prim ministru, tot pe viata, azi noapte am visat ceva foarte frumos.
    Se facea ca gestapovistii basescului de la DeNeA, loviti brusc in constinta de ideea ca de fapt ei sunt meseriasi chemati sa puna ordine in statul mafiot, instaurat de chiomb in Romania si nicidecum s-o faca pe arnautii dictatorului, s-au pus nene pe treaba si de-acum incolo nu ne mai vor oferi nemernicii televizate pe post de spectcol de circ in prime time, ci vor lupta pe bune cu coruptia din Romania. Ca in sfarsit vor inainta Curtii dosare beton, pe baza carora neopaturicii portocaliii si nu numai, vor putea fi judecati si condamnati si nu tinuti sine die in arest preventiv, cat sa-si rezolve chiombu’ gainariile politice, dupa care sa li se dea drumu fara niciun fel de explicatie.. Ca nu vor mai trezi lumea din somn la sase dimineata, mai ceva ca securistii lui Draghici care-i umflau pe dusmanii de clasa fie cu Gaz-ul, fie cu Volga neagra si-i duceau in beciurile Securitatii si ca se vor comporta civilizat, strict in limitele legii, fara a comite abuzuri pe care nici Securitatea lui Ceausescu nu si-a permis sa le comita.
    Tot in vis se mai facea ca aceeasi gestapovisti, readusi cu picioarele pe pamant si cu intelegerea a ceea ce sunt ei si ceea ce trebuie sa faca updatata, nu vor mai raspunde la comanda politica a basescului ci, de acum inainte vor proceda “by the book”, punand astfel bazele unui sistem juridic care intr-adevar sa indrepte societatea, in loc de a baga mintile in cap unor eventual dizidenti portocalii care ar indrazni sa miste in front.
    Si visul a continuat frumos, in ritmul acesta, cu niste baieti de baieti, gen “Incoruptibilii”, care isi vad profesionist de treaba lor pentru ca orice roman sa doarma linistit in ideea ca cineva vegheaza pentru ei.
    Numai ca a venit si momentul realitatii basiste crunte cand, trezit din somn si primenit pentru o noua zi de calvar portocaliu, am dat drumul la telvizor ca sa aflu de la stiri ca de fapt respectivii gestapovisti fac exact pe dos de cum am visat eu, executand fara sovaire “aportul” basist, prezentandu-se din zori de zi cu victimele in gura pentru a le depune la picioarele chiombului care, in semn de multumire, sa-i scarpine intre urechi si sa le arunce un bat sa se joace.

    • ZOE, fii barbata ! May 24, 2011 at 1:27 pm #

      @Marcus,
      Vise dragul meu, vise! De obicei visele se întâmpla aievea,tocmai pe dos.

      Cred ca ceea ce suntem noi obligati sa vedem acum se mai întâmpla dupa 1946,când cine nu era cu noi, era împotriva noastra.Chiar daca ne asteptam la orice din partea acestui personaj sinistru, totusi ca un paradox ne surprinde de fiecare data.
      Pe zi ce trece ne afundam tot mai adânc în hatisurile “epocii de aur” continuata mai acerb ca niciodata.
      “Vremurile de trista amintire” nu sunt doar vorbe goale ci sunt clipe traite cu frica în oase, când te puteai trezi saltat fara motiv si dus cine stie unde pentru o simpla vorba aruncata neântelept sau pentru ca pur si simplu cineva avea necaz pe tine.
      Parca traim un blestem, fiara pe care o credeam moarta si îngropata pe veci, prinde o noua viata si se pregateste sa devoreze din nou existenta oamenilor, exact ca în filmele de groaza.Am folosit aceasta metafora pentru a ilustra cât mai semnificativ momentul la care s-a ajuns, tocmai când credeam cu totii ca sângele varsat la Revolutie nu a fost în zadar, ca ofranda pentru dreptul suprem la libertate!
      Uite ca ne-am înselat, avem singura libertate de a raspunde la “aport” iar daca miscam în front, scurt si la obiect,ajungem la “hârdaul lui Petrache” !
      Ma pregatesc sa recitesc ” Cel mai iubit dintre pamânteni” , ca mi-e dor de Marin Preda !
      Sa fii iubit !

      • Marcus May 24, 2011 at 9:07 pm #

        @Zoe: ai si n-ai dreptate ! Par exampl, ca sa zic asa, atmosfera de teroare in ultimii ani ai dictaturii ceausiste era intretinuta prin folclorul ca Securitatea taie si spanzura. Nimic mai fals. In acei ani, in afara de reprimarea brutala a muncitorimii brasovene, nu prea a avut mare activitate Securitatea in ceea ce priveste arestarea romanilor. Ei, da, in anii lui Draghici alta a fost atmosfera care incepe sa aduca ca doua picaturi de apa cu ceea ce face chiombila. Diferenta este ca atunci se aresta in numele poporului, iar astazi in numele Mafiei. Buboiul este deja copt rau, da’ rau de tot, pe fruntea lu’ chiombu scrie disperare daca a ajuns sa-l aresteze pe Mironescu (nu ca ar avea remuscari, asta n-are mama, n-are tata cand este vorba despre interesul lui si al Famigliei).
        Om trai si om vide
        sa fii iubita
        marcus

      • ZOE, fii barbata ! May 26, 2011 at 7:53 am #

        @Marcus,
        Eu ma refer la toata perioada comunista.
        Iar în timpul “ciuruitului”, actiunile nu
        erau publicate ca acum, se mergea pe sest
        dar nu înseamna ca nu se “opera” nimic.
        Ce stii tu,daca ai fost marinar, erai mai
        mult plecat!
        Cu toata secretomania actiunilor lor, tot
        se afla când unu era saltat si toti vecinii
        amarâtului aveau “coada”.Se fila non stop zona.
        Stiau si ce manânca omul…

      • Marcus May 26, 2011 at 1:38 pm #

        @Zoe; mi-esti draga, esti o “batausa dulce” mai combatanta decat eroina lui Clint Eastwood din Million Dolar Baby🙂 ,
        drept pentru care as dori fara nicio gluma sa-ti ofer un exemplar “May Day…Sabordarea Flotei Romane” cu autograf. Acceptul tau m-ar onora. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa intri la mine pe blog cu o adresa de e-mail valida.
        sa fii iubita
        marcus

      • ZOE, fii barbata ! May 28, 2011 at 10:39 am #

        @MARCUS,
        :]Îti multumesc pentru aprecieri, ma simt onorata pentru ca un om de valoare are o parere buna despre mine!
        Într-adevar sunt o luptatoare în apararea adevarului si a dreptatii, nu vreau sa folosesc fraze bombastice, dar trebuie sa recunosc ca nu ma lasa indiferenta lumea în care traiesc si nu pot sta deoparte când sunt “cestiuni
        arzatoare la ordinea zilei”! Ca orice Sagetator, care se respecta, eu “lupt” cinstit pentru o cauza dreapta
        si nu am scopuri ascunse.
        Am înteles gestul tau si îl apreciez, mi-ar face mare placere sa am cartea ta, dar retinerea nu vine din motive pecuniare.Nu prea stiu sa-mi aleg cuvintele pentru ca nu vreau sa te jignesc ( cel mai mare defect al unui Sagetator este sinceritatea)dar am o teama în a trimite adresa de mail.Într-o tara ca a noastra la ora actuala, începe din nou frica si de umbra ta!
        Si mereu îi dau dreptate lui “nastyboy”, el stie multe lucruri în acest sens.Oricum ma mai gândesc.
        Sa fii iubit,
        Zoe…

      • Marcus May 29, 2011 at 12:55 pm #

        @Zoe iti inteleg si-ti respect temerile, insa te asigur ca nu sunt terorist virtual🙂 Daca iti vei invinge teama stii adresa blogului meu.
        sa fii iubita
        marcus

  104. justitiaru May 24, 2011 at 1:27 pm #

    @Marcus
    Compozitiile tale pamfletare sunt pe cat de “spumoase” pe atat de inofensive pentru cei pe care ii vizezi.
    Mai mult ele fac un “elogiu” subtil al atotputerniciei actualei puteri care pur si simplu ii joaca in “foi de vita” pe toti adversarii politici.
    Intr-o “ecuatia mediatica” mai profunda popularizarea obsesiva a abuzurilor nepedepsite face jocul actualei puteri care astfel se regaseste ridicata la rangul de “super-putere” pe care nimeni si nimc nu o poate atinge indiferent de ce si cate gogomanii ar face.
    Parfrazand o zicere celebra constat ca pana acum ai interpretat cu talent lumea basista problema este insa de a o schimba.

    • Marcus May 24, 2011 at 9:14 pm #

      @Justitiaru: nu vreau sa intru in polemica cu duumneata, doresc sa fac doar mici precizari:
      1) eu nu urmaresc sa-i sensibilizez pe gestapovistii basescului, ar fi inutil
      2) tratarea subiectului la modul pamfletar o fac (atunci cand nu folosesc alta metoda) pentru ca “sa ne radem de dobitoci” (fara falsa modestie uneori “ma rad” singur in timp ce scriu) stiind din cele citite ca uneori pamfletul este o arma mai cumplita decat orice Opozitie serioasa. Am cativa “amici’ basiti care numai la citirea nick-ului marcus fac spume la gura, isi numesc nevasta “fa” si-si bat copiii dupa care-i puna in geam sa rada la vecini.
      3) am placerea de a vedea pe blogul personal ca sunt monitorizat, ceea ce inseamna ca ceea ce scriu conteaza si deranjeaza.
      4) ar trebui sa tac, in opinia dumitale?
      5) sa fii iubit
      6) marcus
      7)🙂

    • Marcus May 24, 2011 at 9:21 pm #

      @Justitiaru; si in loc de ps un bonus din arhiva personala pentru modul cum si-au luat-o astazi la votul din Camera:

      Baga-ti-l In Fund, Nea Toadere!

      Alde Udrea si-alti ministri, Anastase si Olteanu
      Au dat proba-n fata lumii, cum e treaba cu melteanu
      Care-ajuns in Sfatul Tarii, pus sa isi exprime votu’,
      La deş’t sui al lu’ nea Toader, ca t.ampitu’ puse botu’.

      Si-a votat precum primarul, nestiind nici ce, nici cum
      Legi nevrute de Putere, la norod insa parfum.
      Disperat de-asa greseala si visand la final roz,
      El umil acum asteapta busuioc dres de matroz.

      Lumea muta il priveste si pare a nu-ntelege
      Cum ajuns-a d.obitocu’ la popor sa faca lege.
      A uitat cu buna stiinta c-a primit bacsis galeata
      Sa-i dea votul lu’ Chiombila care si-a adus si sleahta.

      Geaba azi goliti la punga si pe cap doar cu nevoi
      Se crucesc cum Anastase numara din doi in doi,
      Sau cum omu’ cu broscoiu’, din scaun de presedinte,
      Valideaza ranjind scoruri, iar apoi el se dezminte.

      Opozitia-i ferice si din plenuri se retrage
      Nevrand in asa privata, ca o musca sa se bage.
      Ea mizeaza-n continuare pe nea Toader s-al sau deget
      Ce indruma grav melteanu sa voteze fara preget.

      Pentru-a nu intra-n anale, c-autor de-asa rahat,
      Nenea Toader bine-ar face, daca ar urma un sfat:
      Degetul ce il ridica, semn de vot, c-un aer dur,
      Ar da bine la p.oo.lime, de si l-ar baga in c…fund!

    • ZOE, fii barbata ! May 26, 2011 at 8:20 am #

      @justitiaru,
      Si ce ai vrea sa faca Marcus, sa puna mâna pe o arma si sa-i curete?! Si pamfletul este o arma, e adevarat, într-o lume civilizata si cu glagorie nu într-una de semidocti care, îngî…îngî si bâ…bâ,mm…mm, nu înteleg nimic dar nici nu
      se poat exprima rotund si coerent.
      Tota aceasta “super-putere” se va sparge cât de curând ca un balon de sapun, a crapat el ceausescu(intentionat scris fara majuscula)! Tot asa, pe vremea lui lumea era sceptica, nimeni nu credea ca tiranul va avea vreodata un sfârsit si oamenii obosisera sa mai spere. Dar într-o zi,
      s-a pornit tavalugul cu atâta forta încât a strivit cu repeziciune capul “fiarei” iar acolitii lui dadeau din colt în colt si se piteau prin unghere nebanuite de frica
      poporului dezlantuit.

      • justitiaru May 26, 2011 at 8:33 pm #

        @ZOE, fii barbata !
        Sperando,sperando… !
        “Tavalugul” a fost pornit din “afara” asa cum bine sti, iar un rol importasnt in impingerea lui “inauntru” a avut dupa cum se pare o peresaonalitate f.hulita dupa aceea.Esti naiv daca iti imaginezi ca istoria se poate repeta intr-un mod asemenator si se vor mai gasi fraieri care sa-si riste pielea ca apoi sa fie huliti.Multimea a inceput sa participe la “impingerea tavalugului” numai dupa cand jocurile erau deja facute.
        Filozoful care vorbea despre “repetabilitatea istoriei” spunea ca de obicei evenimentele istorice semnificative se manifesta mai intai intr-un mod dramatic iar ulterior ca o farsa.
        Vom trai si vom vedea .

      • ZOE, fii barbata ! May 28, 2011 at 9:31 am #

        @justitiaru,
        Se zice, träindo sperando, murindo ca…do, hahaha!
        Ai dreptate, se pare ca asa s-au întâmplat lucrurile, sau cel putin asa se vorbeste. Oricum cred ca a fost câte putin din toate.”Persoana” a fost ulterior hulita
        pentru ca lumea stia ca a facut parte din sistem si înca într-o pozitie destul de înalta si mai e ceva la românasii nostri, am auzit destul de des :”da ce el a mâncat salam cu soia ca noi”?! Cât de stupida aceasta afirmatie, adica un om trebuia neaparat sa faca foamea
        ca sa aiba alte idei decât ale stapânului vremii !
        Nimeni nu sta sa gândeasca mai adânc,poate ca omul a fost sincer si patriot si a pus umarul la salvarea natiei, la urma urmei daca nu era asa, putea sa traiasca linistit fara sa se lege la cap.
        Uite ca sintagma atât de ironizata, “a fi sarac si cinstit” el a transformat-o în realitate.
        S-a umplut cumva de averi si-a “tras” cumva jdemii de case,a facut afaceri oneroase? NU!
        Si atunci, nici asta nu ne convine ? Cum trebuie sa fie un om în tara asta ca sa placa acestui popor plin de fite si grandomanie, iar când îl scuturi, nu pica nimic nici din cap, nici din buzunare ?!
        Daca am un regret pe lumea asta, este ca m-am nascut în aceasta tara !
        Sa fii iubit !(vorba lui Marcus)

  105. ZOE, fii barbata ! May 24, 2011 at 1:30 pm #

    S-a stins din viata, unul dintre “Frumosii nebuni ai marilor orase”, Dumnezeu sa-l odihneacsa în pace !

    • moromete May 24, 2011 at 11:30 pm #

      ROMANIA in momentul de fata arata ca un “CANTON
      PARASIT ” .

  106. Alexa May 24, 2011 at 2:12 pm #

    Voi va bateti joc de noi, nu-i asa? Cum a putut sa iasa Crin Antonescu sa spuna ca-l suspenda pe presedinte, pt. ca are majoritatea in Senat de luni?Atentie de luni si era duminica!! ce fraier poate sa zica asa ceva?

    Si Dan Voiculescu la fel cum a putut sa anunte di9nainte ca unii vor veni in usl de la pdl?

    Chiar daca se stia, nu era cazul sa provocati pe nimeni, voi parca ati atentionat pe cine trebuie. Oare chiar luptati contra sau pentru de fapt?

    Nu stiu ce sa mai zic de voi Ponta, puterea castiga victorie dupa victorie si voi nimic, doar promisiuni desarte.

    Parca sunteti imbecilul ala de Cristian Borcea, auzi sa tina conferinta de presa ca se va casatori cu alta cu o luna inainte sa divorteze oficial, cand divortul lui s-a pronuntat abia dupa o luna.Culmea tupeului, asta nu ti se mai pare o sfidare fata de credinta de pe meleagurile romanilor, domnule Ponta?

    Eu aveam alta parere despre voi, Ponta, dar vad ca doar gura e de voi. Voi chiar vreti sa faceti ceva sau nu?

    Cineva zicea de anticipate. Am inceput si eu sa cred ca e singura solutie.

  107. Alexa May 24, 2011 at 2:54 pm #

    Acum am citit si eu stirile de azi. Chestia cu votul de la Camera.

    Sunt curioasa ce se va face pana la urma din moment ce e un vot corect. Deci ati reusit sa convingeti 23 de deputati sa vina la usl?Sau au votat asa doar pt. legea asta?

  108. Alexa May 24, 2011 at 2:56 pm #

    Si nu pot sa mai scriu pe blogul tau din internet explorer, se blocheaza de la primele cuvinte.Asa ca iti scriu din Firefox.

    apropo, 0=lost so far.dar am zis hai sa fac o exceptie.

  109. Alexa May 24, 2011 at 3:01 pm #

    Cred ca asta seara iar o sa apari pe la televizor, domnule Ponta, ne zici si noua pe blog sau trebuie sa incep sa dau de pe la 6-7 ba pe Realitatea ba pe Antena?

  110. Alexa May 24, 2011 at 4:59 pm #

    citez dintr-un articol care arata un succes important al Romaniei:

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-8651667-mae-romania-fost-aleasa-consiliul-drepturilor-omului.htm

    Romania a fost aleasa vineri membru in Consiliul Drepturilor Omului (CDO), pentru un mandat de trei ani, in urma alegerilor desfasurate in reuniunea plenara a Adunarii Generale a ONU, la New York, informeaza MAE, citat de Agerpres.

    “Rezultatul acestui vot demonstreaza aprecierea de care se bucura tara noastra pe scena internationala, ca partener de dialog activ si responsabil in domeniul promovarii si protectiei drepturilor omului. Totodata, succesul din data de 20 mai reprezinta un gest de recunoastere a progreselor obtinute in ultimii 20 de ani, in plan intern, in domeniul protectiei drepturilor omului, consolidarii democratiei si statului de drept”, se arata in comunicatul MAE.

    Asta inseamna ca de vineri noi avem drepturile omului?
    Pt. ca vreau si eu drepturile omului domnule Ponta.

    Gata de acum incolo esti obligat sa-mi asculti si sa-mi respecti drepturile mele ca om.

    De exemplu este dreptul meu sa te intreb si tu sa-mi raspunzi.

  111. Alexa May 24, 2011 at 6:03 pm #

    Sunt nedusa pe la palate. Nu le am cu protocoalele.

    Dar cred ca e placut si destul de usor sa fii printre ducese, printi presedinti si sotii de presedinti. Si din Europa si de prin alte tari.

    Dar vad ca trebuie sa stii sa-ti aperi strategic zona intima din triunghiul bermudelor.Cum ii vezi pe toti de orice sex ar fi repede cu mainile acolo plasate sa nu cumva sa ramana fara mostenitori…

    Dar cred ca e o explicatie simpla pt. asta. De exemplu conversatiile dureaza prea mult si participantii trebuie sa faca pipi, si cum nu se pot scuza isi pun mainile acolo pana se termina convorbirea.

    http://www.mediafax.ro/externe/barack-si-michelle-obama-s-au-intalnit-cu-printul-william-si-sotia-lui-8282481/

    Nu l-ai vazut si pe-ala de la Eurovizion, suedezul, cand l-a intrebat prezentatoarea cum se simte a zis ca-i vine sa faca pipi dar nu poate sa plece din sala.\tipa a ramas paff!

    Eric Saade-Popular

    Razi domnule Ponta, ca ai un zambet care topeste ghetarii (si-apoi ii face si la loc!), deci nu te incrunta si nu duce mana la trunghiul Bermudelor.

    Stop, don’t say that it’s impossible
    ‘Cause I know it’s possible …

    I will be popular, I will be popular
    I’m gonna get there, popular …

    Spread the news I’m gonna take the fight
    For the spotlight, day and night
    I can take this to the number one
    Be someone, before you’re gone
    Be someone before you’re gone

    Oh, pop, oh pop, oh popular
    Oh, pop, oh pop, oh popular
    Oh, pop, oh pop, oh popular
    Oh, oh-oh-oh

    (Read more: http://artists.letssingit.com/eric-saade-lyrics-popular-kgnhl97#ixzz1NHYoBoYd
    LetsSingIt – Your favorite Music Community )

    Domnule Ponta,
    You’re popular!

  112. taio May 25, 2011 at 1:38 am #

    sa vedem in 2012

    • Jr. May 25, 2011 at 6:21 pm #

      Stimaţi prieteni,
      La mine în judeţ a început campania electorală pentru locale, pe faţă; Ard de nerăbdare să vă relatez ce? şi cum?
      Duminică 22 Mai 2011, la oră de maximă audienţă, Gheorghe Ştefan –zis Pinalti, preşedintele PDL Neamţ şi primar în exerciţiu al municipiului Piatra Neamţ, „invitat” la un post privat de televiziune, s-a adresat cetăţenilor ( a câta oară) enumerând „succesurile” sale de la alegeri până în prezent. Accentul a căzut pe nevoia sa ca electoratul pietrean să-l voteze pentru încă un mandat să-şi definitiveze opera.
      A doua zi un cotidian local titrează pe un colţ de pagină: „PSD iese la atac în nume propriu, fără partenerii USL”.
      Autorul (a) ori a dorit să creeze o diversiune, ori nu ştie că protocolul alianţei prevede că la PRIMĂRII fiecare partid din alianţă, participă cu candidat propriu. Cu alte cuvinte este de aşteptat ca şi PNL-Nţ, dar şi PC-NŢ să acţioneze personalizat.
      Surpriza autorului a fost că „social-democraţii nemţeni s-au aruncat asupra lui Gheorghe Ştefan într-un atac, să recunoaştem, cel mai piperat de până acum.”
      Eu avertizez „tonomatul” ăsta că dacă Pinalti mai gonflează pe la televizor, PNL şi PC vor ieşi cu comunicate proprii şi mai dure decât a făcut-o PSD.
      Biroul de presă PSD Neamţ, spune: „ Organizaţia PSD-Neamţ se vede obligată să ia atitudine în legătură cu recentele declaraţii în presă ale domnului Gheorghe Ştefan-Pinalti, preşedintele PDL Neamţ. Astfel: PSD Neamţ are propria sa viziune cu privire la desvoltarea economico-socială şi nu doar turistică a judeţului Neamţ şi a municipiului Piatra Neamţ. Nu ne-am pus „la masă” cu PDL să discutăm „constructiv” pentru simplul motiv că în acest demers nu a-ţi agreat niciodată dialogul(…)
      PSD Neamţ când va veni la putere, nu ţine neapărat „să pună mâna pe finanţările” pentru care v-aţi „bătut” şi v-aţi umilit la uşa doamnei Udrea! După care autorul persistă în prostie: „ Deci, nu USL va veni la putere,ci PSD…” după care a simţit nevoia să adauge cifre în sprijinul lui Pinalti.
      Înţelegeţi stimaţi alegători din Piatra Neamţ care este relaţia presei obidiente cu Gheorghe Ştefan?! Şi noi plătim abonamente la ziare aşteptând să ni se spună cât de corecte sunt LICITAŢIILE şi cine sunt cei care primesc CONTRACTE cu primăria; Ei, ce ziceţi?!

  113. Marcus May 25, 2011 at 11:48 am #

    Parlamentari, Retrocedati-i Borfetei Abacu’ !

    Panica mare, da’ mare de tot, ieri la Camera, in des’tu’ lu’ nea Toader si carliontii borfetului portocaliu, pe motiv de netrecere lege organica intru sacrificarea prin macelarire a politiei romane. Escrocii, sarlatanii, smenarii, hotii la drumul mare, mincinosii, talharii de codru verde portocalii au luat-o in bot de-au iesit din invalmaseala cu buzele mai mari decat ale Ebei, singura diferenta constand in faptiul ca ei n-au dat bani pentru dospirea lor si aducere la dimensiuni standard Mick Jagger. Nu, ei au luat-o de la propriii lor sustinatori dn monstruoasa coalitie care de data asta, cand votul n-a mai fost numarat de borfetu’ de Anastase, supervizata de Cotoiu, a insemnat un esec usturator pentru “toti oamenii presedintelui”. Care oameni, prin reprezentanta lor de baza, centurista Robertina, au incercat s-o mai dea o data la intors, fara pic de rusine si in ciuda prevederilor clare, regulamentare s-o mai puna de cateva numaratori, pana cand votu’ va iesi cum vrea chiombila.
    Numai ca de data asta, canci, Anastase a luat-o la oase, ramanand sa-i faca concurenta EBE-i la dimensiunile botului. Nu stiu daca acesta a fost motivul invalmaselii de la Cotroceni, cert este ca portocaliii, in frunte cu Boc cel mic si fara minte, au cam facut ieri carare la caşile tatucului pentru a-si primi traditionala bataie la cur pe motiv de neexecutare de ordin. In plus tatucu se pare ca-i disperat rau de tot din cauza ca se cam duce dracului coalitia, ungurii au pretentii tot mai mari (nu ca asta ar fi vreun motiv de ingrijorare pentru chiombila care la o adica le-ar acorda si independenta), iar oamenii lui incep sa vrea libertate si la propriu, nu numai din aceea scandata la congresul (ptiu pe limba mea, era sa scriu PCR), pedele. Ori in disperarea lui, chiombu face ceea ce stie el sa faca mai bine, isi sacrifica oamenii de suflet, dezleaga dobermanii Denea-ului si-i pune la hoha fumeganda sa dea tare in portocalii, cat sa-si bage mintile in cap si sa creeze o noua perdea de fum pentru prostime.
    Si spun asta deoarece sunt convins ca in ciuda maretului scenariu de filme cu “paesani” de Dambovita si aceasta noua actiune basista se va fasai ca si flatulentele puturoase trase de numitul basesc pentru mascarea mirosului pestilential generat de afacerile de rahat in care este implicata La Famiglia si de modul dezastruos in care este condusa biata noastra tarisoara de un nebun pus pe jaf.
    Ce este rau in tot acest inceput de sfarsit pentru dictatura basita este faptul ca Opozitia lucreaza in favoarea Puterii si in loc sa-i loveasca acum din toate pozitiile si cu tot arsenalul, distinsii senatori ai Opozitiei isi permit sa lipseasca la sedinte importante ale Senatului in care votul lor are o greutate imensa, mai ales ca in aceasta camera a Parlamentului ‘mnealor au majoritatea.
    Si atunci nu-ti vine sa-i scuipi si sa-i dai dracului si pe unii si pe altii si cardasiile lor de neamuri proaste si sa pui mana pe toroipan cu ideea de a-i alunga pe toti de la ciolan inapoi la coada vacii intru igienizarea totala a atmosferei politice din Romania?
    Ba da, iti vine si nu stiu ce asteapta romanii pentru a pune capat mizeriei in care ne afundam pe zi ce trece din ce in ce mai mult.

  114. Iluminatu May 25, 2011 at 12:06 pm #

    LA BACALAUREAT

    – „Fănuş a strigat” este o capodoperă, domnule profesor !
    – Dar cine a scris-o ?
    – „Înger” Neagu, domnule…
    – Eşti magnific ! Te trec, la limită ! Rămâne între noi…

  115. santinela May 25, 2011 at 2:30 pm #

    Ce curajos esti mai “LORD” ! Uite de oameni ca tine nu avem nevoie in partid.De ce nu spui cine esti? Fi “barbata” si sustineti nemultumirea.Cind o sa ai functii, la primul hop sari in barca cealalta.

  116. Fragmentarium Politic May 25, 2011 at 9:50 pm #

    La Cotroceni, pajii-consilieri ii fac vant Presedintelui cu niste evantaie mari, pe care si-au insiruit pretioase idei si proiecte: revizuire constitutionala, pentru a inchide una din „gurile” asurzitoare ale Parlamentului, reorganizare administrativ-teritoriala pe regiuni de „dezvoltare”, pentru a imboldi economia etc. Numai cate o soapta consilianta sau cate un tele-raport ce mai intrerupe atmosfera (aparenta?) de dormitat prezidential. „Iar USL?!”, se ingrijoreaza de fiecare data Presedintele, mai apasand un buton…

    Asa s-a ajuns si la ceea ce vrea a se chema „legea minoritatilor”, care, potrivit presedintelui Basescu, ar putea fi adoptata chiar „azi” sau „maine”, numai ca obiectiile politice si argumentele constitutionale ale opozitiei i-au dat peste cap planurile…

    De ce minte Traian Basescu atunci cand spune ca statutul minoritatilor nu ar reprezenta nimic nou, ci doar o “colectie” de drepturi, luate din toate legile si puse intr-una singura? Simplu, dintr-un calcul politic bipartizan, dar nu de tipul celui american, de consens intre putere si opozitie in probleme majore de interes statal-national, ci de unul sui-generis, in interiorul puterii si impotriva unor functii ale statului de drept, prin mortificarea acestora.

    Citind printre randuri, o particica din raspuns ar putea fi aflata si din graba urat mirositoare, ca pe banda rulanta, cu care Basescu ar vrea ca o astfel de lege sa treaca prin Parlament, cat si din aburitoarea-i strategie de bagatelizare, ceea ce nu face decat sa aprinda o padure de beculete rosii, de reamintire a avertizarii ca graba vine de la diavol si ca acesta se ascunde in detalii.

    Ce face Presedintele?! Vine in fata opiniei publice cu un cec in alb, legat cu fundulita portocalie, pe care anunta ca-l acorda statutului minoritatilor. Fara sa clipeasca, spune ca nu sunt probleme cu proiectul, cerand sa fie votat mintenas si la pachet, mizand, cel mai probabil, ca, in virtutea acestei garantii si in lehamitea finalului de legislatura cand se adopta tot ce a mai ramas de adoptat, acesta ar putea fi votat la gramada si prin nebagare de seama, asa cum s-a mai intamplat si in alte cazuri. Curat ca dupa manualul de manipulare!

    Reglementarea unui sector sau domeniu de activitate sociala este un atribut al puterii politice, conferite electoral, consfintite constitutional si exprimate prin caracterul inalienabil al suveranitatii statului. Cine va citi proiectul de statut al minoritatilor, initiat de UDMR, va constata insa ca nici pomeneala ca acesta sa fie o reuniune a prevederilor despre minoritati din legea educatiei, din legile judecatoresti sau legile care tin de cultura, asa cum presedintele Basescu ne-a cerut sa-l credem pe cuvant.

    Inainte de a evidentia care este substratul gogoritei prezidentiale, v-as ruga sa observati ca si in acest format de „colectie” intregul ar insemna mai mult decat suma partilor, deoarece ar fi vorba de o scoatere din context si de sub incidenta unor legi organice a unor fragmente de texte legislative referitoare la minoritati si instrainarea lor de principiile unitare, sub aspect generativ si regulatoar, ale sectorului sau domeniului respectiv. Practic, ar fi o iesire de sub jurisdictia statului de drept si o ciuntire sau desfigurare pe criterii etnice a unor principii educationale, culturale sau judecatoresti, care, pentru a nu deveni discriminatorii, se cer a fi aplicate unitar pe intreg teritoriul national. Pe de alta parte, rezultatul politic este usor de anticipat, urmarea fiind o metastazare politica a tesutului social si a organismului sanatos al democratiei (dati la o parte cuvantul „cultura” si inlocuiti-l cu cel de „politica”, iar in loc de „lege” puneti „constitutie” si veti vedea ce veti obtine!).

    In proiectul de lege amintit, in capitolul V, intitulat „Autonomia culturala” este vorba despre cu totul altceva, in care ceea ce spuneam in paranteza anterioara devine explicit si strident. Orice student in anul I la Drept isi da seama ca autonomia invocata in textul propus inseamna de fapt o tentativa de arogare de suveranitate, tintindu-se crearea unui stat paralel, ceea ce, politic si constitutional, este de neconceput si de nesustinut.

    Cam tot ceea ce s-a perorat pe tema autonomiei teritoriale pe criterii etnice, revine in forta, cu structuri teritoriale ierarhice (consilii), cu competente decizionale, care merg de la elaborarea de strategii pana la perceperea de taxe, cu autoritate administrativa teritoriala si cu personalitate juridica. Pe fond, toate prevederile sunt eminamente politice, alcatuind un fel de cod nemaiintalnit intr-un stat de drept, dar aidoma celui al unei puteri statale suverane, sub o eticheta culturala. Pare grotesc, dar, parafrazand invers o zicala, pe capetele busturilor frumoase si cu diagonala „culturala”, care prezinta colectia de vara „Basescu”, toate palariile cu pana de cocos sunt aceleasi, vechi, prafuite si mancate de molii… Nu numai ca au iesit din modernitate, dar si din istorie.

    Revenind la schepsisul actului politicianist al lui Basescu, se pare ca acesta urmareste sa scape de angoasele date de USL, incercand sa prinda mai multi iepuri. Primul, pe termen scurt, ar fi mentinerea UDMR in coalitia de guvernare. Chiar daca se santajeaza reciproc, cei doi aliati stiu ca sfarsitul coalitiei ar insemna si finalul puterii lor, pe cand continuarea acesteia va fi plina de oportunitati.

    Mai indepartat, Presedintele vizeaza castigarea alegerilor locale, care nu numai ca vor fi un test si vor da un semnal, dar ii vor da si posibilitatea de a controla regulile jocului de la parlamentare. Logica prezidentiala pare fara cusur. Asigurand monopolul etnic teritorial al pretinselor comisii ale autonomiei, practic organele puterii si administratiei publice locale, din care fac parte si reprezentanti USL, nu-si vor mai avea rostul si vor fi scurtcircuitate, iar rezultatul va fi ca USL va fi anihilat, devenind out! Un asemenea efect de „centralizare prin descentralizare” pare ciudat, dar el va fi inevitabil sub egida totalitara a preconizatului si tautologicului „Consiliu National al Autonomiei Nationale”(sic!).

    • Alexa May 26, 2011 at 4:16 pm #

      Asta ar fi misto, dar Ponta, tu ai caine?Cum il cheama? Vreau sa vedem si noi poza. Sunt curioasa de rasa.

      O fi vreun bichon maltez?
      Vreun Terrier?
      Huskies miniature?

  117. Marcus May 26, 2011 at 11:25 am #

    Stimati Lideri Ai Opozitiei

    Initial am vrut ca randurile urmatoare sa fie un pamflet in care sa ridiculizez modul in care faceti dvs. o asa de “amarnica” opozitie chiombului si gastii sale de derbedei incat astia, in urma actiunilor dvs., pleznesc de bunastare si fericire si-si rotunjesc intr-o veselie conturile bancare cu banii jefuiti ca in codru de la contribuabilul roman. Apoi mi-am dat seama ca de fapt, incercand sa va ridiculizez pe dvs., ma voi ridiculiza pe mine, care de ani de zile simpatizez cu doctrina unui partid din USL, votand in consecinta cu acest partid, ba mai mult, tot de ani de zile ma bat ca nebunul, cu mijlloacele umile ale scrisului critic la adresa Anticristului si a clanului sau de mafioti, in speranta de a-i determina pe unii dintre cititorii acestor “inscrisuri”, eventuali sustinatori ai basescului, sa inteleaga ca se inseala amarnic in opitiunea lor politica.
    Nu de putine ori v-am adresat chemari pentru unirea eforturilor si amanarea luptei doctrinare dintre partidele dvs. pentru timpuri mai bune, dupa indepartarea pericolului Apocalipsei basite, timpuri in care democratia isi va recastiga drepturile cuvenite intr-un stat de drept, iar Constitutia va redeveni Legea Mama a acestei tari.
    Cand in sfarsit ati inteles ca altfel nu se poate si v-ati unit eforturile, probabil ca euforia succesului acestui act politic prin care i-ati facut pe banditii portocalii sa dea in balbaiala si sa se inverzeasca de neputinta la fata, v-a luat mintile si ati uitat care este, de fapt, scopul acestei uniri.
    Altfel nu-mi pot explica neam, si voi da doar un exemplu, deoarece lungirea subiectului mi-ar dauna grav sanatatii, de ce, dupa ce ati initiat o Motiune simpla impotriva raspopitului de la Externe, n-ati avut macar bunul simt de a semna cu totii condica la Senat in ziua dezbaterii acestei Motiuni, avand astfel posibilitatea administrarii unei batai de toata frumusetea Hotului din Paris si beneficiarului furtului ajuns fraudulos pentru a doua oara in jiltul prezidential, lipsind nesimtit la momentul votului si pierzand in fata Puterii, care cel putn la Senat, are toate sansele sa o ia in barba?
    Domnule Ponta, Domnule Antonescu ce masuri ati luat sau veti lua impotriva senatorilor care nu inteleg ce sunt ei si ce trebuie sa faca pentru votul primit de la cetateni, permitandu-si in schimb sa chiuleasca cu nerusinare de la asemenea dezbateri?
    Daca dvs. credeti ca in felul acesta il veti da jos pe chiomb va inselati amarnic domnilor. Daca asteptati sa va inmoaie electoratul posmagii ca sa-i molfaiti voi lacom la momentul viitoarelor alegeri, atata timp cat mafiotii portocaliii se pregatesc de un furt mai mare decat cel din anii patruzeci, practicat de “Votati Soarele”, veti ajunge ca dupa consumarea votarii si numararea voturilor de catre (…) de Anastase, sa constatati, turnandu-va cenusa in cap, ca “para malaiata nu pica in gura lu’ Natafleata”, si ca iar v-a lucrat chiombu’ de v-au zburat fulgii la alba-neagra.
    Treziti-va domnilor, daca vreti Puterea, luptati cu toate armele din arsenal, pe toate fronturile, nu le dati un moment de respiro hotilor si Nasului lor, inghesuiti-i, luati-le aerul si nu va multumiti precum Bula sa puneti pe usa afisul cu “nu sunati, ies eu din cand in cand sa vad daca ma cauta cineva”, deoarece veti ramane cu afisul in brate, daca nu v-o da Basescu altceva sa tineti in mana dupa alegerile viitoare.
    Eu atat am avut sa va spun si este ultima data cand va mai creditez drept Opozitie reala si nu de circoteca televizata, asa cum a devenit totul in tara lu’ chiombila imparat.

    • murfy May 26, 2011 at 9:54 pm #

      Cita dreptate are MARCUS
      A-ti cam ramas “Pe loc repaus* !
      Descatusati-va in actiuni concise
      Nu-n zadarnicia usilor *deschise*
      DESTEPTAREA ….!?

  118. justitiaru May 26, 2011 at 5:40 pm #

    @Marcus
    Ma bucur ca incepi sa realizezi in fine adevarul ,este acesta insa doar “l’esprit de l’escalier” tardiv, desi se zice mai bine mai tarziu decat nicodata.
    Adevarul este ca asa zisa “opozitie” este de fapt cea a predat puterea pe “tava” lui TB si acolitilor sai prin colaborationismul lor cu PDL ( succesiv PNL si apoi PSD s-au aliat cu PD ). Chiar si dupa ce au devenit evidente tendintele totalitariste ale “chiombului” “opozantii” lui au refuzat sa faca ceeace trebuia la timpul oportun ceeace dicta o logica elementara😮 alianta PSD -PNL dupa alegerile parlamentare din 2008 sau (in cele mai rau caz)dupa alegerile prezidentiale din 2009.Daca USL s-ar fi format dupa alegerile din 2008 guvernul Boc nu se putea constitui niciodata, daca s-ar fi constituit dupa alegerile din 2009 UNPR nu s-ar fi constituit si UDMR nu avea cu cine sa se alieze si guvernul Boc ar fi fost demis.Nu pot sa-mi imaginez o comportare politica mai tembela din partea celor care se autointituleaza pompos “opozitie”. TB nu putea sa-si imagineze aliati politici mai utili ca acesti “opozanti”.
    Mai mult decat atat, in anul critic 2010 pentru actuala putere “opozantii” au “frecat-o la rece” permitand actualei puteri sa treaca cu bine framantarile sociale ample datorate durelor masuri de austeritate cand populatia si-a manifestat intradevar nemultumirea intr-un mod f. vehement(pt. roamni). Li s-a “sculat” sa faca USL la “spartul targului” in 2011 cand deja furia sociala s-a potolit, “portocalii” si-au facut plinul si acum incep sa slabeasca treptat “surubiul” pentru alegerile locale si parlamentare (pe care oricum sunt pregatiti sa le fraudeze masiv).
    Daca ar fi reactionat “opozitia” ar fi reactionat vehement printr-o greva parlamentara si apelul la forurile judiciare UE in urma fraudarii scandaloase a votului la legea pensiilor.Lipsa de reactie la aceasta frauda scandaloasa dovedita in vazul lumii da “unda verde” oricaror fraudari viitoare.
    Chiar si acum in ceasul al 18-lea USL se dovedeste o constructie fictiva,dovada ca nici macar nu a fost ratificata legal si nici a fost definit intr-un mod coerent si convingator. Cine sa voteze USL care este o fantoma fara forma si fara fond ?
    Ati primit ce vi se cuvine pentru prostia de care “opozitia” a dat si da dovada zilnic in comparatie cu “portocalii” care actioneaza cu inteligenta si determinare.De ani de zile incerc sa avertizez ca mergeti cu capul in zid ,dar acesta este probabil destinul implacabil al Fraierilor-sa fie “calariti” de un om puternic.Asta meritati -asta aveti!

  119. Black Rose May 27, 2011 at 8:42 am #

    Astazi,USL îşi lansează programul economic.
    USL propune opiniei publice un program de măsuri proactive, având în vedere eşecul actualei guvernări în gestionarea crizei. Evenimentul va avea loc la Camera de Comerţ şi Industrie a României, începând cu ora 11.

  120. Marcus May 27, 2011 at 3:27 pm #

    DeNeA Episodul 1, Sezonul IV

    A-nceput din pom sa cada cate-un pedelast mai copt
    Fruct zemos ca pergamuta pentru a lu’ chiombu moft.
    Presa, toata-nnebunita, comenteaza zi lumina
    Ba si-n noapte se propaga un ecou l-asa basina.

    Daca nasii Cosei Nostra isi lesteaza debitorii
    Si-i trimit pe fundul marii sa-i manance pestisorii
    Nasu’ chiomb din capul tarii isi lanseaza dobermanii
    Sa ii umfle pe datornici sa le scoata gologanii.

    Totu’i doar un joc de-a leapsa cu mascati si cu catuse
    Sa-nteleaga mafiotii ca nu sunt doar frati de cruce
    Si-au o datorie sfanta ca din banii ce-i furara
    Trebuie sa-i dea procentul chiombului din cap de tara.

    Cum de inteleg aceasta si-si platesc comisionu’
    Liberi sunt sa plece-acasa sa-ntretina familionu’.
    Boborenii, jurnalistii si toti cei ce au pus botu’
    Tampi nu pot sa inteleaga care fu treaba cu moftu’.

  121. Marian din...Berceni May 27, 2011 at 3:38 pm #

    Am vazut ” programul ” USL, pezentat la Camera de comert …Vorbe goale.Nimic concret. A si Zoe…s-a intors ” alesul” din China unde a fost plecat zilele trecute ? Ce face acolo…cere sprijinul armatei de eliberare chineze…Pacat ca nu mai este Mao- Tze Dund sau macar Den siao -Ping…altfel discutai nu…asculta Victoras de sfaturile ” batranului’ Iliescu…Sa nu se plinga cind astia ai lui Basescu il vor face frumos la …poponet…L-a mai facut o data ..Ti minte cind Antonescu a refuzat sa mearga ” la consultari” la Cotroceni iar …Victoras, a pus botu ‘?Sa nu se mire daca se va trezii si socru-su cu vreun dosar …ca de a fost si el ministru al agriculturii.Sau Daciana…nu ca ar fi rau din punctul tau de vedere…scapi de o rivala.

    • ZOE, fii barbata ! May 28, 2011 at 9:58 am #

      @Marian din…fundu gradinii,
      Când mai ieri-alaltaieri, ti-ai facut “CV”-ul pe acest blog,ai uitat sa spui ca pe lânga meseria de LACATUS( de broaste si de usi)esti si un grande analist politico-economic. Cum le stii tu pe toate ca un om mare!
      Mare greseala au facut cei trei tineri sefi de partid ca nu te-au cooptat în echipa lor, sa le faci tu programul USL!
      Ia du-te tu TÂRÂS pe la usile lor si milogeste-te sa te primeasca ca mare sfatuitor în ale politichiei!
      Ponta e alesul multor persoane, pentru ca merita acest lucru si nu trebuie sa dam explicatii nimanui, de ce il preferem pe el si nu pe altcineva.
      Cât despre ironia ta de prost gust în ceea ce priveste familia acestui om, te invit sa nu-ti fortezi norocul!
      Uite, unu ca tine prost, dar prost da cu mucii-n fasole!

  122. ZOE, fii barbata ! May 27, 2011 at 4:16 pm #

    TARA PIERE SI BABELE TAIE PANGLICI !
    În timp ce la Pitesti 2.000 de oameni s-au calcat în picioare la propriu în cautarea unui loc de munca, la
    Câmpina gibonul Umil Boc împreuna cu doua maimute portocalii – culmea, îmbracate ambele în rosu- juca tenis de masa în aer liber ! Scopul celor trei coborâtori din cocotierii Puterii acolo, era de a taia panglica la un nou bazin de înot.Sigur, motul actiunii era plescoaica îmbracata în rosu, ca si ex- Miss-a( asta nu stiu ce cauta acolo)iar umilu pe post de bagator de seama.
    Cu asta se ocupa ei când tara piere, nu este o noutate, dar nici nu poti sa asisti tacut la atâta nesimtire crasa!
    Ma întreb si va întreb dragilor din USL, cât timp ne mai muscam mâinile, privind neputinciosi pe acesti autori de genocid???!!!
    Plescoaica îndeamna oamenii sa faca miscare, dar nu-i întreaba daca au ceva în burta sau prin buzunare !

    • Iceflame May 28, 2011 at 5:13 am #

      @ Zoe

      Sa iti spun eu ce cauta Roberta Anastase la inaugurarea

      cu pricina…

      Domnisoara asta tomnatica, nazdravana si defecta la

      abac, este senator PD-L de Prahova.

      Campina se afla in acest judet…

      Cealalta madama, celebra specialista in norvegienita

      contemporana, era acolo ca sa il tina din scurt pe Boc,

      nu care cumva sa ii vina marelui cosas, rindeluitor, si

      securist (de la secure citire) de frunte, niscaiva idei

      de libertate…

      Daca ia vreo decizie de capul lui?

      Iar Boc, normal, se afla acolo…

      Chiar asa.

      De ce se afla el acolo???

      Cred ca nici acum nu a aflat saracul…

      Atata isi aminteste: daca-i ordin, cu placere…

      La descinderea cu pricina, cel mai mult m-a amuzat

      “firescul” cu care Emil Boc s-a napustit asupra

      paletei, mingii si a mesei de tenis, asezata absolut

      “intamplator”, exact acolo …

      Ce revelatie, ce uimire si oftaturi de admiratie

      a starnit evolutia pingpongistica a domnului Boc in

      randul celor 13,73 pedelisti participanti la respectivul

      eveniment exibitionisto-inaugural.

      Toate aceste evenimente de covarsitoare importanta

      pentru bunastarea natiunii romane portocalicesc

      guvernata, au avut loc in localitatea ce a

      dat tarii atatea si atatea generatii de militieni de

      geniu,in insusi leaganul intelectual al celebrului,

      emblematicului, Garcea.

      Spuneti si dumneavoastra, cum puteau sa lipseasca de la

      asa eveniment “neste doamne” ca Udrea si Anastase?

      Umeda de emotie si excitata la maximum din cauza

      admiratiei pentru sportivul Boc, doamna ministru

      peste raul-ramul (si banul) acestui neam, a afirmat

      raspicat ca premierul “se pricepe la ping-pong”.

      Acum, dupa ce am vazut cu totii cum se pricepe Boc la

      ping-pong (din 5 mingi 3 au fost afara) si cum

      a comentat Udrea apreciativ aceasta pricepere a lui,

      ma intreb daca nu cumva, in contrapartida, si domnul Boc

      crede ca madame Udrea se pricepe la politica…

      Concluzia mea dupa aceasta intamplare demna de

      cascadorii rasu’plansului mioritic?

      Portocaliii din conducereqa statului stiu foarte bine

      ca romanul a ajuns la capatul rabdarii.

      Drept urmare, pe unde prinde un portocaliu mai cunoscut,

      romanul huiduie, sau, mai rau decat atat…

      Asadar, ca sa nu riste prea mult, si in acelasi

      timp ca sa nu moara din punct de vedere mediatic,

      contraperformerii politicii romanesti aleg sa apara

      public in localitati mai mici, care pot oferi un grad

      sporit de siguranta…

      Scoala de politie de la Campina era aproape nu?

      Am curaj sa pariez ca, pe tot timpul vizitei “de lucru”,

      unitatea s-a aflat in stare de alarma…

      Iata deci o posibila explicatie a inflatiei de demnitari

      pe metrul patrat de pamant campinean, la inaugurarea

      unei picaturi de apa de ploaie, in desertul

      supraincalzit si hiperteatralizat numit Romania…

      • Iceflame May 28, 2011 at 5:41 am #

        Domnu’ Ponta,

        recent, am primit un mail cu o chestie

        aparent interesanta din partea PSD.

        Chestia aia e adevarata, ori se joaca cineva pe net

        in cautare de date personale?

        Mesajul respectiv este din 26 mai 2011…

      • Iceflame May 28, 2011 at 5:46 pm #

        Nu e senator ci deputat de Prahova Robertzica

        nazdravana.

      • ZOE, fii barbata ! May 29, 2011 at 9:06 am #

        @Iceflame,
        Frumos comentariul tau, mi-a placut !
        Stiam ca e scoala de clonat Garcea la Câmpina, dar credeam ca o închid, macar pentru un timp. Pai cum, parca vor sa dea afara jdemii de Garcea, iar pe de alta parte “scolesc” altii?!

      • ZOE, fii barbata ! May 29, 2011 at 10:20 am #

        @Iceflame,
        Te-ai înscris cumva în Echipa lui Ponta ?
        Exista pe aici pe undeva un formular pe
        care îl completezi si apoi primesti raspuns.
        Dar eu n-am avut încredere si nici nu am !
        Asa ca, fii atent, nu da date despre tine,sunt
        multe capcane.

      • anaximandru May 29, 2011 at 3:19 pm #

        @Iceflame & Zoe

        Si eu am primit acel mail si cred ca are legatura cu faptul ca m-am inscris in PSD, acu ceva vreme, prin acel formular online de pe siteul psd. Din ce am mai auzit de la altii, cred ca mailul are o legatura si cu asta: http://www.psdonline.ro/manifest

        Am inteles ca ar fi vorba de un nou proiect al PSD pt online.

      • Iceflame May 30, 2011 at 5:46 am #

        @ Anaximandru

        @ Zoe

        Va multumesc.

  123. moromete May 28, 2011 at 12:47 am #

    Cit priveste pragul de impozitare am convingerea ca
    in program se putea propune mai pragmatic urmatoarele
    valori progresive de impozitare: 5 trepte de impozitare.
    10% -pentru venituri de pina la 1000 lei
    16% – pentru venituri cuprinse intre 1000 – 2500 lei
    22% – pentru venituri cuprinse intre 2500 – 4000 lei
    28% – pentru venituri cuprinse intre 4000 – 5500 lei
    34% – pentru venituri de peste 5500 lei
    cu unele mici ajustari necesare.
    Doar asa se va crea o echitate durabila si de
    netagaduit cit si un buget creat si consolidat pe
    principii coreste.- privind aportul fiecaruia – cu respect pentru toti.- nediscriminatoriu.
    Sunt multumit ca ati inteles in fine rostul si locul fiecaruia in societate privind contributia in
    functie de veniturile realizate. PSD -trebuie sa aiba
    in vedere mereu acest lucru (ca o constanta) iar PNL
    sunt multumit ca in fine a inteles si s-a adaptat
    nevoilor reale ale societatii.
    Cota unica pe timp de criza este o MARE PROSTIE.
    Este timpul sa ia sfirsit. Poporul v-a intelege acest fapt si va fi recunoscator. – SUCCES DEPLIN !

  124. marcus May 28, 2011 at 1:39 pm #

    Pupezele Din Tei (Varianta Damboviteana)

    Doua pupeze boite precum oule de Paste
    Si pe sani cu flori depuse, ca in raclele cu moaste,
    Pe model Paleologu si in mana avand foarfeci
    Au purces sa vada meciul si sa taie niscai panglici.

    Meci in care nanobocu’, bine-ascuns dupa paleta,
    Se-apuca sa joace ping-pong pentr-un promo la gazeta,
    La guvernul dus cu pluta, care-n timp de mare criza,
    Construieste-n draci bazine stabilindu-si mare miza,

    Invatand pe puşti să-noate, salturi de la trambulina,
    Chit ca nu au bani de apa ca sa umple o piscina.
    Ei vor folosi prosoape bine inmuitate-n apa
    Sperând astfel ca parintii-i vor vota inc-o etapă!

    Asa ca votati cu bocu’ si partidul lui de slugi
    Si veti multumi la ceruri inaltand in slava rugi
    Ca de-acum copiii vostri stiu sa-noate pe uscat
    Performanta care, uite, scoate tara din rahat.

  125. ZOE, fii barbata ! May 28, 2011 at 1:42 pm #

    GENOCIDUL BOCPORTOCALIILOR BASINOSI ÎSI URMEAZA CURSUL…
    Ne promite UMILUL- în fata stapânirii- dar CERBERUL- în fata
    poporului- ca sigur VOM MURI BINE !
    Suntem anuntati ca degeaba ni-se opresc bani pentru “Sanatate” de fapt pentru BOALA, vom fi ajutati sa murim mai repede! Vom fi tratati de câti bani am contribuit, daca Doamne fereste ajungem la spital.
    Deci atentie: NU VA ÎMBOLNAVITI !!! În caz contrar, veti suporta consecintele faptului ca v-ati nascut si traiti în acesta tara de “basm”, sau de blestem cum vreti s-o luati!Cred ca suntem îndreptatiti sa spunem:
    May Day… May Day…May Day !!! USL, faceti ceva cât mai repede, pâna nu esuam cu totii pe te miri ce tarm îndepartat, sau chiar pe tarâmul Hadesului!!!

  126. Black Rose May 28, 2011 at 6:19 pm #

    Neapărat urmăriți montajul acesta http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=5reiy0LAwC8 să vedeți ce papagal profi s-a făcut Berca.E logic, nu? PDL nu e bun la guvern, dar siiigur e bun la primării și CJ!

  127. moromete May 29, 2011 at 12:01 am #

    Doua fufe troglodite
    Ce conduc azi tara
    vor sa ne invete minte
    Cum se face scoala ?

    Un popor satul de lectii
    Se uita scirbit la ele
    Vor ramine-n top colectii
    Doua protejate -simple menestrele.

    Doua blonde desuete
    Se-imbracara-n rosu
    Sa nu fie *deochete*
    (Slugile- scumpele )lui *mosu* -traienel cocosu>

    • ZOE, fii barbata ! May 30, 2011 at 8:00 am #

      @moromete,
      Buna asta, mi-a placut !

  128. balbeck June 2, 2011 at 10:34 pm #

    Pe cati bani ajung pdl-istii dezertori in usl?

    • Vasile Roaita June 12, 2011 at 10:21 pm #

      Cred ca nu suntem la emisiunea “Pretul corect”…
      Pe de alta parte, migratia politica este singura cale prin care cei puternici pot conduce…
      Daca exista o alta cale, pana la alegeri…Eu nu o stiu.

      Impresia de baltire este creata si sustinuta, cu succes, de Basescu…
      Pe mine ma surprinde ca ii iese…

      Iar interventii ca cea pe care ai postat-o, par a fi din acelas decor…

  129. Adrian Roncea June 8, 2011 at 9:24 am #

    Domnule Ponta daca nu veti actiona sa starpiti uscaturile din propriul partid gen Marian Oprisan sau Domnul Mihalache ,presedintele consiliului judetean Braila din partea mea nu veti lua votul si nici din partea a sute de mii de romani,asemenea limbaje din partea acestor specimene umane,dinozauri care nu mai au ce cauta in cadrul unui partid care se vrea Partidul salvator al acestei natiuni romane aflate in deriva de ceva vreme si care doreste schimbarea la fata si reintegrarea Statului Roman in cadrul celor civilizate din Uniunea Europeana si in randul Statelor de drept care sa respecte o constitutie data si sa isi respecte angajamentele luate fata de proprii cetateni.
    Pana atunci astept sa luati masuri impotriva baronilor locali din psd gen Marian Oprisan sau Mialache gura spurcata

  130. Karina June 29, 2011 at 6:35 pm #

    De ce-s asa mici baronii lui Blaga?

Trackbacks/Pingbacks

  1. Candidatul USL Catalin Chereches a castigat primaria din Baia Mare « Hai ca se poate! - May 9, 2011

    […] Tema saptamanii – Victor Ponta […]

  2. PoliticaBroastei.ro » Ponta îl face pe Florin Popescu pion în echipa Udrea-Băsescu pe tabla de şah a luptei din PD-L - May 10, 2011

    […] Ponta îl face pe Florin Popescu pion în echipa Udrea-Băsescu pe tabla de şah a luptei din PD-L Publicat de: Admin In BALTA CU MORMOLOCI Stresat din cauza stresanţilor de şefi judeţeni ai PSD, care nu vor să le dea liberalilor mai mult decât merită, adică aproape nimic, Victor Ponta e pus pe colorat. După celebra hartă cu “mafiile PD-L”, preşedintelePartidului Social Democrat a mai născut un desen – o tablă de şah cu “echipa baronilor lui Blaga” versus “echipa Udrea – Băses…. […]

  3. Despre LACHE cu dispreţ: ori eşti ferm ori clar – mistreţ! « Sfinxul - May 15, 2011

    […] de văzut dacă Victor Ponta va primi sprijinul unor oameni de bună credinţă, a unor Luptători sau îi va mătura la sugestii […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: