Archive | November, 2010

Diseara, de la 21:30, voi fi la Realitatea TV

28 Nov

In aceasta seara, de la 21:30, sunt invitatul lui Mihai Tatulici la emisiunea “Ultima sansa“, difuzata de Realitatea TV. Astept aici intrebarile si sugestiile voastre pentru emisiune!

Primarul Cristi Preda a inceput bine – cu o minciuna gogonata!

25 Nov

Am fost invitat sa prezint situatia Romaniei in fata Grupului Socialist la Strasbourg! Si am raspuns la o multime de intrebari legate de situatia extrem de grava a democratiei, a presei, a romilor si inclusiv despre stadiul aderarii la Spatiul Schengen. Europarlamentarii din toate tarile membre erau cu adevarat preocupati de derapajele tarii noastre de la regulile europene, de coruptia si ineficienta actualului Guvern. Despre Schengen am precizat ca am adoptat tot cadrul legislativ necesar si ca sprijinim si noi, Opozitia, toate actiunile (cat depinde de noi!) dar intarzierile sunt cauzate de incompetenta si scandalurile din Ministerul de Interne, scandaluri generate de lupta interna din partidul Dlui. Preda!

De fata au fost nu doar peste 100 de europarlamentari ci si toata presa romaneasca (televiziuni si agentii de presa). Nimeni nu a auzit ca PSD sau eu personal ne-am opune intrarii Romaniei in Spatiul Schengen, mai putin Cristi Preda care nu a fost prezent!!!

Acum sigur ca nu il banuiesc pe Dl. Preda ca este chiar atat de iresponsabil sa creada ca minciuna lui va ramane nesanctionata! Daca stia in mod corect ca liderul Grupului – Martin Schulz a vorbit foarte frumos despre mine si despre PSD stia si ca nu am cerut sa nu fim primiti in Schengen! Dar, dovedind inca o data ca este doar un discipol mai smecher si mai insidios al lui Basescu, Dl. Preda arunca bomba ca ceva, ceva poate ramane. Si, oricum, daca suntem intarziati cu admiterea in Schengen este de vina Opozitia si nu prostia si coruptia dragilor colegi ai vajnicului Preda! Nu va este cunoscuta lozinca?

Da, e bun Preda de primar la Capitala; minte ca Basescu, mai trebuie sa dea un cap in gura unui cetatean si sa omoare doi maidanezi si chiar il alegem! Sa mintiti bine, Domnule Preda!

Vesti groaznice de la FMI: iminenta caderii in prapastie

25 Nov

Sunt la Strasbourg, pentru o reuniune cu Grupul Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European. Am venit cu dorinta de a le transmite ce se intampla in Romania in aceste zile. Stiti – abuzurile din Parlament, coruptia din institutii, dispretul fata de cei singuri si saraci… Noi poate ca ne-am obisnuit cu Boc, dar ei sigur nu se vor obisnui niciodata ca o tara membra UE sa permita asemenea prostii.

De aici am auzit ce a spus Dominique Strauss-Kahn despre “iminenta” incetare de plati a Romaniei.

E o veste teribila! Sa auzi principalul creditor al tarii ca spune “nu mai putem continua asa”, “aceste tari sunt cele mai vulnerabile” sau ca suntem “pe buza prapastiei” ar trebui sa duca la o schimbare! Traian Basescu, daca ii mai pasa de aceasta tara, i-ar cere lui Boc sa plece in noaptea asta! Evident, el va continua sa astepte pana cand va avea solutie de schimb. Nu stiu daca seful FMI are dreptate sau nu. Stiu insa ca mesajul lui va avea efecte pe piete, in zona dobanzilor cu care ne imprumutam si va face aproape inevitabil ca Romania sa apeleze iar la FMI pentru a cere un nou imprumut. Fiindca Boc oricum nu stie altceva.

Atrag atentia asupra unei schimbari de atitudine la seful FMI. Dupa ce a izbucnit criza irlandeza, acesta cere Europei sa aplice politici de relansare economica (deci, nu doar de austeritate!). Si spune, citez, “aceste ţări (Irlanda, Romania, Grecia) sunt în continuare cele mai vulnerabile, mai sărace, aflate în cel mai mare pericol. De aceea trebuie adoptate programe care să protejeze cheltuielile sociale”. Ati auzit, domnule prim-ministru? Domnule presedinte? Sa protejeze cheltuielile sociale! Nu sa le scada, pentru ca primarii PDL sa aiba bani mai multi. Nu sa ignore profesorii care intra in greva foamei sau sa le ceara medicilor sa plece din tara. Sigur ca seful FMI a dat un mesaj care nu va fi inteles de actuala putere. De aceea, e nevoie parca mai urgenta ca oricand de alegeri in Romania. Si e nevoie de un program de masuri axate pe relansare economica si protectie sociala. Pe care noi, in prezent, chiar il avem!

Duminica, de la 10:00, voi fi invitat la ProTV

20 Nov

Maine dimineata, de la ora 10:00, voi fi invitatul lui Cristian Leonte in emisiunea ”Dupa 20 de ani”, difuzata de ProTV. Astept, ca de obicei, sugestiile si intrebarile voastre!

O poveste veche, despre anul Mineriadei, dar fara Iliescu sau Nastase

19 Nov

Old story

Recunosc faptul ca in general urmaresc ceea ce se scrie sau se spune despre mine. Nu tot, nu intotdeauna si nu cu acelasi interes, dar nu pot fi atat de ipocrit sa spun ca nu o fac, nici atat de rece sau pragmatic ca sa nu pun pret deloc pe ce gandesc altii in ce ma priveste. Sunt perfect constient ca va exista mereu o diferenta (la oricare dintre noi, suntem oameni!) intre cum sunt eu cu adevarat, cum cred eu despre mine ca sunt si cum ma vad altii. Problema este cat de mare e diferenta iar eu, fire carteziana  (sau deformatie de procuror, cum ar zice altii) incerc sa gasesc mereu fapte care sa “probeze” oricare din cele trei abordari.

Am amanat mereu sa scriu pe blog despre o perioada extrem de agitata din viata mea, care m-a modelat si influentat extrem de mult – anul 1990. Familia si cei apropiati o cunosc foarte bine, nu era nimic de ascuns, dar suna prea aventuros ca sa fie si credibil; si nici nu pot sa  fac o postare scurta, sunt atatea de spus. Acum insa, fiind in avion, am timp berechet, nu ma supar daca nu aveti rabdare sa cititi tot, e mai mult doar ca sa nu uit eu prea mult cand voi fi batran si-mi voi scrie memoriile! Glumesc, bineinteles, dar culmea este ca unul din cei mai fideli cititori ai blogului meu este chiar mama; pt ea am scris aceasta postare, sa nu ma criticati ca este prea lunga (trebuia sa fie chiar mai mult), nu trebuie sa va obositi  – nu are nimic politic, nimic de facut o stire! Sunt doar fapte pe care le privesc cu nostalgie si care au semnificatie doar pt cei care tin la mine; sau pt cei care ar dori in mod serios sa ma analizeze, dar acestia sunt prea putini, azi e suficient sa pui sabloane si sa arunci cu vorbe, nu merita efortul sa fii serios, nu?!?

Aveam nevoie de un declic insa ca sa ma apuc de scris si el a venit exact din opiniile altora, repetate si rostogolite pana la momentul in care adevarul chiar nu mai conteaza. Am vazut o alta particica din emisiunea celor de la Divertis, de genul celei pe care am postat-o anterior chiar aici – tema e evident aceeasi, Nastase si Iliescu care ma conduc, eu papusa etc. S-au cam lenevit baietii si prefera sa mearga pe aceasi tema, dar e ok, amuzant, insa a fost primul impuls ca sa scriu despre acea perioada din viata mea in care nu ma “ghidonau” Iliescu, Nastase, Ilie Sarbu si altii. Am fost singur-singurel cand am implinit 18 ani in Place Saint Michel din Paris, departe de toti cunoscutii, si nu cred ca m-am descurcat rau. Asa ca asta a fost impulsul pozitiv.

A existat insa si unul negativ. Remarc ca cei mai activi reprezentanti ai Falangei Fasciste a lui Basescu – in speta Tismaneanu si Monica Macovei – folosesc mereu termenul de “mineriada” legat de numele meu (probabil ca asa le da tema Lazaroiu, la fel ca epitetul “imatur” pe care il arunca mereu Base si constat ca l-a preluat si Crin). Las la o parte faptul ca, la Mineriade, (si in toata perioada Pietei Universitatii) eu eram liderul elevilor de liceul meu, mobilizandu-i pe cei de varsta mea in fiecare seara, iar Tismaneanu si Macovei erau exact de partea puterii (unul in America la “pregatire”, lucra la interviul pe care urma sa-l ia Dlui. Iliescu;  cealalta, procuror chiar la Parchetul general daca nu ma insel!). Mutilarea faptelor si rescrierea istoriei sunt instrumente extrem de comune pt fascisti (ca si pt comunisti de altfel) iar astfel de oameni traiesc azi foarte bine primind bani multi din functiile in care Basescu i-a cocotat direct, tocmai ca sa le cumpere complicitatea. Ceea ce ce mi se pare interesant este ca tocmai evenimentele de atunci mi-au schimbat viata intr-un sens extrem de interesant.

Sa trec la fapte! Da, m-am “imbatat” cu aerul libertatii la inceputul lui 1990 (ca noi toti cred), aveam abia 17 ani si toata lumea imi statea inainte. Dupa serile din Piata dar si dupa alegerile din 20 Mai, atmosfera s-a “dezumflat” si fix pe 13 iunie dimineata, la ora 6.00, eram la coada la Consulatul Francez (langa Piata Romana). Intrasem intr-un program de schimb cu un liceu din Nancy si primisem o invitatie pentru o tabara la care sa particip. A fost o oportunitate pe care o datorez in totalitate profesoarei mele de franceza din liceu, care a reusit sa se lupte cu incapatanarea si comoditatea mea si mi-a bagat franceza si dragostea de Franta in cap aproape cu forta (multumesc si acum, Dna. Felicia!). Am vazut desfasurarea de politie si armata si, cu pasaportul cu viza in buzunar, am luat-o spre Centru. Am trait cu evidenta nefericire evenimentele din 13-15 iunie si impresia mea a fost ca ma aflu intr-o tara care nu ma intelege si in care nu-mi pot indeplini visele. Macovei si Tismaneanu nu cunosc acest sentiment pt ca nu au fost acolo, asa ca le e usor sa vorbeasca despre ceva ce nu au trait direct, dar ma rog, ei chiar nu conteaza!

Am plecat spre Nancy cu acest pesimism fata de viitorul Romaniei si cu 40 de $ in buzunar (numai mama stie de unde a reusit sa-i faca rost). Am mers cu un bilet de tren redus pt elevi la Budapesta, apoi Praga si Frankfurt, iar din gara m-au recuperat cei de la liceul din Nancy. Cam aventuros, stiu, dar nici nu implinisem 18 ani si eram mult mai ambitios si mai curajos decat sunt acum (cand plec in lume cu avionul, toate biletele, cazarile si intalnirile deja stabilite, cu mobilul, cardul de credit si iPadul in geanta, condus la aeroport si asteptat in partea cealalta!).
Tabara a durat 3 saptamani, in care am mai prins ceva franceza si am descoperit mirajul McDonald”s si iata-ma in gara din Nancy gata de plecare spre casa. Am multumit frumos, m-am dus spre peron, am iesit pe alta usa si am luat-o la picior cu rucsacul in spate spre iesirea din oras. Doar nu era sa fiu atat de aproape de Paris – orasul la care am visat toata adolescenta, si sa ratez ocazia.  M-a luat un camionagiu si, pe la miezul noptii, am pus piciorul in locul visat. Metroul m-a dus in Gara de Nord si am dormit in prima noapte chiar acolo, invatand rapid de le ceilalti aflati in aceeasi situatie cu mine unde sa ma plasez si cum sa-mi pun bagajul sub cap, legat de mine, ca sa nu raman fara el!

Mama avea o veche prietena la Paris si am sunat-o a doua zi; am constatat ca nu o ducea deloc bine si s-a speriat cumplit ca o sa stau pe capul ei, asa ca a facut mari eforturi sa ma convinga sa plec acasa. Era prea tarziu, eram decis ce sa fac, am obtinut sa-mi primeasca macar rucsacul la ea si eu m-am instalat frumusel in Gara, intalnind rapid alti doi romani in aceeasi situatie cu care am format imediat un trio foarte unit. De ziua surorii mele Alexandra (2 August), am sacrificat 10 franci si am sunat acasa sa-i spun “La Multi Ani” iar cand am cerut-o pe mama la telefon i-am trantit direct ca am de gand sa mai stau, eventual sa gasesc de lucru, si sa nu se ingrijoreze . Reactia mamei mele a fost ca intotdeauna – “Bine, am incredere in tine, ai grija de tine si noi te sprijinim orice vei face!” (d-aia o iubesc asa tare si de acolo imi vine increderea in mine care m-a ajutat de atatea ori!).

A fost cea mai boema perioada din viata mea. Am batut tot Parisul pe jos (il cunosc mai bine decat Bucurestiul chiar); m-am imprietenit cu toti emigrantii veniti in Gara de Nord din toate colturile lumii; ne-am balacit in fiecare zi in fantanile arteziene de la Luvru; am invatat sa mergem cu metroul fara bilet; castigam cam 40-50 de franci in cateva ore recuperand fisele din carucioarele de bagaje abandonate de cei care prindeau trenul in ultimul moment; am vazut toate muzeele aratand carnetul de elev si convingand ca nu am bani de bilet; inclusiv am mers cu alti romani la Centrul de recrutare al Legiunii Straine de langa Paris, am trecut testele medicale, dar cand am aflat conditiile (contract de minim 5 ani) am  dat inapoi inainte sa semnez, si bine am facut!

In Septembrie am terminat formalitatile si am primit drept temporar de munca. Nu era usor sa-mi gasesc un job dar iar a intervenit Profesoara mea Felicia, care m-a prezentat unui fost elev al ei stabilit de mult la Paris – Mihai. El m-a ajutat enorm, am ramas pana azi foarte atasat de el si, chiar daca nu ne mai vedem prea des, o sa-i fiu toata viata recunoscator pt ce am invatat de la el. Printre altele mi-a sadit “microbul” ceasurilor si al vinurilor de calitate – deh, apucaturi burgheze, dar placute in felul lor!

Asa ca hoinareala placuta din august a luat sfarsit! In septembrie m-am apucat de lucru, la inceput la o benzinarie, apoi doua luni la un supermarket (faceam cam o ora la dus si una la intors plus cele opt de munca si una de pauza). Am reusit sa-mi inchiriez o camaruta de 12 metri patrati la ultimul etaj dintr-un bloc in apropiere de Saint-Lazare (ma urmaresc garile, in Bucuresti am trait 20 ani la Gara de Nord). Dupa care am gasit serviciul ideal – la un fast food din centru, program de la ora 17 pana la inchiderea de la 1.30, salariul mimin pe economie echivalent cu 1.000 $ (cine avea in Romania in anii 90 asa salariu?!).  Ma trezeam la pranz si mergeam direct la Biblioteca Georges Pompidou, unde citeam si ascultam muzica pana cand trebuia sa plec la serviciu. Ziua libera o petreceam cu gasca de romani pe care ii intalneam in Saint Michel, iar munca si banii castigati au inceput sa aiba cu adevarat semnificatie pt mine. Cred ca a fost o sansa extraordinara sa invat sa muncesc si sa pretuiesc banii intr-o societate deja functionala si organizata, ceea ce Romania nu era atunci (si din pacate nici macar acum!).

Tot regulile stricte ale Frantei, cele referitoare la continuarea studiilor, mi-au dat si ultimul imbold sa ma intorc acasa. Adevarul e ca am simtit atat de tare lipsa familiei si a celor apropiati incat de atunci si pana azi nu m-am mai gandit niciodata sa plec defintiv din tara. Mama a reusit sa vina in vizita la mine. In timpul plimbarilor noastre nocturne prin oras am primit din nou ceea ce aveam nevoie – sfaturi bune si curaj! Mama mi-a spus ca se bucura ca am dovedit ca pot face ceva singur intr-o lume atat de dificila, dar ca viitorul meu poate fi la fel de bun acasa, alaturi de cei care ma asteptau. Plecasem la sfarsitul clasei a XI-a si nu reuseam sa ma reinscriu in Franta ca sa-mi dau bacalaureatul si sa ma inscriu la facultate. Sorbona mult visata era mai departe de mine din Paris decat daca ma intorceam acasa sa termin liceul! A fost una din cele mai grele decizii din viata mea, dar am considerat mereu de atunci incoace ca am facut foarte bine. Pe 22 Ianuarie 1991 am aterizat la Otopeni, strivit de emotie si de multimea de prieteni care m-au asteptat! Recunosc insa ca socul revenirii a fost imens, nu cred ca ne mai aducem aminte exact cum arata Romania in acei ani, ce diferente fata de Occident (multe din acestea le-am recuperat, dar am pierdut lucruri bune in schimb!).

Desi trimestrul al doilea al liceului incepuse deja, am primit (sigur, prin cunostinte si rugaminti, ca la noi) de la Ministrul Educatiei de atunci (Mihail Sora cred, ii multumesc desi habar nu are cine sunt) o dispensa speciala sa nu pierd un an. Am muncit pe branci sa-mi inchid situatia scolara pe primul trimestru ca sa-mi prind colegii din urma. Nu reuseam fara “gasca” mea atat de unita si draga, oamenii alaturi de care practic am trait zi de zi din clasa a IX-a in 1987 si pana dupa 2001, cand noile mele preocupari m-au indepartat de ei, din pacate.

Am trecut de hopul cu scoala cu greu asa ca am decis ca nu dau la Drept in anul acela pt ca nu mai aveam nici timp nici chef de invatat; vroiam sa merg la mare, sa ma distrez, sa joc baschet si sa-mi iau un serviciu un an. Din nou cineva m-a ambitionat (normal, mama) care m-a convins sa dau in acel an la facultate iar ea imi garanteaza ca nu va sti nimeni nimic, si deci nu o sa ma simt rusinat de rezultat. Si chiar a creat o legenda extraordinara, a facut rost la noi in bloc de un apartament gol unde am stat o saptamana sa invat, fara sa ies din casa si primind doar mancare de la ea. Mai mult, toata lumea stia ca sunt in cantonament cu echipa. M-am dus la examen ca la un meci de antrenament, fara teama dar fara asteptari; istoria si gramatica mi-au placut mereu si oricum nimeni nu urma sa afle ce note am luat.

Nu mi-am facut deloc iluzii, erau doar 280 de locuri la Drept si multe mii de candidati (parca spre 5.000). Cand s-au afisat rezultatele nici nu m-am deranjat sa ma intorc de la mare! Trecand prin Bucuresti sa-mi schimb hainele m-am dus cu sora-mea Alexandra prin oras si, spre nedumerirea ei, i-am cerut sa mergem si pe la Drept. M-a urmarit curioasa cum m-am apucat sa citesc listele cu cei respinsi (o multime) si cand nu m-am gasit pe ele a inceput sa-mi rada fata. M-am uitat si pe cele cu admisi dar tot nu m-am vazut, eram cam agitat si nervos si m-am hotarat sa plec. Alexandra s-a prins ce se intampla si, foarte calma, a verificat tabelele, gasindu-ma rapid la pozitia 147 dintre admisi! Nu sufar deloc de modestie dar chiar am fost tare mandru si fericit, mai ales cand ma gandeam ce o sa spuna toti cei care nici macar nu stiau ca am dat la facultate! Iar pt mama a fost probabil punctul in care s-a convins ca nu a gresit in ce priveste spiritul in care m-a crescut.

Asa s-a incheiat aventura mea din 1990-91, si sigur ca acum zambesc cand tot aud ca nu fac nimic decat daca ma pune ceva, ca eventual eu as fi promotorul Mineriadelor, si alte bazaconii. Nu-mi dau seama cat se explica aceste alegatii prin ticalosie si interes (ca la Macovei sau Tismaneanu), prin superficialitate, invidie sau cat las eu aceasta impresie unora de buna credinta! Incerc sa nu fiu prea afectat, sa vad ce tine de mine, sa indrept lucrurile si, mai ales, sa prezint fapte ca un procuror! De judecat, insa, nu cred ca e deocamdata cazul!

De ce Roberta nu e Nancy Pelosi, si de ce Romania nu e America!

16 Nov

Dragii mei cititori de blog, imi cer scuze, dar sunt plecat cateva zile din tara si programul nu mi-a permis sa mai scriu ceva. Asta nu inseamna ca as fi rupt de ceea ce se intampla in tara. Din pacate, nu ma pot abtine sa-mi verific mailul si sa citesc stirile cam din jumatate in jumatate de ora. Fac aceasta precizare ca sa va conving ca nu raspund in mod voluntar atacurilor Dlui. Antonescu, de o duritate si o frecventa demne de o cauza mai buna. Nu raspund pt ca eu sunt convins ca ceea ce face este o eroare strategica (si umana, dar asta poate conteaza mai putin), pe care o va regreta mai devreme sau mai tarziu. Nu trebuie sa fac si eu la fel, turnand gaz peste foc. Sunt foarte convins ca atitudinea mea de a nu reactiona la acest gen de provocare este cea mai potrivita pentru opozitie si pentru PSD, si acum si pe termen mediu sau chiar lung, iar toti cei al caror sfat il ascult cu atentie imi dau dreptate (ceea ce se intampla destul de rar!).

Exista insa ceva mult mai important in aceasta perioada, cu efecte si semnificatii profunde pentru viitorul politic al Romaniei – cazul “Roberta Anastase” (pt ca in mod evident nu mai este un scandal, ci a devenit un CAZ, prin incapatanarea lui Basescu si BOC). O sa va explic de ce dar, ca sa-mi fie mai usor, va invit sa facem o paralela (pastrand proportiile, evident) cu un personaj respectabil, aflat intr-o functie similara – Nancy Pelosi, speakerul Camerei Reprezentantilor din SUA (adica Presedinte al Camerei Inferioare din Parlamentul lor – pt cei mi putin familiarizati cu sistemul american).

Si Dna. Pelosi si Dra. Anastase sunt femei, primele femei care ocupa o functie atat de importanta in tara lor; amandoua sunt practic numarul trei (dupa presedintele Camerei Superioare) in ierarhia constitutionala; si sunt nascute pe 26 respectiv 27 Martie (desigur la o diferenta de 26 de ani, desi ocupa functia practic in aceeasi perioada).

Aici insa similitudinile se opresc abrupt si incep cumplitele diferente!
– daca Dna. Pelosi de mandreste cu faptul ca provine dintr-o familie cu traditie democratica (tatal sau, Thomas, a fost primar in Baltimore) Roberta are un pedigree foarte bun pt un suporter infocat al lui Basescu si un adversar la fel de infocat al comunismului – tatal sau a fost, inainte de ’89, mare sef la Uzina “1 Mai” din Ploiesti (imediat “privatizata” de cativa baieti destepti);  actual este un factotum in economia de stat si in numirile in functii publice in Prahova;
– Dna. Pelosi este castorita de 38 de ani cu Paul Pelosi si au impreuna 5 copii (nu e un repros pt Roberta, nu sunt atat de habotnic, dar are o anumita semnificatie pt capacitatea de a fi responsabil si chiar “uman”, care din pacate ii lipseste);
– Nancy Pelosi a studiat la Notre Dame Institute si apoi la Trinity University din Washington Stiinte Politice – Roberta spune ca este sociolog fara sa considere necesar vreun detaliu despre asta;
– in 1963, Dna. Pelosi a inceput sa lucreze ca asistenta a unui Congresman, a candidat pt primul mandat abia 24 de ani mai tarziu (in 1987), a fost realeasa de 10 ori consecutiv (mandatul este de 2 ani), a devenit secretar al Grupului Democrat in 2001, lider de Grup in 2003 si speaker al Camerei in 2007!!! Pai, sa ne uitam la Roberta noastra – nu a lucrat niciodata nicaieri in mod serios (in CV-ul ei scrie consilier la Ministerul Transporturilor in 2000 si director la o societate comerciala!); a ajuns direct deputat in 2004, dar a plecat imediat la Parlamentul European – nimic grav pana aici; dar, in 2008, practic la primul mandat si in primele zile de parlamentar devine Presedinte! Va mira ca nu se descurca si ca se bazeaza doar pe obedienta fata de Base si obraznicie fata de ceilalti? Mai mult probabil ca se afla si la ultimul mandat, pt ca in ultimul sondaj in Ploiesti avea o intentie de vot de 4%!
– e adevarat ca Dna. Pelosi nici nu a fost Miss America nici nu a stat prea aproape de Bill Clinton – deh, aici avantaj Roberta;
– mai grav decat orice este insa atitudinea in aceasta functie, explicabila prin background-ul descris mai sus dar nu numai; as vrea sa va dau un citat din discursul de investitura, sa ghiciti dvs al cui – “Accept functia in spiritul parteneriatului cu toti membrii Camerei, si nu al partizanatului cu propriul meu grup! Am dorinta sa lucram in interesul poporului care ne-a ales … in aceasta Camera, chiar daca suntem din grupuri diferite, servim o singura tara!” ; da, da, Roberta pe naiba! Interesant si faptul ca in toti anii de cand ocupa functia Dna. Pelosi nu participa la dezabateri si se abtine de la vot pt a nu aduce atingere functiei sale de mediator si gardian al regulilor!

Sper ca Dna. Pelosi nu se va simti jignita de aceasta comparatie – oricum toti strainii (fie europeni sau americani) cu care am vorbit despre situatia Robertei au fost convinsi ca probabil n-au inteles ei expunerea mea; dupa ce au verificat faptul ca Dra. Anastase nu a demisionat a doua zi dupa prezentarea imaginilor tv mi-au spus doar – “This is not possible!!!”; si m-am simtit extrem de rusinat de faptul ca sunt roman.

De ce cred ca este un caz cu multiple implicatii pe termen mediu si lung, va explic imediat :
faptul ca nu a aparut imediat o asumare sau sanctiune a cimentat impresia deja creata de cazul Ridzi – noua generatie promovata de Basescu in PDL este din pacate mai cariata si mai rea chiar decat cea veche – o constatare trista nu doar pt simpatizantii Partidului; niciun posibil votant nu mai vede o speranta aici iar paguba va fi foarte mare si de lunga durata
“fetele” Presedintelui (Udrea, Anastase, Turcan, Ridzi, Sulfina) sunt un exemplu cum nu se face politica si cum aschiile au sarit extrem de aproape de copacul deja uscat, extrem de jenant si daunator si pt idea de promovare a femeilor in politica (o idee corecta, in care cred cu tarie in continuare)
– PDL si Boc sunt paralizati de fiecare data cand trebuie sa ia o decizie ce ar putea sa-l nemultumeasca pe Basescu; iar acesta este prea orgolios ca sa cedeze ceva, desi simtul sau politic in mod sigur ii spune ca este o situatie catastrofala pt el
– pur si simplu, din prostie, cei de la PDL cand nu stiu cum sa indrepte o greseala fac una mai mare – de dragul Robertei schimband reguli de echilibru parlamentar care au functionat foarte bine de 20 de ani; nu se gandesc acum ca, foarte repede (cel mai tarziu 2012), aceste arme vor putea fi folosite chiar impotriva lor – cum se vor vaita atunci ca nu se mai respecta minoritatea, cand tocmai ei au schimbat in mod aberant regulile!
ce vor gandi oamenii cand un caz de o claritate fara precedent ramane nesanctionat (sigur, auzi si citesti multe rele despre politicieni, dar nu in fiecare zi vezi la televizor cum fura!); ca cei care acopera asa ceva nu mai au pic de jena si frica de lege, iar pt a-i da jos e nevoie de o radicalizare mult mai periculoasa decat o putem anticipa acum

In concluzie, evident ca noi nu renuntam la demersul nostru de schimbare din functie a Robertei, chiar daca situatia poate dura si pana la alegerile din 2012! Nu e vorba de orgoliu sau de razboi personal – deja Roberta a devenit un personaj tragic, simt chiar mila fata de ea, si sunt convins ca dincolo de masca obraznica si rea, impactul ultimelor doua luni va lasa urme adanci. Dar, asa cum spunea recent si Adriana Saftoiu, miza este mult mai mare – trebuie sa salvam ce se mai poate salva din ideea de Parlament; mai mult, trebuie dovedit ca o persoana care calca atat de flagrant o regula, oricat de inalta ii este functia sau cat de puternic protectorul, plateste cumva!
Avem insa si o mare provocare- sa dovedim ca poti face politica in mod onest si onorabil si daca esti tanar, si daca esti femeie, ca Roberta este doar un accident de parcurs, normal pt orice generatie sau sex! Va fi foarte greu.

La acest efort ne poate insa ajuta, aparent paradoxal, chiar Dra. Anastase – daca va gasi o cale onorabila de plecare din functie.
Ii sugerez sa citeasca declaratiile facute de Nancy Pelosi dupa alegerile de la inceputul lunii, cand Republicanii au castigat majoritatea in Camera Reprezentantilor iar viitorul speaker va fi din Grupul lor – John Boehner (in prezent lider al Minoritatii si deci adversar teribil in ultimii ani pt Dna. Pelosi). Spunea ca il felicita pe cel care o va inlocui in functie, ca este un politician pe care il admira si ca va fi onorata sa colaboreze din Opozitie cu acesta, respectand vointa electoratului si regulile democratiei! Ce zici Roberta, poti si tu sa fii o “Doamna Pelosi”; eu inca mai sper!

p.s. Am vazut o reactie la postarea mea si simt nevoia sa fac o precizare in consecinta – nu sunt deloc misogin, nu am fost niciodata, iar daca Roberta era barbat opinia mea ar fi avut exact aceeasi semnificatie, eventual comparatia era cu un presedinte de Parlament barbat! Stalin sau Hitler nu erau deloc femei, dar nici nu au fost malefici din cauza sexului (chiar daca ceva explicatii ale lui Freud pot fi aplicabile). De principiu insa sunt de parere ca e o mare prostie sa gasesti explicatia unui lucru rau in faptul ca o persoana este de un sex sau altul, de o etnie sau rasa anume!; tin foarte mult sa nu fiu inteles gresit in acest domeniu pt ca nu ar fi deloc adevarat (daca unii chiar o fac intentionat, asta nu ma mai intereseaza, sunt obisnuit!). Si in plus traiesc de atatia ani cu o feminista convinsa – Daciana , care daca observa o urma de misoginism la mine o extirpa de mult!

Presedintele melcilor

11 Nov

Ati vazut “Senatorul melcilor”, filmul lui Mircea Daneliuc din 1995? Este, dupa parerea mea, cel mai bun film cu subiect politic produs vreodata la noi, iar interpretarea lui Dorel Visan este geniala. Tipul de politician este asa de bine creionat – corupt, mincinos, lipsit de scrupule, incult, mitocan, megaloman etc – incat Traian Basescu (si nu numai el, ca sa fiu sincer) ar fi putut juca in propriul rol. Din toate replicile memorabile exista insa una pe care o folosesc si eu foarte des ca sa ma amuz cu prietenii care imi impartasesc modul de a gandi sau macar genul de ironie – senatorul spune “Nu ma intereseaza, sa se-mpace. S-a-nteles? Executarea!”

Pt cei care nu au vazut filmul (vi-l recomand cu mare caldura, este pe dvd in librarii) vreau doar sa va explic contextul replicii – in satul in care se afla Dorel Visan la odihna, un tigan o violeaza pe Cecilia Barbora (si ea isi joaca rolul impecabil, ca intotdeauna) generand un conflict violent intre locuitorii satului si comunitatea de tigani, cu incendii, batai, omoruri, politisti, tot tacamul!  Sigur, toata lumea vine sa primeasca rezolvarea salvatoare de la Dom’ Senator, un pic obosit (adica beat), un pic preocupat de alte femei (o trimisese pe nevasta acasa, normal), un pic ingrijorat de situatie. Raspunsul –  “Nu ma intereseaza, sa se-mpace. S-a-nteles? Executarea!”

Acum ma intorc la zilele noastre si la Presedintele melcilor – Dnul. Basescu. Ce a facut el marti, cand a venit in Parlament – tot un fel de sat in care s-a produs un viol (cu draga de Roberta in rolul tiganului Menix), cu lupte deschise, incendii si totul scapat de sub control? Un  pic obosit (n-am zis altceva, ca era totusi devreme), un pic preocupat de alte lucruri (n-am zis alte femei) si un pic ingrijorat, Presedintele Melcilor ne-a propus aceeasi solutie – “Sa va-mpacati. S-a-nteles? Executarea!”.

Rezultatul acestei inteligente abordari? La fel ca in film, nu se impaca nimeni, urmeaza alte fapte mai grave, cei vinovati nu patesc nimic iar Senatorul pleaca cu garzile lui lasand totul de izbeliste, ca sa nu para ca el stie ceva sau e vinovat de ceva! La fel ca la noi in Parlament.

Domnule Presedinte al melcilor, stiu ca ma urmariti unde imi fac vacanta, cu cine sunt prieten si ce vorbesc la telefon; cu speranta ca imi cititi si blogul aflati ce aveti de facut:

1. cereti asumarea faptei de catre cei care au comis-o (nu doar Anastase, ci tot PDL-ul) si scuzele de rigoare fata de romani, nu fata de noi;

2. sanctionati persoana care, in mod evident, este simbolul acestei fapte grave;

3. reintroduceti ordinea in “satul” ravasit;

4. chemati toate partile sa dialogheze, dar dupa ce ati parcurs primii trei pasi, ca altfel inseamna ca doar vreti sa ne pacaliti si sa-i protejati pe cei vinovati;

5. anuntati ca, de acum incolo, oricine incalca regulile va fi sanctionat la fel;

6. vegheati la o reconciliere de durata si la o intrare in normalitate, fara sa mai turnati gaz pe foc.

Pare simplu, nu? Si chiar se poate; trebuie doar sa renuntati la orgoliul urias care va impinge la atatea feste si la slabiciunea incredibila in fata prea multor fete (care nu pot in niciun fel compensa lipsa de inteligenta si/sau de caracter prin aspect fizic sau doar obedienta)! Eu pun pariu ca nu puteti! Si as vrea sincer sa pierd.

Astept.

Diseara sunt la Sinteza Zilei, de la 22:00

10 Nov

In aceasta seara, de la ora 22:00,  sunt invitatul lui Mihai Gadea, la emisiunea Sinteza Zilei de pe Antena 3. Astept intrebarile voastre! 

Update: puteti descarca de aici prezentarea pe care am facut-o in emisiune, pentru o analiza mai detaliata din partea voastra!

Update 2: Transcrierea emisiunii o gasiti AICI.

In seara aceasta, de la 21:00, sunt invitat la Realitatea TV

9 Nov

In aceasta seara sunt invitatul Oanei Stancu la emisiunea Ora de foc, difuzata de Realitatea TV, incepand cu ora 21:00. Astept intrebarile si sugestiile voastre!

 

Update: Transcrierea emisiunii o gasiti AICI

“Cei mai buni comunisti au fost legionarii”. Sau invers, vezi cazul Tismaneanu

6 Nov

Am vazut cum, imediat dupa postarea mea despre dnii. Cartarescu si Mihaies, a sarit, cum altfel, si partenerul lor Dnul. Tismaneanu!
Un prieten foarte bun imi spune mereu, cand vorbim de tradatori, ca “cei mai buni comunisti au fost legionarii”! Are mare dreptate, dar uite ca se poate si invers – Vladimir Tismaneanu.

Nu as fi reactionat la acest nou atac, chiar daca limbajul este la fel de fascist ca si cel al domnilor pe care simte nevoia sa ii apere de mine. Am fost insa indignat de faptul ca, imediat dupa postarea pe blog a articolului in care eram eu “infierat”, era un altul in care Adrian Paunescu era catalogat cu o ura si un limbaj incalificabil, chiar in ziua un care a decedat, zi in care toata Romania (tara cu care Tismaneanu si sefii lui au atat de putin in comun) il plangea! Cum poate sa fie cineva atat de lipsit de cea mai minima decenta sau de un pic de teama fata de judecata la care toti, mai devreme sau mai tarziu, vom ajunge – ma refer bineinteles la cea divina?
Ca sa inteleg acest rau suprem trebuia sa vad de unde provine. Si am aflat imediat.

In primul rand dnul. Tismaneanu primeste bani, de la Institutul de Studii Populare al PDL (ce daca nu ati auzit de acest institut, important e ca are fonduri publice!) de la alte institutii, comisii si comitete finantate din bani publici, pe care le conduce la solicitarea unui alt anticomunist notoriu – Traian Basescu – cel care lupta cu sistemul la Anvers, facand bisnita cu blugi si baxuri de Kent.

In al doilea rand, dnul. Tismaneanu ma tot acuza pe mine de fapte comise in Romania prin anii 50, ani in care abia sa nastea tatal meu (cel care nu a fost niciodata membru PCR) dar ani in care familia sa facea parte cu strasnicie din nomenclatura de Partid! In timp ce dnul. Tismaneanu locuia in Primaverii si mergea la liceul de elita al beizadelelor comuniste, fiind coleg cu Nicu Ceausescu, eu ma pregateam sa ma nasc in apartamentul de la Gara de Nord. In timp ce eram la liceu impreuna cu cei de varsta mea si am iesit pe strada sa-l gonim pe Ceausescu, criticul meu domn Tismaneanu era prin America la cursuri despre cum sa tradezi parand ca ti-ai schimbat ideile!

In al treilea si ultimul rand, eu doar am redat limbajul tipic propagandei naziste folosit de doi asa zisi intelectuali, nimic altceva. Sigur ca Dnul. Tismaneanu, platit si pregatit sa-i apere, a omis, in postarea sa, aceasta realitate evidenta, atacandu-ma tot pe mine cu aceleasi expresii si acelasi dispret fata de adevar pe care, repet, il puteti gasi fie la propaganda lui Goebbels, fie la tovarasii cu care Domnia Sa a mers la scoala si la chefuri de nomenclaturisti!

Concluzia e simpla – trebuie sa aratam ca in Romania poti sa fii intelectual si fara sa-ti tradezi parintii si chiar tara, fara sa iei bani publici si fara sa-l pupi mereu pe Basescu in acel loc in care Presedintele nostru are dureri cand vine vorba de oameni de cultura!

Si, inca o data, fie ca Dumnezeu sa-l tina pe Adrian Paunescu aproape de El si departe de acesti pigmei!

%d bloggers like this: