Am fost la emisiune, in barlogul lupului! Am fost foarte concentrat la batalie si nu realizez exact daca am reusit sa transmit ce doream, macar pe zona de program economic! Dincolo de pacatele lui Radu, trebuie sa recunosc ca e prima data cand chiar am putut sa vorbesc de ceva atat de important! Sunt curios daca cineva dintre vizitatorii blogului meu s-a uitat la emisiune – as primi cu mare recunostinta ceva comentarii!
Update: Transcrierea emisiunii poate fi citita aici.
Incep prin a spune ca ma bucur de evolutia accesarilor si comentariilor de pe blogul meu! Mai putini curiosi (si mai putini de la presa), mai putine injuraturi, comentarii mai putin pasionale si mai apropiate de ceea ce intentionez eu cu adevarat – sa scriu neconstrans de limitele normale, logice si inevitabile, ale discursului politic. Chiar am citit toate comentariile (desi inca nu reusesc sa ma mobilizez sa si raspund la ele) si zau ca multe idei si critici chiar sunt foarte ok! Sper sa am parte de asa ceva si in viitor.
Azi nu vreau sa scriu nimic de Basescu (desi imi vine sa-i strang de gat toate slugile de la TVR care au intrerupt cursa de Formula 1 ca sa-l bage pe el in direct, sa zica nimic). Dar n-am chef de el si basta.
Pt mine evenimentul cel mai interesant al week-endului l-a reprezentat alegerea lui Ed Miliband ca lider al Laburistilor Britanici. Nu am ascuns niciodata faptul ca Tony Blair este modelul meu contemporan de politician, dar foarte rar am ocazia sa spun cat de mult imi place Partidul pe care l-a condus atatia ani si care, iata, tocmai va fi condus de cel mai tanar lider din istorie. Iar povestea e chiar captivanta. Si daca imi permit sa fac o paralela pana la un punct intre el si mine, va rog sa nu o luati ca aroganta, infumurare etc.; e doar ca sa explic interesul meu urias in ceea ce va face el.
Ed are 40 ani (socant pt un popor si o democratie atat de consolidata, cam la fel de socant ca la noi, care nu suntem deloc asa). A intrat in Parlament in 2005 (sunt mai vechi decat el cu 4 luni in meseria asta); a studiat la Corpus Christi College din Oxford (la o strada distanta de Exeter College pe unde am trecut si eu un pic); a devenit ministru cu portofoliul Energiei si Schimbarilor Climatice in 2008 (si aici sunt un pic in avans, eu am fost ministru in 2004, iar partea din 2009 mai bine nu vorbesc de ea pentru ca mi-e jena); a fost mereu criticat pentru ca era in acelasi Guvern cu fratele sau (ma rog, cu socrul nu stiu daca suna mai bine sau mai rau); a fost un protejat al ultimului Prim Ministru Laburist – Gordon Brown (extrem de apreciat si respectat, ca si Adrian Nastase, dar invins la vot); a castigat competitia pt sefia Partidului la mustata – 50,6 % din voturi fata de contracandidatul sau care a luat, logic, 49,3. Hop, aici e partea cea mai tare si se opreste paralela mea; contracandidat, marele favorit si mostenitorul tronului era nimeni altul decat David, fratele mai mare al lui Ed!
David Miliband, in 2007, la 41 de ani cel mai tanar Ministru de Externe al Marii Britanii, a fost considerat, in mod incontestabil, viitorul lider al laburistilor la momentul incheierii epocii Blair – Brown. Tocmai in acest scop, apreciatul David a refuzat o megafunctie la nivel european – vicepresedinte al Comisiei Europene si, practic, Ministru de Externe al UE. Ramasi in ultima secunda fara un candidat serios, englezii au gasit o solutie de urgenta in Doamna Ashton; dar ce frumos gest sa renunti la o functie sigura, bine platita, de maxima expunere si basca fara mari batai de cap ca sa fii liderul Opozitie. E adevarat ca in UK asta inseamna chiar Shadow Prime Minister (ceea ce in sistemul nostru politic e cel putin hazardat). Dar, oricum, gestul e mai mult decat laudabil!
Si au venit alegerile. Asa cum se asteptau, Laburistii au pierdut, Brown s-a retras cu demnitate, de bunavoie (deh, Partid serios, cine pierde pleaca - e simplu!). David Miliband s-a pregatit sa devina lider si sa inceapa batalia cu Primul Ministru Conservator – un alt David, Cameron insa. Dar, surpriza, s-a trezit cu un contracandidat – fratele mai mic Ed. Si gluma s-a ingrosat cand mezinul a inceput sa adune tot mai multi sustinatori. Bref, s-au anuntat rezultatele finale si Ed, la minima diferenta, i-a luat fata lui David. Suna ca in legenda lui Romulus si Remus (fara sange, din fericire), mai ales ca toata lumea recunoaste ca fratele mai mare are dreptate, dar votul e vot! Sigur ca explicatiile vor urma, la fel si actiunile pe care Ed le va intreprinde din noua pozitie, dar nu ma pot opri sa gandesc ce telenovela ar fi fost in Romania daca o poveste similara ar fi avut loc. Ii tin pumnii lui Ed sa reuseasca, o sa ne intalnim la viitoarea reuniune a liderilor PES de la Bruxelles si sunt tare curios daca imi va lasa impresia pe care o are despre el fostul lider englez Neil Kinnock - “un tip care are capacitatea de a-i inspira si mobiliza pe ceilalti”!
Daca tot am facut paralela cu Roma Antica sigur ca ajung si pe la noi, urmasii Romei. Am declarat de multe ori, referindu-ma la relatia mea cu Adrian Nastase, ca mie imi place de Octavian si nu de Brutus! Nu a bagat nimeni in seama asemenea comparatii, fie pur si simplu din ignoranta, fie din faptul ca la noi daca nu esti Brutus cand ai ocazia lumea te crede prost. In politica noastra fiul paricid e regula. Sunt mandru ca eu sunt o exceptie si am invatat asta de la altii aflati in aceeasi situatie. Nu l-am criticat niciodata pe Adrian Nastase pentru ca nu a candidat in 2005 impotriva lui Ion Iliescu (desi clar ar fi fost mult mai bine pentru Partid decat ce a iesit). Dimpotriva, l-am apreciat pentru ca nu a acceptat sa fie Brutus si il respect cu atat mai mult pentru asta. Anul acesta, inainte de Congres, multi mi-au spus sa candidez, ca oamenii asteapta o mare schimbare; le-am explicat tuturor ca nu voi candida impotriva lui AN, nu neaparat din obligatie fata de ce a facut pentru mine (sunt multi altii care au datorii chiar mai mari si nu au intarziat sa bage cutitele). Era vorba de respectul fata de mine insumi, de valorile pe care nu le vad compensate de nicio functie. Pana la urma lucrurile s-au asezat de la sine iar rezultatul il cunoasteti. Am ras copios cand dupa Congres au venit unii la mine sa-mi explice cum pot eu sa scap de Nastase la Consiliul National si ce mult voi castiga din asta. Mai bine ca nu ma cunosc acesti oameni. In discursul de la Consiliu am spus clar pe cine sprijin si m-am bucurat ca oamenii l-au votat pe AN pt o functie meritata si din care ma ajuta foarte mult! Iar dorinta de a fi pe bune un fel de Octavian care aplica si razbunarea, dar mai ales duce un proiect urias la bun sfarsit, pot sa o marturisesc macar aici pe blog.
Si pentru ca nu ma pot abtine chiar de tot, inchei bineinteles cu intrebarea – ce facem cu Nero asta al nostru care deja ne-a dat foc la cetate? Ne facem datoria de cetateni sau nu?
