Ma rog pt Adrian Paunescu

4 Nov

Ma rog ca Dumnezeu sa salveze sufletul fiecarui om, indiferent cine e si ce a facut! Cu atat mai mult cand este vorba despre un om pe care il cunosc si il consider un geniu, cu toate partile bune sau rele, de iubirea sau ura pe care le-a inspirat! Tot ce pot sa fac e sa-i recitesc poeziile. Ce ziceti de aceasta?

Adrian Paunescu – Suntem aroganti

Suntem rai si aroganti,
I-ncurcam pe guvernanti,
Vrem mâncare si copii
Si ne place sa fim vii,
Mama noastra de zbanghii!

Degeaba va mirati mereu
Ca nu e-n ceruri nici un sfânt,
Nu poate fi lumina sus,
Când nu-i dreptate pe pamânt.

Ce fel de lume ni s-a dat,
S-o tot falsificam, stângaci,
Cu milioane de bogati
Si miliarde de saraci!?

Macar pentru acesti copii
Un alt noroc sa fi adus,
Dar, vai, sub cinice poveri,
Ei trec prin scoli cu pret redus.

Batrânii nostri mor uitati,
Pe-acelasi tragic aisberg,
Ca, la bolnavi de vârsta lor,
Salvarile nici nu mai merg.

Si, dupa tot ce-am îndurat,
Când mai umili si când mai bravi,
Tot noi, cei pedepsiti din Est,
Mai devenim o data sclavi.

Si dupa ce c-am suportat
Al rinocerilor arest,
Tot noi platim impozit nou,
Pe toate ranile din Est.

De libertate amagiti,
În fostul nostru lagar mort,
Azi, nu ne duce nicaieri
Umilul nostru pasaport.

Iar, daca nemtii s-au unit,
Sfidându-si ultimul infarct,
De ce aceiasi papusari
Pe noi, românii, ne despart?

Deocamdata n-am aflat
Un singur sef sa fi venit,
Sa faca bine pe pamânt
De dragul omului cinstit.

E totul numai interes
Si tot asa va fi mereu,
O lume fara sens moral,
Ce l-a ucis pe Dumnezeu.

Update:
Astazi dimineata, la ora 7.15, Adrian Paunescu a plecat dintre noi.
Dumnezeu sa-l odihneasca!

67 Responses to “Ma rog pt Adrian Paunescu”

  1. socialul November 4, 2010 at 1:35 pm #

    “Deocamdata n-am aflat un singur sef sa fi venit,sa faca bine pe pama nt,de dragul omului cinstit.E totul numai interes si tot asa va fi mereu” .Acestea sunt cele mai relevante versuri dupa parerea mea. “Doamne ajuta! pentru Adrian Paunescu

  2. ion November 4, 2010 at 1:36 pm #

    Bai victore sa il salveze DUMNEZEU pe paunescu adrian, dar ce ne facem cu acest guvern? Astept raspuns din partea ta caci iarasi incompetenta de vass asa zisa consiliera a lui boc spune ca guvernul va da afara 26000 de bugetari pana la sfarsitul anului curent…cum scapam de molima portocalie..chiar asa am ajuns sa nu putem face nimic?

  3. Vasile Roaita November 4, 2010 at 1:38 pm #

    Nu plange pentru ca s-a terminat
    Bucura-te pentru ca s-a intamplat!

  4. Spartacus November 4, 2010 at 2:23 pm #

    Sa te vedem sanatos, Maestre!
    P.S.: infractoru a ajuns la venerabila varsta de 59 de ani…Ar putea sa ii dea anii de viata ce i-au mai ramas lui A.Paunescu.
    Asa, el ar scapa de inchisoarea ce il asteapta si Maestrul ne-ar mai putea bucura sufletele

  5. Mag November 4, 2010 at 2:56 pm #

    Concluzia de la final, mă scuzi, dar nu o-mpărtăşesc.
    Te chiamă iarăşi printre noi, cu gând să te reinstruiesc.
    Maestre, dău-o-n mă-sa, nu-ţi ma flutura batista ;
    Din probele de adeneu rezultă că te tragi din Burebista.

  6. Bibliotecaru November 4, 2010 at 4:15 pm #

    Aş vrea şi eu să aduc o poezie a maestrului pe acest blog, poate tocmai pentru că rezonează atât de puternic cu ceea ce simt şi eu:

    ŢARĂ FĂRĂ ŢARĂ

    La noi, cine unifică desparte,
    Şi cine-ar trebui s-aducă viaţă
    Aduce-n toate felurile moarte
    Şi falşi profeţi care ne mint în faţă.

    Ipocrizia circulă în voie,
    Prin toate straturile sociale,
    E când exces, când deficit de Noe,
    Acum, că toată apa în aval e.

    Sinceritatea-i cârpa desuetă,
    Din garderoba tragicei mirese,
    Ocnaşul se preface că regretă,
    Când ruda victimei în faţă-i iese.

    Se-ncurcă mercenarii de tot felul,
    Să-ndreptăţească inocenţa noastră,
    Slujind, cu lacrimi în priviri drapelul,
    Sub culpă roşă-galbenă-albastră.

    Alesul cel dintâi e-un drac de vază,
    Venit aici pe-un val, de la catarge,
    Nu mai uneşte, nu mai arbitrează,
    Ci-ncaieră, azmute, minte, sparge.

    Minciuna, după cum scria Vlahuţă,
    Nici nu mai stă cu Regele la masă,
    Ci îl invită, tandră şi drăguţă,
    La un dineu intim, la ea acasă.

    În fond, ne-a copleşit prea multul bine,
    Că România noastră populară
    E locul pricopselilor străine
    Şi n-are loc de oameni şi de ţară.

    Mai rafinaţi ca hoţii din pădure,
    Fraudatorii epocii moderne
    Pe ce furară umblă să-şi procure
    Partide, parlamentare şi guverne.

    Ce-a fost normal, în veci nu mai revine,
    E răstignită firea omenească
    Şi omul, despărţindu-se de sine,
    Nici nu mai poate să se regăsească.

    Parcă-a trecut prin toată lumea Nero,
    Miroase-a ars înmugurirea verde,
    Reînvăţăm să fim egali cu zero
    Şi a învinge va-nsemna a pierde.

    De-atâta timp nenorocit încoace,
    Nici nu mai ştiu copiii să respire
    Şi e-ntre viermi şi oameni bună pace
    Şi între oameni numai despărţire.

    Prăpăd. Marşarier. Sfârşit de eră.
    Însângerat e drumul pân-la pâine
    Prin focul unui iad care prosperă
    Miros a fum ruinele de mâine.

    7 mai 2008 Adrian Păunescu

    Extraordinară premoniţie.

  7. Bibicu November 4, 2010 at 4:33 pm #

    Te pupi cu muza-n somn, dragă Maestre
    Şi printre gene priveşti *figurile rupestre*.
    Ţi-e scârbă de Băsescu, dar ce ai cu noi ?
    Cu vorbele-ţi de duh scapi ţara de nevoi…

    P.S. Bibicu se roagă din rărunchi
    La Cel de Sus, stând în genunchi …

  8. enache toni November 4, 2010 at 6:00 pm #

    multa sanatate maestrului Adrian Paunescu, rugam pe Domnul sa l mai lase alaturi de noi, sa nu ne ia si putinele valori pe care le mai avem

  9. Alexa November 4, 2010 at 7:06 pm #

    Paunescu, ce vremuri; eu nu-l cunosc ca politician, eu imi amintesc de el cand ascultam cenaclul flacara pe la radio, aveam vreo 11-12 ani si cantam cu foc prin casa de speriam vecinii:

    Traiasca, traiasca, traiasca, Moldova, Ardealul si Tara Romaneasca!
    si altele

    vad c-a ramas patriot si acum

    i-am citit si niste poezii, nu de curand, cred ca sunt peste 10 ani de cand n-am mai citit o poezie de-a lui

    Dar acum citind poezia asta pusa de tine, mi-am adus aminte de ce imi placea cum scrie, prea le zicea lucrurilor pe nume, in cuvinte aproape naive, dar nu cred ca poti sa-l suspectezi nici de naivitate, nici de cinism, poate de prea mult suflet artistic

    Concluzia sa amara, Deci Dumnezeu exista, dar noi l-am ucis,e mai mult filozofica decat practica, pt. ca practic Dumnezeu este indestructibil, de aceea vrem la EL

    In spiritul prea bine cunoscut al acelei generatii, vreau sa-i urez prin intermediul blogului tau, daca imi permiti, exact ce a scris poetul intr-o poezioara, credinta si lumina:

    “Cu noi e Dumnezeu
    de Adrian Paunescu

    Azi lumina din lumina Am ostenit de atata noapte
    Pamantu-n trupuri ne e greu, Dar vom iesi din defileu
    Dar e usor cand se inchina: Pentru lumina sfintei soapte:
    Cu noi e Dumnezeu. Cu noi e Dumnezeu.

    Nu suntem niste animale Luati lumina din lumina
    Cu suflet amanat mereu Paharuri curg din minereu
    In noi e mila si e jale Credinta noastra e crestina
    Cu noi, cu noi e Dumnezeu. Cu noi e Dumnezeu. ”

    Si uite inca una si gata :

    ” Sa fie pace in lume !
    de Adrian Paunescu –

    Sa fie pace in lume !
    Sa fie pâine pe masa
    Si toti ai casei acasa
    Si grâu-n brazda sa iasa
    Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt.

    Si ale lumii guverne
    Sa stie bine-a discerne,
    Nevoia vietii eterne,
    Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt.

    Sa fie-o blânda lumina,
    Si nu rachete-n gradina,
    Doar vesti frumoase sa vina,
    Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt.

    Ca focul rau sa nu arda,
    Cât viata-n noi nu e moarta,
    Sa stam cu totii de garda
    Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt.

    Sub zbuciumatele astre,
    Destul cu-atâtea dezastre,
    O cer durerile noastre,
    Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt.

    Destul cu traiul de câine,
    Spre dezvoltare Si pâine
    Si pentru ziua de mâine
    Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt.

    De-o pace dreapta mi-e sete,
    Plenara-ntregii planete,
    A hotarât ce se vede,
    Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt

    Ministrii lumii sa n-asculte
    De interese oculte,
    Ci de vointele multe,
    Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt ”

    (poezii luate de pe versuri-si-creatii.ro, adaugate de maria, cu multumiri)

  10. unu November 4, 2010 at 8:01 pm #

    roaga-te. eu nu. singurul lucru bun din acest om a fost latura artistica. in rest un lingau politic. pacat de artistii care se coloreaza politic. devin niste porci poeti.

    ponta, iti vand un pont. adopta atitudinea lui baselu. ia-te de mogulime. ameninta ca o sa vada sov ce-o sa pateasca cand iesi tu la putere. ai numai de castigat politic. ori daca te bagi in itele escrocilor ai sa ajungi ca baselu. azi sunt cu tine, maine te fac albie de porci. escrocii trebuie alungati din tara, daca suntem incapabili sa-i inchidem.

    • Victor Ponta November 4, 2010 at 10:13 pm #

      Poate o sa te dezamagesc dar nu am de gand sa fac ce a facut Basescu – adica sa negocieze sprijin de la Vantu, sa faca guvern contra noastra in 2005 cu Voiculescu si de atunci sa ii injure mereu, mintindu- ne cu nerusinare ca in tara asta nu presedintele si guvernul sunt responsabili ci mogulii! Ei bine nu, nu o sa fac nimic din ce a facut el, o sa fie mult mult mai bine!

      • unu November 5, 2010 at 6:07 am #

        nu-i bai. nu m-ai amagit nicodata🙂 sunt de cealalta parte a baricadei, cea care considera ca societatea trebuie sa aiba la baza celula privata (unitatea de functionare cu cel mai mare randament) si statul trebuie sa sustina in primul rand asta. socialismul mai la urma, dupa ce creezi un sector privat pe care ai cum sa-l mulgi sa le dai o ciozvarta si saracilor cu duhul sau nu. ori ce face intreg esicherul politic de 20 de ani este mulsul statului prin firmele baronimii, politicienilor, rudelor etc. fara nici cea mai mca viziune de dezvoltare. cum sa cresti pensii si salarii cand tara asta nu porduce nimic. cand patternul stradal e : farmacie, banca, termopane, si de la capat.(in ultima vreme termopanele au cam fost inlocuite de farmacii…si cand ii vezi la tv ca anunta ca se inchid farmaciile…apoi cum apar la mfin facturile de la medicamente)

        in fine..

        deci poti lua in considerare sfatul cu hulirea mogulilor. trebuie sa ai “vana” sa dai in ei, pentru ca te vor ataca slugile lor. ia exemplu de la baselu cum mizand pe asta, cu 90% de presa in cap tot a castigat. din fericire pentru voi, nefericire pentru noi toti, a venit criza, singurul adversar capabil sa-l infranga pe marinar.

        sunt satul de 20 de ani sa tot votez. vrei sa votezi un cinstit si n-ai pe cine. aia care’s cat de cat cinstiti sunt demagogi. i-am vazut declaratiile de avere generalului antonesco. cica are vreo 300mii euro in banca. mi-e greu sa cred ca poti face banii astia chiulind, din salariul de parlamentar. am ajuns sa votez alegand numai intre “rauri”.

        si ultima chestie. de curiozitate, daca ai timp vreodata, ia si fa o lectura comparativa, bugetul 2008 primele 9 luni cu cel 2010, tot 9 luni. ai sa vezi cu stupoare ca statul a incasat cam aceeasi bani. de ce e circul asta daca statul are aceeasi bani? cifrele arata: salarii 2008 22miliarde, salarii 2010 30miliarde; asistenta sociala 2008 33miliarde, 2010 46miliarde. asta in conditiile in care statul incaseaza aceeasi bani! asta e rezultatul socialismului pe care l-ti bagat pe gat lui tariceanu in 2007’08 cand m gioana declara “prin santaj politic ne-am indeplinit datoria fata de cetateni” si moliceanu inghitea in sec, punandu-l pe vozga sa toace bcr-ul cu care puteam face naibii autostrada transilvania. rezultatul mitei electorale? ati pierdut alegerile si cateva milioane d fraieri au trait cu iluzia unei bunastari date de cateva milioane in plus a pensie. azi lumea vrea sa vada sange. vrea sa vada escrocii la puscarie. vrea sa nu mai dea spaga la functionari, sa nu mai mearga la medici spagari platiti de stat cu 8 milioane pe luna cum arata in noua grila de salarizare, pe scurt vrea LEGE. ca sa instaurati legea in tara asta ar trebui ca voi, toate partidele politice sa va bagati cam 50% din oameni la puscarie. crunt nu? cu expirati ca basescu care nu voia autostrazi pana mai acum 3 ani, cu candidati ca mgioale care i-o prin ciorap lui sov, cu oameni care au graiul istet dar au prezenta invizibila la servici avem un viitor maret. sunt resemnat. poporul asta a asimilat in genom minciuna jmecheria hotia, epitete care au dizlocuit cinstea, corectitudinea, munca, rezultatul multor cincinale de indobitocire rosie (proasta culoare v-ati ales). fara scapare. poate copiii copiilor nostri.

        as vota un partid alcatuit din oameni sub 40 de ani, care nu au averi, nu au firme, au facultati decente si nu facute cu sila, care au avut ocazia sa iasa sa vada ce-i si pe afara sa aibe termen de comparatie, si care sa aibe un program liberal de dezvoltare pe termen lung (precum cel prezentat de pnl zilele astea ca alternativa de guvernare). de ce nu pnl-ul actual? pentru ca e parazitat si infestat de oameni ca patriciu care se cred simpatici dupa ce au supt de la stat miliarde. iti dai seama ce ar fi insemnat pentru tara asta daca aveam 10-20 de patrici care sa lucreze pentru stat? asta e adevarata putere a liberalismului, produce dezvoltare economica, partea sociala vine de la sine dupa aia.

      • Vasile Roaita November 6, 2010 at 8:54 pm #

        Retorica asta, continua comparatie cu Basescu, cautarea unui comportament diferit, chiar opus nu cred ca foloseste…

        Priveste sondajele; Antonescu si Ponta schimba, intre ei, 2-3 procente si nimic mai mult..Suma intentiei de vot la tripleta Basescu-Ponta-Antonescu nu trece de 65 de procente…Unde sunt celelalte!?

        Partidele au dulapurile pline de schelete; frumoase, de lux, stralucitoare…Sar in ochi!

        Azi mi-am privit constiinta; de ce il injuram, in ’90 pe Paunescu!? Pentru ca propaganda celor care conduceau Pta Universitatii, ziarele de opozitie – RL, Expres, 22 – creasera un sistem de valori…Prostii, printre care si eu, si l-au insusit fara rezerve..

        Ma rog, ar trebui sa fim onesti…Si, onestitatea garanteaza o parte din succes…Nu vad prea multa onestitate in jur!

        Romani, spargeti gastile!

        A propos! Apelativul “romani” il folositi in exces; la fel ca Basescu! Sper ca, de azi, din dorinta de a fi altfel, sa renuntati la el!

    • Spartacus November 5, 2010 at 8:09 am #

      @unu:”roaga-te. eu nu. singurul lucru bun din acest om a fost latura artistica”.
      Tu vorbesti serios? Mie nu imi vine sa cred ca cineva e nepasator cand o persoana se zbate intre viata si moarte…Cred ca doar la infractoru as sta indiferent, in rest nu as dori sa moara nimanui…
      In legatura cu mogulii-Base se ia doar de unii!

    • Bibliotecaru November 5, 2010 at 11:18 am #

      @ unu
      Domnia voastră sunteţi român? Păi spuneţi despre poetul naţional aceste cuvinte şi apoi îl îndemnaţi pe domnul Ponta să sacrifice poporul român pentru a recurge la “şmecherii” aducătoare de voturi, precum cei pe care îi susţineţi prin “celula privată”? Sunteţi român? Ce căutaţi între români, nu mai bine vă închideţi în celula privată de mare randament la care visaţi?

      http://bibliotecarul.blogspot.com/2010/11/te-condamn-la-viata-vesnica-poetul-meu.html

      • unu November 5, 2010 at 3:35 pm #

        nu indemn pe nimeni la smecherii. a pune tunurile pe escroci e smecherie? as vrea sa-l vad pe vp ca la proxima ocazie la tv-urile mogule spune tare si clar. voi toti care ati facut miliarde parazitand tara, care ati furat, mintit, batut joc de lume, veti fi popiti cand voi ajunge presedinte. si aici sa-i nominalizeze pe moguli, parici, parazitii din pdl psd si pnl. sa le zica: baieti, e timpul sa parasiti corabia. pentru voi, tara asta nu mai exista decat sub forma de camaruta cu zabrele! v-ati batut joc de justitie, v-ati taraganat procesele cu anii pana ati ajuns sa fiti condamnati simbolic dupa prescriere (vezi sov…de toata jena). cand voi ajunge presedinte, justitia va fi oarba si surda, veti primi rasplata faptelor! dar mai mult de vorbele astea (pura demagogie) convingerea punerii lor in aplicare ar trebui sa fie adanc intiparita in constinta vorbitorului.

      • Spartacus November 6, 2010 at 3:55 am #

        @unu
        Ce inseamna pentru tine moguli? Merge si paunescu+tapalaga?
        Ca veni vorba de paraziti: esti de acord cu arestarea lui berceanu, videanu, blaga, falca, scripcaru etc(ca astia va dor pe voi din modrogan)?
        Sau a lor Hrebenciuc, Oprisan, Vanghelie etc(si astia va dor, dar mult mai putin)
        Inteleg, ca daca modroganul ar declara cati boi are, am fi primii pe cresterea animalelor din Europa dar incercati sa stati in staul…
        Continua VICTORE ca e foarte bine ce faci!

      • Bibliotecaru November 7, 2010 at 10:54 am #

        @ unu
        Stimate domn,
        Este posibil ca atunci când spuneţi…
        ia exemplu de la baselu cum mizand pe asta, cu 90% de presa in cap tot a castigat
        … să nu vă referiţi totuşi la o şmecherie prin care se câştigă voturi? Atunci poate credeţi că Traian Băsescu, în calitatea sa de preşedinte al României, are tot dreptul să vorbească public, repet, în calitate de preşedinte, despre televiziunile comerciale private, politica lor de programe, politica lor editorială şi, nu în ultimul rând, despre interesele contrare ale patronilor lor?

        Părerea mea este contrară. Preşedintele, dar şi orice altă persoană care ocupă o funcţie publică, nu ar trebui să se plângă niciodată de o campanie de presă dusă împotriva sa. Singura sa plângere ar trebuie să fie atunci când se încalcă legea… caz în care există aplicarea legii. Atât preşedintele cât şi mass-media trebuie să-şi ducă la îndeplinire rolul social. Asta este părerea mea.

    • justitiaru November 6, 2010 at 5:35 pm #

      @Unu,nota Unu meriti pentru sfaturile tale.
      Este prea mult pentru tara asta chiar si o singura “javra ordinara” in fruntea tarii,iar tu vrei ca un Om(Ponta) sa devina o Juda(ca stapanul tau urat de toata lumea) ? Incerci sa fii smecher dar esti de fapt leit stapanul tau.
      Marsh inapoi la cusca !

  11. Alexa November 4, 2010 at 8:21 pm #

    Azi e ziua pres-ului Romaniei.

    Ce declara ponta cu aceasta ocazie:

    Citez: “Nu îi urez nimic. Nu am niciun mesaj pentru Traian Băsescu de ziua lui”, a spus Ponta.

    Nu-i frumos, mai! Ca sa nu mai zic ca e o aberatie matematica.Cum sa-i urezi nimic?,ureaza-i si tu NIMICUL.
    Asa da, mai inteleg si eu.

  12. Domitian November 4, 2010 at 8:52 pm #

    Sper din tot sufletul ca Domnul Paunescu se va face bine, si va mai fi cu noi ani buni de aici inainte.

  13. Alexa November 4, 2010 at 10:21 pm #

    Na si of!Ce mi-ai facut ponta,azi?

    Uite, m-ai facut sa rascolesc pe utube dupa cenaclul flacara, si cate melodii am mai gasit, pe toate le cantam pe atunci, cred ca eram si mai mica de 11 ani, nu prea mai tin minte,dar daca cenaclul a fost pana in ’85 atunci eram si mai mica, iti dai seama ce intelegeam din cantecele astea, da’ imi placeau mult:

    Uite-l si pe asta de Nicu Alifantis:
    Versurile cantecului sunt tot ale lui Paunescu.

    ” Traiasca libertatea, traiasca Romania!

    Juram din milioane, de inimi si destine,
    Din orice fel de sange, ne murmura in vine,

    Juram batran si tanar, femeie si barbat,
    Credinta Romaniei, neconditionat…

    Daca ne-nfrunta muntii, cu muntii ne vom bate,
    Pentru lumina tarii si pentru libertate,

    Aici ne e cuvantul cand il avem de spus,
    Decat slujirea tarii nimic nu-i mai presus

    Nu ne-nspaimanta nimeni cu forta sau pustia
    Traiasca libertatea, traiasca Romania

    Suntem, de e nevoie, o tara de soldati,
    Suntem, de e nevoie, un lant de munti Carpati

    Durerea tarii noastre facuta-i sa ne doara
    Ne place libertatea, ca oameni si ca tara

    Si soarele dreptatii sa lumineze sfant
    O tara rosu, galben si-albastru pe pamant

    Aceasta-i viata noastra, aceasta ni-i taria
    Traiasca libertatea, traiasca Romania ”

    Si-m-au innebunit si cu Tu Ardeal, desi eu sunt din Bucuresti:

    “Tu Ardeal, tu Ardeal, iti suntem osteni,
    Templu sfant, templu sfant, muntii Apuseni.

    Pentru toti romanii care-si sint stapanii
    Soarele rasare-n Bucuresti ”

    Cantecul asta nu stiu de cine mai e scris da il canta Stefan Hrusca.

    Nebuni si ei, si io! In sensul bun al cuvantului!

    Uite, asta e chiar o poezie de-a lui Paunescu pusa pe muzica:

    “Si totusi exista iubire
    Si totusi exista blestem,
    Dau lumii, dau lumii de stire
    Iubesc, am curaj si ma tem ”

    Totusi iubirea, superba poezie.Scrisa pe cand era tanar maestrul.

    Si acum niste versuri dintr-o poezie veche a lui, dar care cred ca il descriu existential pe poetul din el, sa nu-i plangem de mila pe poetii lumii, pana la urma au trait cu totii o viata frumoasa:

    “…Scriu poezie de dragoste
    Şi ştiu că n-am nici o şansă
    În timpul vieţii mele.
    Sunt făcut să par altceva,

    Suport interdictia de a vă fi unul din semeni,
    Teatral uneori,
    Pentru că în oraşul nostru
    Nu mai e loc nicăieri altundeva de poeţi
    Întrucât primaria e plina de funcţionari…”

    Si alta scrisa in 1983, Pacient la final de veac,

    Şi află, doctore, c-aici mă doare,
    Acolo unde geme-un colţ de ţară,
    Acolo unde plînge fiecare
    Ca naţiunea noastră să nu moară.

    Iar dacă e de completat o fişă,
    Te rog, permite-mi să o scriu cu sînge,
    Începătura bolii este grijă,
    Am tricolorul ciuruit pe sînge.

    Tăiaţi-mă de-a lungul şi de-a latul
    Şi dumneata şi ceilalţi doctori, încă,
    Apoi să-mi iscăliţi certificatul
    Că nu ştiţi boala care mă mănîncă.

    O, doamne, cum vă înşelaţi cu toţii
    Mi-e capul greu de fiecare veste
    Şi nici un minister al sănătăţii
    De folosinţă, astăzi, nu-mi mai este.

    Sînt numai un creion care îşi scrie
    Problema ţării lui, încă o dată,
    Şi-şi copiază pe curat, tîrzie,
    Această dulce ţară zbuciumată…”

    Indiferent ce a fost sau a facut Adrian Paunescu in viata lui personala sau publica, nu poti sa nu spui ca nu a fost un roman bun si un poet si mai bun

    Scuze ca am postat atata.

  14. Alexa November 5, 2010 at 12:01 am #

    Romanii sunt niste patrioti incurabili, suntem cu totii niste moldoveni si plangem ca niste elevi de scoala cand vine vorba despre sentimente de neam.

    Intr-adevar, parca ne clocoteste in vine o dorinta de razvratire existentiala, si totusi suntem fericiti si cu puţin. Atata vreme cat credem in destinul nostru, desi nu prea am avut sansa unei istorii marete.

    Trebuie sa recunosc ca singurul moment al istoriei moderne in care Romania a jucat de la egal la egal cu marile puteri a fost in timpul dinastiei Hohenzollern-Sigmaringen. Oamenii astia au pus Romania pe harta lumii. Daca regele Mihai nu avea fata si avea baiat acum am fi fost regat,poate. Dar romania nu a crezut niciodata in femeile conducator. Si mai ales daca n-ar fi numit-o pe printesa mostenitoare Margareta,intr-o nefericita sau intentionata coincidenta cu Margareth I si Margareth II( a Axei 1944), ma rog aici cred ca o sa-mi aud tot felul de argumente contrare si nu ma supar,nu sunt regalista, dar le recunosc meritele.

    Daca imi dai voie sa mai spun ceva, domnule Ponta, care s-ar putea sa te supere, si te rog sa nu te superi ca n-o s-o spun cu rautate.

    Asa a castigat si dom’preş alegerile si increderea romanilor cu ochii lui albastrii. Ne-a dat senzatia ca vom avea o deschidere ca natiune, ca e un om puternic si drept si…
    Nu mai zic nimic ca nu mai pot.

    Dar in schimb vreau sa spun, chiar aici pe blogul tau, ca eu ii multumesc lui Traian Basescu si lui Boc dintr-un singur motiv: te-a adus pe tine si pe irina cristina anghel in atentia opiniei publice si nu v-as fi cunoscut niciodata taria de caracter daca n-ar fi fost ei

    Asaq ca La multi anbi, domnule Traian Basescu, din partea unei admiratoare a lui Victor Ponta!

    • Vasile Roaita November 6, 2010 at 9:02 pm #

      Daca romanii ar fi patriooti si-ar iubi tara cu folos; adica i-ar oferi prosperitate.

      Intre declaratia de iubire si iubire este aceeasi diferinta ca intre mila si compasiune! Poporul asta nu va intelege aceste diferente! Never!

  15. Alexa November 5, 2010 at 1:36 am #

    Sa nu razi de mine,domnule ponta, te rog. De cateva zile nu mai urmaresc nici unul din serialele mele preferate (precum Stargate Universe),pt. ca comentez nonstop pe blogul tau dar nu e vina mea ca ai pus postari asa de interesante, toate una si una

    (apropo, imi permiti sa te intreb, ca un fan, daca ai vazut cumva restul din seria Stargate? Stargate SG1 si StargAte Atlantis?, astea au fost supertari la vremea lor si mult mai bune decat S.U.-)

    dar probabil ca pe cand eu ma minunam de ce mai facea Colonel O’Neil (Richard Dean Anderson-cel care a jucat si in MC-Gyver)
    si Samantha Carter (amanda Tapping) in SG1, tu te luptai cu mogulii cum ar zice cineva.

    Tot tu ai iesit mai castigat decat mine.

    Asa de nebuna sunt ca de curand NASA a deschis un program pt. publicul larg si poti sa-ti trimiti o poza si numele in spatiu cu una din rachetele lor, si primesti un certificat de la ei, cum ca ai fost in spatiu, cica. Asa ca in timp ce unii primesc medalii si decoratii o sa primesc si eu un certificat de astronaut, chiar daca numai cu numele.

    Ca sa vezi cu ce ma ocup in timpul liber. Chestii de copil mic.

    De fapt cred ca ti-ai dat seama deja din postarile mele ca n-are rost sa fii dur si sa te iei la harta cu o biata soricica, ca sa parafrazez un om mare, te rog nu te supara pe mine

    Asa ca te rog, spune-mi, exista vreo sansa sa postezi fabula despre care ti-am vorbit pe blogul tau, blog care nu este neaparat politic cat si cultural si chiar filozofico-analist-literar?

    Si ca sa-l parafrazaz si pe maestrul paunescu, asa mai la repezeala:

    De Sunt aroganta si rea,
    Si te enervez cu intrebarea mea,
    Nu vreau sa te supar, stii
    Doar ca scriitorii vor si ei sa fie vii,
    Steaua noastra de zbanghii!

    Daca ne-nfrunta muntii, cu muntii ne vom bate,
    Pentru lumina tarii si pentru libertate,
    Aceasta-i viata noastra, aceasta ni-i taria,
    Traiasca scriitorii, traiasca romania

    Si de-o citire dreapta mi-e sete,
    Pe scara-ntregii planete,
    Domnule ponta,te rog, ca din partea unui milog
    Pune domnule fabula aia pe blog!

  16. Aurora Soare November 5, 2010 at 6:31 am #

    Puteati face mai mult decat sa ii recititi poeziile. Puteati, ca membru PSD si apoi ca lider, sa il sprijiniti mai mult, sa il ajutati sa isi valorifice mai bine talentul si ideile constructive. Este rusinos,dar e vina unui sistem ratat, ca un om de valoarea lui nu a intrat in Parlament, chiar daca ar fi suferit mai mult sa fie apostrofat de o analfabeta, ca a fost uitat de lume si ca nimeni nu s-a gandit ca i se poare oferi ocazia sa faca mai mult in aceasta tara pe care atat de mult o iubeste, cu pretul fiecarei lacrimi, de poet sensibil, care si-a epuizat inima cat altii nu ar face in doua secole…Oricum, nu poti fi poet fara sa fi sensibil dar uite cum se subrezeste inima omului…Adrian Paunescu este o forta, un fenomen, uitandu-ma la imagini de la Cenaclul Flacara imi pare rau ca nu m-am nascut mai devreme, sau ca dupa ’90 astfel de evenimente culturale de masa nu au mai avut loc. Bine ca de cultura romaneasca se ocupa de dupa ’90 incoace niste elitisti seci si birocrati, care au grija sa o puna pe butuci, in timp ce Paunescu a fost lasat sa fie preocupat si de grija zilei de maine, in loc sa aiba toate conditiile necesare, pe masura creativitatii lui.
    De ce nu ne putem aprecia oamenii de geniu decat prea tarziu?
    Si repet, cred cu tarie ca puteti face mult mai mult decat sa ii cititi poeziile. Suntei liderul partidului din care face parte. Ati incercat sa sprijiniti un tratament medical eventual in strainanate? Ati vorbit cu el in ultima perioada? Noi, oamenii de rand care ii citin poeziile, nu putem face mare lucru, insa dvs. da.

  17. Sextant November 5, 2010 at 8:18 am #

    Ş-AM SĂ-N JUR
    De mamă, de fată, băiat şi de tată
    Pe toţi ce-au vorbit cu gură spurcată
    Pe cel ce, încă, stă de veghe pe redută,
    O conştiinţă românească nevândută !

  18. Şam Săn Jur November 5, 2010 at 8:25 am #

    Ş-AM SĂ-N JUR
    De mamă, de fată, băiat şi de tată
    Pe toţi ce-au vorbit cu gură spurcată
    Pe cel ce stă de veghe pe redută,
    O conştiinţă românească nevândută !

  19. mgabim November 5, 2010 at 8:37 am #

    Nu pot sa cred ca un OM atit de deosebit a trecut in nefiinta!
    Dumnezeu sa-l odihneasca!

    PS. stiu este absurd sa vorbesti de politica in aceste momente, dar acest om v-a lasat ceva de urmat sper sa nu-l dezamagiti!

  20. ZOLTES November 5, 2010 at 9:42 am #

    Ca de obicei…valoarea unui explodeaza si se multiplica in alti semeni abia dupa ce nu mai este…

  21. ZIARULVIITOR.RO November 5, 2010 at 9:44 am #

    MAISTRUL NATIONAL ADRIAN PAUNESC NU A MURI SI ESTE LA DUMNEZEU!

  22. Tudor November 5, 2010 at 10:31 am #

    Adrian Paunescu a fost un om, cu bunele si relele lui. Ii uram ditirambele infinite cind facea Cintarea Romaniei, dar ii slaveam, pina la extaz, geniul cu care a condus Flacarile, cenaclul si revista.
    Chiar daca avea tuse comuniste, avea si accese de insubordonare, iar patriotismul insemna si altceva decit comunism: respectul si dragostea fata de traditie, de marii romani, de eroismele poporului. Peste toate, providentiala descoperire a talentelor autentice. Mi-au colorat multe zile (si nopti) ale tineretii.
    Pentru asta ii sunt dator, cu recunostinta.
    Mi-as dori ca viata lui sa nu ramina in citeva carti si pagini efemere de ziar. Cred ca suntem multi cei care ne-am bucurat de lucrul fiintei sale.
    Paunescu va cobori in groapa, dar opera sa va trebui sa ramina simbol al ideilor sociale. Propun sa se infiinteze o fundatie, un club, un cenaclu, un premiu… nu stiu, ceva; care sa-i poarte numele si sa perpetueze flacara sufletului sau.
    Dumnezeu sa-l ierte!

    • Alexa November 5, 2010 at 3:39 pm #

      TUDOR, CRED CA AI DREPTATE. “Propun sa se infiinteze o fundatie, un club, un cenaclu, un premiu… nu stiu, ceva; care sa-i poarte numele si sa perpetueze flacara sufletului sau.Dumnezeu sa-l ierte!”

      Un premiu Adrian Paunescu.

  23. Marcus November 5, 2010 at 10:53 am #

    Ne Mor Titanii

    A spune acum Vorbe, dupa ce Parintele Lor s-a stins din viata, ar fi o adevarata blasfemie.
    Sa Te Ierte Dumnezeu, Nemuritorule, Si Sa Te Odihneasca In Pace Si Tihna In Vesnicie!

    Ne mor Titanii tarii, se duc neconsolati,
    Ca lasa-n urma un pamant, condus de scelerati.
    Si c-ale lor povete si sfaturi de bun simt
    Au fost batjocorite-n timp si sfaramate-n dinti.

    Ne mor Titanii tarii, ne moare si cultura
    Batjocorita astazi greu, tratata doar cu ura.
    De clauni insensibili, lasi, ajunsi stapani pe tara,
    Traind doar prin osane si in fals, votati a doua oara.

    De ce va duceti, oameni buni, lasand in loc doar ticalosi,
    Mici epigoni de doi arginti, vanduti unor jegosi?
    Mai stati cu noi, nu va grabiti, locul in Rai asteapta
    Nu ne lasati flamanzi si goi, tratati ca o otreapa.

    Caci de n-avem paine si nici tol, al vost’ cuvant e hrana
    Ce ne mentine pe pamant ca o cereasca mana.
    Datori va suntem pentru tot ce vine din cultura
    Mai stati cu noi, nu va grabiti, suntem satui de ura.

    • justitiaru November 5, 2010 at 4:53 pm #

      Aferim Marcus fii linistit
      Adrian Paunescu n-a murit

  24. Mag November 5, 2010 at 10:54 am #

    LUME, LUME,SORO LUME
    C-aşa-i lumea trecătoare:
    Unul naşte (Sadoveanu, 05.11.1880)
    Şi-altul moare (Păunescu, 05.11.2010)

    P.S. Careul de aşi ( o realitate dacă Adrian Păunescu
    va fi inhumat alături de Eminescu, Caragiale, Sadoveanu).

  25. Bibliotecaru November 5, 2010 at 11:20 am #

    @ Victor Ponta
    Vă rog să luptaţi pentru Funeralii Naţionale.

  26. Spartacus November 5, 2010 at 12:51 pm #

    @Victor Ponta
    Si doliu national…

  27. Iluminatu November 5, 2010 at 2:56 pm #

    S-A STINS UN OM , S-A NĂSCUT UN ZEU

    Apus la răsărit de soare
    Nu e o pură întâmplare ;
    O ştie numai Dumnezeu,
    Că s-a născut un mare zeu.

    Să îl cinstim cum se cuvine,
    Acasă şi în ţările străine,
    Toţi de un sînge cu maestrul,
    De azi în cer, un zeu terestru.
    ———————————–

  28. Alexa November 5, 2010 at 3:59 pm #

    Am citit vestea despre adrian paunescu azi si nu mi-a venit sa cred.Imi pare rau Victor, mai ales daca spui ca ti-a fost prieten apropiat.

    Uite si o poezioara scurta,de la mine pt. tine si pt.pacea sufleteasca, inspirata de niste porumbei pe care i-am vazut zburand astazi pe cerul albastru senin de toamna, zburau asa lin, si iti dadeau starea aia de bine, de liniste si pace… printre ei era si un porumbel alb, erau superbi.

    Ce bine ar fi dacă am zbura în cer ca pasările albe…
    Şi cand am coborî pe pamânt, ne-am transforma din nou în oameni,păstrându-ne şi aripile.
    Păsări măiastre.

    Bine-ar fi sa fim noi pasari maiastre, nu-i asa?

  29. Sextant November 5, 2010 at 4:47 pm #

    SIMŢIRE

    E pudică natura, oprindu-se din striptis.
    Azi nu mai dă spectacol şi nici baletul gratis.
    Veghează chipul dulce al celui cea cântat-o ;
    Răsfăţ de-ndrăgostită… Maestrul a lăsat-o !

  30. Alexa November 5, 2010 at 6:34 pm #

    Hai sa-ti spun ce faceam eu inainte de motiunea din vara. Am fost la Mitropolie si m-am rugat sa treaca motiunea.

    Si inainte de decizia Curtii Constitutionale m-am rugat ca judecatoarea Moţoc sa voteze in favoarea oamenilor.

    Si ca sa ma-imbarbatez, ascultam Zdob si Zdub, Doina Haiducului,

    Si cand ei cantau :

    “Hei, hei, hei, hei,
    Spicul plecat la păm?nt,
    Vălură lanul de gr?u.

    Fiul codrului sunt,
    Liber ca pasărea-n zbor!
    Doina haiducului c?nt-
    Plină de jale şi dor!

    Seara la rug obosiţi,
    Cantă haiducii de dor.
    Laşii au fost pedepsiţi;
    Bem bogăţiile lor!…

    …Sloboade armăsarul din fr?u,
    Răsplata prin noi a venit!”

    R: “Şi cum ?mi place să dorm,
    Noaptea-n pădure, la foc!
    Stăm ?mpreună cu toţi,
    Visul l?ngă izvor!…”

    Cântam si eu cu ei…

    Iar cand ei cântau :

    “Drumul omului-i greu,
    Pâna la ultima stea”,

    Eu ziceam in gand:

    Votaţi cu noi!
    Pâna la ultimul om!
    Pâna la ultima stea!

    “Liber e sufletul meu,
    Libera-i inima mea!
    Ho, ho!”

    Nu cred ca te puteai intelege cu mine atunci.

    Dar evident ca mi-a trecut. si oricum nu era vorba despre o lupta adevarata,era doar la figurativ, ca sa-ma imbarbatez. Numai Democratia salveaza Romania.

  31. Alexa November 5, 2010 at 6:52 pm #

    HOPA! Crin a trecut la atac electoral si sincer vorbeste atat de bine incat ti-e greu sa nu-i dai dreptate:

    ” PNL trebuie să facă saltul pentru a ne despărţi definitiv de celelalte două forţe politice existente azi. Pentru că am avut de fapt, un partid de stânga, FSN, PDSR, PSD care a furat ca să dea din când în când de pomană, şi un partid – actualul PD al dlui Băsescu- care fură atât de mult încât nici măcar de pomană nu mai are să dea”, a încheiat Antonescu.

    PSD-UL DE ASTAZI SUB VICTOR PONTA, NU MAI ESTE PSD-UL DIN TRECUT, ESTE UN PSD BUN, CU OAMENI TINERI SI CU SIMTUL DREPTATII POPULARE…ASA-I?

  32. Alexa November 5, 2010 at 7:37 pm #

    Haide dom’ procuror, te rog, raspunde si la cei care te plac,

    nu doar la cei care te ataca, cum ai facut mai sus cu dom’ unu, care apoi ti-a dat un REPLY de cred ca ai stat o ora sa-l citesti, eu nici n-am putut sa-l termin…

    haide domnule ponta, nu-i asa ca ar fi grozav sa ai un dialog permanent cu cititorii pe blogul tau?

    EU CRED CA AR FI GROZAV DACA AI RASPUNDE IN FIECARE ZI LA NISTE COMENTATORI DE-AI TAI, MACAR ASA UN SCURT RASPUNS, EXACT CA UN DIALOG ADEVARAT, CA DOAR SUNTEM PE NET

  33. Alexa November 5, 2010 at 7:40 pm #

    SI SA STII CA PE MINE NU MA DEZAMAGESTI PT. CA EU CRED CE I-AI SPUS LUI UNU:

    Victor Ponta, citat: “Ei bine nu, nu o sa fac nimic din ce a facut el, o sa fie mult mult mai bine!”

  34. Alexa November 5, 2010 at 8:05 pm #

    SA NU CREZI CA-TI DAU O LECTIE,
    EU SUNT ULTIMA PERSOANA DIN LUMEA ASTA CARE AR AVEA DREPTUL SA DEA VREO LECTIE,LA CAT AM GRESIT LA VIATA MEA

    SAU SA JUDECE NISTE OAMENI CARE INCEARCA TOT CE POT

    DAR DOAR CA VREAU SA VA INCURAJEZ,SA FITI VOI MAI BUNI DECAT ALTII, CA LA MECI, VA FAC GALERIE DE PE MARGINE!

  35. Alexa November 5, 2010 at 8:26 pm #

    Pana una alta, NU POT DECAT SA-TI MULTUMESC, pt. ca ai fost plecat prin tara, si tot ti-ai facut timp de blog,macar ca sa citesti comentariile. Si ai mai postat si dupa motiune, ceea ce dovedeste determinare.

    Blogul lui dom’ profesor Crin, prin comparatie, e in deriva de prin vara, ceea ce demonstreaza ca nu prea le are cu internetul

    ASA CA, DOMNULE VICTOR PONTA,TU LE AI CU INTERNETUL, HAIDE SA AVEM UN DIALOG CONSTRUCTIV PE BLOG, NU DOAR SA INSIRAM COMENTARII, nici macar nu am optiunea sa le dau thumb up sau down, ca sa arat daca mi-a placut sau nu

    A[propo, mi-a venit pe email sa subscriu la blogul tau,nu am dat curs cererii pt. ca eu prea imi verific emailul, dar eu subscriu oricum in fiecare zi pe blogul tau, cred ca vezi

    Tot asteptam sa-mi vina altceva pe email, un raspuns de la tine, daca imi dai voie sa-ti trimit fabula noua, are poante asa de bune, incat iti promit ca ai sa razi de ai sa cazi pe spate

    • obositoare? November 6, 2010 at 8:01 am #

      nu vreau sa supar pe nimeni doar vreau sa fac o mica remarca.adica acest blog este citit de mai multe persoane si postarile si comentariile aferente si constat ca de la o vreme posteaza fara numar cam o singura persoana,cu sau fara justificare sau subiect de discutie concret .Din partea mea poate sa posteze cat doreste doar ca pentru mine devine ceva plictisitor sa mai intru pe acest blog sa vad aceleasi zeci de comentarii fara substanta ale acestei persoane…

      • Alexa November 6, 2010 at 6:54 pm #

        SUPER MISTO COMENTARIUL TAU! DECI TU VII AICI CA SA CITESTI COMENTARIILE SI NU CE-A SCRIS AUTORUL BLOGULUI.

    • obositoare? November 7, 2010 at 7:04 pm #

      printre altele da alexa ,citesc si comentariile celorlalti la postarile facute de domnul ponta ,ceea ce vad ca si tu faci,doar ca eu sunt interesat deparerile celorlalti legate de subiectul principal…ma rog am si zis e doar o parere si atat eu nu am chef de”socializare”asa puternic ca altii….

  36. LA DIVINITATE November 5, 2010 at 9:35 pm #

    MARELE SAVANT ROMAN,ADRIAN PANUNESCU N-A MURIT!,SI A FOST CHEMAT LA DUMNEZEU PENTRU GRADINA MACII DOMNULUI!!!

  37. szaszsebespaul November 5, 2010 at 9:47 pm #

    Duminica ar trebui sa fie zi de doliu national

  38. Spartacus November 6, 2010 at 4:01 am #

    @Victor Ponta
    Inteleg orice, dar de ce lasi un idiot ca @unu sa scrie numai tampenii ce i se dicteaza de catre “trumpita” pe acest blog?
    Se vede clar ca e cumparat de catre amanta infractorului numarul 1 al ROMANIEI…
    La puscarie cu toti care sustin genocidul social al “trumpului”!!!
    Asta imi doresc!

  39. Alexa November 6, 2010 at 7:31 am #

    Buna Sambata sa-ti fie!

    Salutare!

    M-am gandit bine si mi-am dat seama ca poti sa faci misto de fabula mea pe blogul tau si saptamana viitoare, asa e corect, avand in vedere ca acest weekend este dedicat maestrului paunescu si cred ca n-ai chef de glume.

    Si aud ca paunescu i-ar fi spus lui monica iacob ritzi , la o emisiune: “doamna, ca sa va certati cu mine, trebuie sa existati ”

    la fel si io iti zic tie , daca imi permiti, te rog frumos, nu are nici un rost sa ma certi ca prea te asa cu fabula, pt. ca eu nici nu exist in ochii lumii, doar tu existi, eu sunt doar o cititoare anonima a blogului tau

  40. Alexa November 6, 2010 at 1:56 pm #

    Uite ca am descoperit si cine este autorul care a contribuit cu cantecul Tu Ardeal.

    “Fiu de preot, Doru Gheaja a călcat pe urmele tatălui îndeplinindu-i astfel părintelui său o mare dorinţă. Chemat în 1976, odată cu reînfiinţarea Episcopiei de Alba Iulia, să ajute la reorganizarea acestei episcopii, preotul Doru Gheaja slujeşte de ani buni în Parohia „Buna Vestire“ din centrul oraşului Alba Iulia”

    „La început, Adrian Păunescu mi-a scris un alt text nu pentru «Colindul Apusenilor», ci «Colindul copiilor pentru pace», pe care l-am cântat vreo doi ani de zile în spectacolele Cenacului Flacăra. După aceea, Adrian Păunescu a schimbat textul şi i-a spus «Colindul Apusenilor», mai cunoscut sub denumirea de «Tu Ardeal», povesteşte Doru Gheaja.”

    „Colindul Ardealului“, pe versurile lui Adrian Păunescu.”

    Deci tot el, Paunescu, a scris si Tu Ardeal.
    Iar Stefan Hrusca l-a facut popular, pt. ca avea talent si reusea sa-l cante asa de bine.

  41. Iluminatu November 6, 2010 at 5:26 pm #

    GÂNDURI

    – Mişcarea de Renaştere Naţională Adrian Păunescu ;
    – Sala Adrian Păunescu (actuala Sala Palatului) ;
    – Adrian Păunescu – brend de ţară ;
    – Patrimoniu Naţional – opera lui Adrian Păunescu ;
    – O sală dintr-o universitate să-i poarte numele lui AP ;
    – Strada pe care locuieşte să fie rebotezată AP.

    PA ! (Păunescu Adrian) maestru între maeştrii.

  42. Alexa November 6, 2010 at 6:51 pm #

    Uite, daca imi mai permiti sa mai pun pe blogul tau dedicat poetului si aceste versuri ale sale, si ce ce versuri frumoase:

    “Cineva mă ascultă

    În veac cu putere ocultă
    din zid cineva mă ascultă.
    cu cât mă coboară pe mine.
    cu-atât el mai mare devine.
    …”
    (Adrian Paunescu-1981)

    Si uite-o si p-asta:

    “Lume, lume

    De la mine pân’ la tine
    Numai fluturi şi albine,
    De la tine pân’ la mine,
    Numai rău şi nici un bine.

    De la mine pân’ la ei,
    Numai lupte şi scântei,
    Ei acolo, eu aici,
    Şi-ntre noi e-un fel de bici.”

    ( Adrian Paunescu-1997)

    “Probă olimpică

    Mintea mea obosită
    nu e mai proastă
    decât mintea voastră odihnită,
    hai să gândim împreună,
    hai gândiţi şi voi,
    încordaţi-vă minţile odihnite
    şi produceţi gânduri.”

    ( Adrian Paunescu-

    “Condamnati

    Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,
    eu, cântăreţul soarelui din nord,
    de-aicea, dintr-o gaură de şarpe,
    rostesc un acatist şi-un dezacord.

    Ce să mai cânt? Doar calea pân-la gide!
    Ce să mai cânt? Pe voi, ca pe eroi?
    Îmi vine şi a plânge şi a râde
    că nu există cale înapoi.”

    (Adrian Paunescu-1981-1983)

    “Sa fie pace in lume

    Sa fie-o blânda lumina,
    Si nu rachete-n gradina,
    Doar vesti frumoase sa vina,
    Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt.

    De-o pace dreapta mi-e sete,
    …,
    A hotarât ce se vede,
    Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt

    Ministrii lumii sa n-asculte
    De interese oculte,
    Ci de vointele multe,
    Sa fie pace, pace, pace pe Pamânt ”

    Nu poate sa nu-ti placa, inseamna ca n-ai trait daca nu-ti place, nu se poate sa nu te regasesti in aceste versuri, eu de exemplu ma regasesc

  43. Iluminatu November 6, 2010 at 9:12 pm #

    DACĂ STÂNGA NU E, NIMIC NU E

    Valoarea poetului nu o confirmă critica literară, bârfa organizată sau manipularea, ea având un singur decident – poporul, care în cel priveşte pe Maestru s-a pronunţat tare de mult, nepărăsindu-l vreodată, contopindu-se cu acesta. Fenomenul Adrian Păunescu a dominat lumea culturală românească din ultimii 40 de ani iar dispariţia lui fizică determină o explozie socială care ar putea ea însăşi să fie o şansă pentru Romînia spoliată şi anesteziată.
    Jalnicul Băsescu Traian prezent ieri la catafalcul Maestrului cu un buchet de crini din care îi lipsea doar Crin, a urmărit stoparea căderii în sondaje, convins fiind că * dacă stânga nu e, nimic nu e*.
    MRNAP (Mişcarea Renaşterii Naţionale Adrian Păunescu) s-a declanşat, iar Maestrul *răstignindu-se pe cruce* a făcut-o tocmai că ne aflăm la hotărâtoarea răscruce a existenţei naţionale.
    Generaţia de oţel te salută, dragă Maestre !

  44. Cosmin Nicula November 7, 2010 at 7:17 pm #

    Enigmatic şi cuminte”, Adrian Păunescu s-a stins. Poet naţional, poet al naţiunii române în momente în care nu mulţi au reuşit să ţină fruntea sus, dragostea sa de ţară a marcat mare parte din opera sa literară, dar şi din activitatea sa politică. Român cu trup şi suflet, Adrian Păunescu a fost, printre altele, iniţiatorul sărbătorii naţionale de la Ţebea, din judeţul Hunedoara. Din acest motiv, cred ca Adrian Păunescu trebuia să-şi găsească odihna veşnică alături de Avram Iancu, înconjurat de pajiştile înverzite ale Ardealului pe care l-a iubit atât de mult.

    • Ovidiu November 8, 2010 at 8:22 pm #

      Felicitari Cosmin ! Ai fost unul dintre cei putini, care i-au intins o mana MAESTRULUI , atunci cand avea nevoie. Dumnezeu sa-l odihneasca !

  45. miha/ela November 7, 2010 at 7:51 pm #

    Mulţumim cu dragoste pentru versurile dăruite întru eternitatea sufletului românesc, dumnezeu să-l odihnească.

  46. Ana Motru November 12, 2010 at 1:08 pm #

    Va multumesc ca mati ajutat cand amvut o pareza pe partea stanga cumedicamente acuma am facut operatie la inima si mau gasit cu heatita cronica si am nevoie de un medicament care se da numai cu aprobarea ministru sanatati cu respect va rog sa ma ajutati am opensie 441 lei si am datori de 40000 de milioane ca ma costat operatia 700 euro plus medicamentele si am datorii la CAR-ul pensionarilor, si am mai luat de la CAR de la o intreprindere IACC, care s-au ingaduit sa ma ajute. Cu respect, va rog, daca puteti sa ma ajutati, cum credeti dumneavoastra ca e bine. Va multumesc, si Dumnezeu sa va ajute!

  47. Constantin Dimian December 11, 2013 at 1:13 am #

    Se pare ca nu-i sufici
    ent sa ne rugam …, mai trebuie sa si facem …!!!

Trackbacks/Pingbacks

  1. Adrian Paunescu va trai vesnic in inimile noastre « Hai ca se poate! - November 5, 2010

    […] Blogosferei, Aliosa, KinR,  Anca Florea, Augustin Radescu, Renata, Basarica, Bibliotecarul, Victor Ponta, Vassyle, Transildania, Supravietuitor, Ramona, Pro Atitudine, Plano 10, Elisa, Oana Niculescu […]

  2. De la “Rezervatia de Zimbri” la “Rezervatia cu Imbecili” | Gica Contra Blog – Jurnal de Balamuc - November 5, 2010

    […] https://blogponta.wordpress.com/2010/11/04/ma-rog-pt-adrian-paunescu/ […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: