Archive | 4:49 pm

Diseara, la 20:00, sunt invitatul lui Robert Turcescu

1 Nov

In aceasta seara, de la ora 20:00, sunt invitatul lui Robert Turcescu la emisiunea 100%, difuzata de B1TV. Va astept cu sugestii si intrebari!

 

Update: Transcrierea emisiunii o gasiti AICI.

7 Decembrie 2009 – 27 Octombrie 2010; ce s-a schimbat?

1 Nov

Am luat din nou o pauza de scris pe blog; si din nou din motive diverse. Pana joi am fost complet acaparat de activitatile pt motiune; de joi pana azi am urmarit in liniste cum au evoluat lucrurile, ca sa pot sa inteleg cat mai mult si sa stiu cum sa pregatesc pasii urmatori (recunosc ca in afara de aceasta analiza, extrem de necesara, am organizat si o super petrecere de Haloween cu Irina, Andrei, Daciana si Alma ; tare bine mi-a prins!).

De ce am facut paralela intre datele din titlu? Pt ca pe 7 decembrie dimineata, in acea dezamagire uriasa produsa de anuntarea rezultatelor din turul al doilea al prezidentialelor, am spus la intrarea in sediul PSD ca “voi lupta in continuare pt ca am o datorie fata de copiii mei sa scap tara de Basescu!”. Stiu ca nu a fost remarcata acea fraza, la acel moment suna poate ridicol, dar pt mine ea inseamna enorm – exact la fel am simtit in seara dupa ultima motiune de cenzura. La fel de dezamagit, dar sunt chiar mai convins decat acum un an ca asta trebuie sa fac, sunt mai decis sa nu renunt sau sa fac vreun pas inapoi. Si asta e o declaratie pe care o fac cititorilor mei de pe blog si mie insumi, nu-mi pasa deloc daca o preia sau nu un jurnalist sau o televiziune. Pt a avea insa sanse mai mari de succes am obligatia sa analizez cat mai corect situatia actuala; sa accept si ce a fost rau in aceasta perioada, si ce am gresit eu, si ce trebuie modificat in strategia noastra; asta intentionez sa fac in aceasta postare si sigur ca astept comentariile voastre ca sa pot sa-mi calibrez opinia.

Principala reusita a zilei de 27 octombrie (sigur, din punctul meu de vedere, subiectiv) – faptul ca au fost cateva zeci de mii de oameni care au participat la acel mars prin Bucuresti. Nici nu mai conteaza daca au fost 30.000 cum spun pedelistii si presa lor sau mult mai multi cum spunem noi cei care am fost acolo, e irelevant; si daca eram doar 50, faptul ca au avut puterea si curajul sa rupa fundamentala inclinare spre resemnare mioritica si tot e extraordinar. Au venit unii toata noaptea pe drum, au mers prin ploaie, s-au uitat la jandarmii care erau mai multi si mai nervosi ca niciodata! Indiferent de critici si ironii, eu stiu ca locul meu de om si politician de stanga e acolo, la mars. Pot sa nu mai fiu deputat sau presedinte PSD, dar la asemenea actiuni tot voi participa. Asa sunt eu construit, de acolo imi trag energia si capacitatea de a nu fi dependent de jocurile si sforile trase in Parlament, la Guvern sau la Marriott la cafenea, cele care de fapt decid prea des si prea rau soarta noastra; un sistem canceros care stapaneste si atrage aproape toti politicienii si care de fapt explica neincrederea si dezgustul oamenilor fata de politica. Am avut curaj mereu sa spun ca am invatat democratie in saptamanile din primavara lui 1990 din Piata Universitatii; asa cum am stiut mereu ca locul meu in PSD l-am castigat cu adevarat in 2004, cand la Polivalenta am organizat Primavara Social-Democrata cu 5.000 de tineri.  Daca in viitor o sa avem 2 milioane de oameni in strada ca zilele acestea la Paris, sau cateva sute ca la Universitate in 21 decembrie 89, eu acolo voi fi. Sigur – comentariile idioate ca vreau revolutii si am nostalgii castriste vor continua; eu sunt ferm convins ca doar oamenii de acolo, din strada, iti dau o putere reala si te scapa de dependenta de sistemul ticalos (nu ticalosit) care vrea sa te promoveze, sa te modeleze si sa te controleze!; degeaba mergi la emisiuni, la sedinte de partid sau tii discursuri sforaitoare in Parlament, totul este doar butaforie. Participarea noastra la miting, faptul ca am fost acceptat si chiar sustinut de oamenii aceia care au o aversiune profunda si constanta fata de politicieni, a avut doua consecinte imediate – prima aceea ca am venit la dezbaterea motiunii extrem de incarcat si chiar surescitat de ce vazusem si simtisem la acei oameni suparati dar curajosi; a doua – atacul feroce al celor de dreapta (media si politicieni deopotriva) care simteau pericolul fata de sistemul lor traditional de luare a deciziilor, sistem in care alti oameni decat cei din cercul lor nu au decat rol de fraieri care voteaza si atat, fara proteste si fara pretentii excesive!

O alta reusita este confirmarea coeziunii interne in momente cu adevarat importante – toti parlamentarii PSD au votat motiunea (sigur ca si toti liberalii, jos palaria si pt ei); nimeni nu a simtit nevoia sa inceapa sa arunce pisica moarta de la unul la altul sau sa plateasca acum polite. Asta imi da incredere ca cine era de plecat – a plecat (poate va mai fi un caz sau doua, izolat, nimic de substanta) si ca avem un partid cu care poti sa mergi la o batalie lunga, dificila si fara un rezultat absolut sigur (apropo, am citit si eu in presa ca nu mai am sustinerea Robertei Anastase in PSD, uff, am inghetat de frica la aceasta declaratie! si mi-am adus aminte de cum se vorbeste de franghie in casa spanzuratei!).

Ce am invatat insa din experienta motiunii si la partea negativa, poate ca asta e mai importanta si sigur nu vreau sa ratez ocazia! Am inca destula ratiune ca sa accept ca fac greseli, am putere sa accept aceste greseli si hotarare sa nu le repet.

Prima lectie este de fapt o confirmare a unui principiu extrem de vechi dar mereu valabil – victoria are multi parinti, infrangerea e orfana! Daca trecea motiunea, toti analistii ar fi scris ca ei au prevazut asta, si a trecut doar pentru ca ei l-au criticat pe Boc si Guvernul; altii, care acum ne spun ce am gresit, sa bateau ca chiorii sa fie ministri in noul Cabinet sau macar sa propuna pe cineva acolo etc. Dar pentru ca nu a trecut motiunea iata adevarul – doar eu, Victor Ponta, am initiat actiunea, doar eu am semnat-o, doar eu am votat-o si, evident, doar din vina mea nu a fost adoptata! Fara a incerca sa ma autovictimizez, e evident ca sunt principalul responsabil in calitatea mea de presedinte al PSD, dar asta e normal, avantajul si dezavantajul pozitiei. Si cred ca este datoria mea si a PSD sa fim in prima linie a bataliei cu Basescu, indiferent de cost. Intre noi si PDL nu mai poate exista nicio cale de impacare, cel putin nu cu mine lider al Partidului, din multe motive concrete la care se adauga (in mod fundamental si spre deosebire de liberali) argumentul ideologic extrem de important pt multi dintre noi. Iar eu nu ‘musc’ momeala cu “Blaga cel cu fata umana” cand stiu ca toti pedelistii de frunte sunt pe fond la fel. Ne asumam si chiar ma bucur de aceasta pozitie fara iesire de siguranta – pana la urma asa s-a afirmat si Basescu ca singurul care s-a batut hotarat cu noi indiferent cate lovituri a incasat!

Sigur ca puteam sa gasim strategii mai bune de imagine sau de actiune politica, nu contest ca ar fi putut sa ne ajute in acest sens anuntarea unui Prim Ministru sau orice altceva se vorbeste acum. Dar daca eu sunt sincer si realist poate ca si altii reusesc sa fie – indiferent de ce metode folosea Opozitia, motiunea aceasta nu avea cum sa treaca.  Din momentul in care parlamentarii puterii au fost nu doar tinuti blocati in bancile lor, dar mai ales i s-a dat fiecaruia tot ce a cerut pt el personal sau pt grupul sau (vezi UDMR si Minoritati) rezultatul era evident. Doar miercuri, cand am vazut cum imi ocoleau privirea toti cei cu care discutasem, am realizat ca isi vandusera sufletul, dar pe un pret foarte bun; ce puteam noi sa le oferim in schimb? Mult prea putin si mult prea indepartat!

A doua lectie importanta – nu trebuie sa renunti la armele tale ca sa lupti cu ale adversarului. Pierzi si prestigiu si batalia! Nu trebuia sa ma concentrez atat de tare pe convingerea unor parlamentari ai puterii de a trece in tabara noastra. Am doar scuza ca oamenii pe care ii intalnesc pe strada imi spun cu disperare – “Faceti orice, orice, dar scapati-ne de astia!” (asa ceva mi-a sugerat si Profesoara Anghel aflata atunci in greva foamei). In final, noi am convins 7 sa voteze cu noi, dar nu a fost nici suficient si am primit si toate reprosurile (indreptatite probabil). Am realizat prea tarziu ca acei parlamentari, cu mici exceptii, au si ei bolile generale – nu vor sa riste nimic, sunt gata sa vina langa noi doar daca sunt siguri ca aleg tabara castigatoare, prefera un avantaj rusinos decat un gest eroic, nu au curajul de a se ridica  in doua picioare dintr-o masa de patrupede bine hranite dar speriate si hartuite ca sa-si asume un gest cu consecinte importante. Nu este o critica pentru ei, e doar o constatare, si sincer cati altii ar fi procedat altfel? Probabil ca putini, sa fim realisti. Modul in care Basescu reuseste sa speculeze ceea ce este rau in oameni, lacomia, teama, invidia, frustrarea, este “darul” lui incontestabil, daca ignor acest lucru sau incerc sa-l bat cu aceleasi arme nu fac decat sa urmez drumul pe care au esuat toti inaintea mea! Eu nu mai negociez pe ascuns cu niciun parlamentar, nu de suparare sau ranchiuna, dar daca tinem drumul nostru acum sunt convins ca avem mai mult de castigat.

Simt nevoia sa dau o explicatie – de ce nu am prezentat toate numele parlamentarilor care au fost la mine in birou si mi-au promis ca voteaza motiune? Primul impuls, la nervi si la indignare, a fost sa ii dau cu nume, prenume si detalii. Ceva m-a oprit si vreau sa stiti ce. Nu faptul ca le-am dat eu ceva, cum spune tembelul de Gelu Visan si preia nu mai putin tembelul Boc – de acord ca exprimarea mea in acea seara a fost echivoca, dar am spus dupa aceea de multe ori exact ce intentionam; plus, ca ce naiba sa le dau eu celor de la Putere, am eu functii si contracte cu bani publici, pot eu sa-i fac colonei sau generali ca pe uneperisti?  Nu asta, nici vorba, ci sentimentul ca sa povestesc la televizor o conversatie privata este ceva extrem de rau, de gresit, ceva ce nu se face indiferent de miza! Nu as mai fi putut sa ma uit eu in ochii acelor oameni, si cine ar mai vorbi ceva cu un om care nu e in stare sa pastreze aceasta limita? Stiu ce dezgust am simtit eu cand Basescu a fost la B1 si a povestit cum s-a vazut el cu mine in 2008 la el in birou. Pe langa faptul ca a mintit cu nerusinare ca i-am cerut sprijinul sa candidez la Primaria Capitalei (o aiureala totala, nici vorba de asa ceva) simplul fapt ca vorbeste in public despre o intalnire la care am participat doar noi doi si Daciana m-a revoltat profund si mi-a dovedit ca este un om care nu respecta nimic si cu care nici Dracu nu o sa ma mai convinga sa vorbesc ceva cat de cat confidential! Cum era sa ma port si eu la fel in fond, chiar daca eu nu as fi mintit dar as fi invocat totusi discutii private? Imi asum toate criticile si daunele pe care le sufar dar nu vreau sa calc acest principiu in nicio situatie!

Dar sa revin la cele doua momente, decembrie – octombrie anul asta. Pot sa trec la schimbari in bine faptul ca Partidul este mult mai unit si mai determinat sa lupte; faptul ca toata increderea in Basescu, bazata pe manipulare si minciuna, se pare ca se naruie; ca avem o viziune de stanga mult mai clara si pronuntata; ca avem un program economic care, chiar daca nu pare sa intereseze pe nimeni din presa, imi da siguranta ca stim ce avem de facut la momentul potrivit; ca sustinerea familiei noastre politice europene este mai hotarata si mai asumata public decat oricand; ca am reconstruit cu sindicatele un parteneriat absolut necesar pt noi ca partid de stanga.

La schimbari in rau trec tot mai pronuntatul control al lui Basescu si PDL asupra institutiiilor statului. Din 89 incoace nu a mai fost totul atat de politizat si de brutal in toate segmentele de putere! Tot la rau trec gravele greseli in zona economica si financiara, greseli care ne vor costa din ce in ce mai mult in anii care vin; la fel, acapararea unor televiziuni si ziare care fac sa paleasca orice precedent de aservire politica si propaganda lipsita de orice jena (TVR a redevenit organul de lupta al partidului si al Conducatorului impotriva ‘huliganilor’ si ‘agenturilor’, alaturi de cele deja consacrate si care apartin de ‘mogulii buni’!); faptul ca Parlamentul a fost practic distrus ca institutie politica reprezentativa (va reamintesc ca desi eram deja aliati cu PDL in decembrie 2008 cand am auzit ca au propus-o pe Roberta Anastase la Camera am declarat public ca Basescu vrea, de fapt, sa distruga prin aceasta numire orice prestigiu posibil pentru forul legislativ); ca partenerii europeni sunt extrem de blazati si resemnati fata de involutia noastra ca tara si incearca sa ne evite ca pe un bolnav irecuperabil, tratandu-ne pe toti la fel.

Exista si un element in care incertitudinea este poate la fel de mare ca si acum un an – relatia noastra cu PNL! Imi amintesc foarte bine cat il rugam noi toti pe Mircea Geoana sa nu se enerveze si sa nu raspunda la atacurile lui Crin Antonescu, mult mai dure si mai dureroase decat ale lui Basescu pana la primul tur; asa cum imi amintesc cu cata bucurie am primit anuntul si sprijinul efectiv al liberalilor pentru turul al doilea! Si atunci si acum cred ca decizia corecta a noastra ca Partid este sa facem tot ce tine de noi ca sa luptam impreuna cu PNL impotriva sistemului lui Basescu si al PDL. Sigur ca e greu sa taci mereu si sa incasezi lovituri din lateral, dar cred ca merita acest pret tocmai pentru ca suntem si vom ramane partidul mai mare si mai puternic, nu trebuie sa dam si in dreapta si in stanga ca sa supravietuim. Daca, pana la urma, liberalii vor ramane intr-0 relatie clara cu noi sau vor merge pe ideea unei impacari cu o iluzie de PDL “curatat” de petele basesciene – asta e decizia lor. Dar noi, repet, trebuie sa facem o oferta clara si sincera, ca sa nu existe scuza ca in decembrie 2008, ca nu au fost lucrurile clare. Eu nu am nicio ezitare sa merg in aceasta directie cu toata buna credinta, asteptand desigur si o reactie din cealalta parte.

Sigur ca nu mi-au picat bine toate atacurile lui Crin la adresa mea, dar nu-mi trece prin cap sa reactionez la ele, asa e el, nu se mai schimba acum. Eu pot si trebuie sa evoluez si sa fiu mai intelept! In primul rand, a fost prima data cand el a vorbit frumos de PSD ca partid si pentru mine asta este tot ce conteaza. In al doilea rand, problemele personale ale lui cu mine nu este cazul sa le transform in ceva politic (si mai ales nu public); pot sa inteleg o atitudine a lui de lupta concurentiala pentru viitoarele pozitii publice, dar astept cu rabdare ca si Crin sa realizeze ca nu cu mine se va bate in 2014 (asa cum eu m-am lamurit ca preocuparile si aspiratiile mele politice nu se intersecteza cu ale lui). Inclusiv faptul ca, fiind mai tanar, am multe de invatat, il consider normal – experienta nu vine decat prin multe multe batalii, evident ca am atatea in fata! Asa ca drumul pe care eu il vad este acela al cooperarii asumate, cred cu tarie ca obiectivul major – lupta contra sistemului Basescu – este cu mult mai important decat ceea ce ne poate desparti. Si ca datoria mea e sa-mi apar Partidul, nu “onoarea mea nereperata”!

Laszlo Kovacs, batranul socialist maghiar, imi spunea la o cina ca nu esti politician complet decat dupa ce bei pana la fund din trei cupe – cea amara din seara in care ai pierdut niste alegeri, cea dulce din noaptea in care ai castigat alegeri si cea otravitoare din vremurile in care esti la guvernare si in ciuda tuturor eforturilor tale toti te acuza si te critica. Eu cred ca deja am baut din fiecare, dar din niciuna suficient!

In concluzie, lupta se anunta grea si lunga, dar sunt la fel de convins ca si pe 7 decembrie 2009 ca trebuie sa o dam, indiferent de pret si chiar indiferent de rezultatul final!

p.s. Am primit de dimineata o monitorizare pe media din weekend; nu sufar de scenarita dar sigur ca am constatat cu uimire ca dupa participarea mea la marsul sindicatelor am devenit mai important decat FMI, guvern, Basescu si toti ceilalti la un loc in ce priveste criticile! Anastase anunta schimbarile din PSD, au fost 8 comentarii despre mine in 24 de ore la www.ziare.com , semnale de alarma la Hotnews (sigur, din grija pt social-democratie, se stie), editoriale in Evenimentul Zilei, Gandul, Adevarul si toate preluate si sustinute si pe Antena 3 si Realitatea.net! Uau, chiar asa, gandesc la fel toti (ca in reclama la BCR). Si ca sa ma deruteze total scrie Ioana Lupea un editorial in EV. Zilei de azi – “Lectie pentru Ponta!” (e foarte interesant, cititi-l daca aveti timp). Oare are dreptate Ioana Lupea? Nu stiu, dar la intrebarea din final ii raspund clar – nu revin la sentimente mai bune! Ramane doar prima varianta astfel; o sa vedem, nu?

%d bloggers like this: